Povestea
Sandman este o bandă despre povești și despre modul cum ne influențiază. Este o bandă despre vise și visători, astfel nu e de mirare că personajul principal nu este altul decât, Morpheus, regele visului, patronul imaginarului, stăpân peste tot ceea ce nu este, nu a fost și nu va fi. Însă prima dată când întâlnim această ființă extraordinară, o găsim capturată de către un om. Morpheus, Oneiros sau Dream, cum va fi numit în general, a fost prins printr-un ritual ocult, în locul surorii sale, Death, apoi întemnițat din frică. Dezlipit de artefactele sale, secătuit de puteri și izolat, aproape un secol nu a putut să facă altceva decât să viseze către răzbunare, iar când aceasta a venit, împreună cu amara satisfacție, și-a găsim tărâmul devastat și dezolat. După ce își recuperează artefactele pierdute, reconstruiește în parte tărâmul viselor, se împacă cu sora sa, începe cu adevărat seria.
Este uimitor cât de organic a putut să crească banda asta, fiecare nouă poveste, chiar dacă de sine stătoare, construindu-se pe temeliile celor precedente. Reușește să înglobeze în povestea sa diferite evenimente cum ar fi uragnele care au tot lovit New Yorkul în 91-92(în A Game of You) sau crossoverul Zero Hour(în World’s End) fără să pară forțat, ci anticipat. Iar fiecare poveste este puternic înrădăcinată în mitologie, literatură sau istorie, făcând astfel uz de un registru cultural mult mai vast, care să reușească transcenderea universului benzii desenate. Acesta cred că este alt motiv pentru care a fost și este o bandă atât de populară mai mult în rândurile celor care nu citesc benzi desenate decât printre cei care o fac.
Și face asta nu într-un mod care să necesite deja o cultură vastă, cum e cazul lui League of Extraordinary Gentlemen(Black Dossier în special) sau care să se simtă pur și simplu tangențial legat de influențele exterioare, ori jenant de vasal față de materialul sursă(cum ar fi Graveyard Book, de același autor), ci transformă personajele și situațiile intrate într-un patrimoniu cultural mai larg, în propriile personaje și situații, asta însă într-un mod foarte respectuos față de încarnările lor originale. Sandman fiind astfel o bandă suspec de accesibilă ținându-se cont de adâncimile pe care le sondează. Asta și pentru că nu încearcă să impresioneze sau să intimideze cititorul, așa cum face Moore, dar nici nu îl poartă de mână. În schimb îl lasă să exploreze și să culeagă din poveste atât cât vrea și cât simte că poate căra.
După ce reușește să repare mare parte din răul produs în absența sa, Dream, schimbat de perioda petrecută încarcerat, se hotărăște să răscumpere alte greșeli pe care le-a comis în trecut, din capriciu, dar și să nu lase alte asemenea erori să se producă, iar în încercările sale de a oferi mai corect răsplate și pedepse, își pavează drumul către o formă de moarte. Structura generală a poveștii fiind foarte asemănătoare cu cea a unei tragedii antice, Dream fiind un personaj tragic, răpus de defectul său fatal, pe care îl recunoaște doar în urma unui catharsis.
Teme
Poveștile din Sandman sunt construite de-a lungul a două teme principale, schimbarea și poveștile. Toți Cei Eterni se schimbă, mai puțin Death și Destiny, pentru că și ființa umană se schimbă. Dellirium a fost cândva Delight, Desire se află într-o permanentă metamorfozare, Destruction a fugit, considerând că oamenii se pot distruge foarte bine și singuri, dedicându-și viața artei și gătitului, nereușind totuși să creeze nimic. Destructiun este singurul dintre cei șapte care dorește schimbarea, probabil fiind singurul carea realizează că ea este inevitabilă și că statismul absolut reprezintă o impisibilitate. Chiar și visele. Comițând greșeli, producând animozități între el și celelalte creaturi supranaturale, din cauza naturii sale, paradoxal ridigide, Dream își semnează singur moartea. Însă moartea sa este doar o schimbare, este moartea unui aspect al visului și nașterea altuia. Moartea însăși este până la urmă, schimbare. Aceasta este motorul din spatele benzii. Modul cum reacționează personajele la ea, dacă fug de ea sau spre ea, ori dacă o acceptă.
În Sandman toate poveștile sunt adevărate, pentru că toate se nasc în vise; fie că se spun pentru a minți sau releva, pentru a înfrumuseța sau delecta, ori pentru a răni, au consecințe și roluri. Prin povești, lumea din Sandman se împletește cu lumea noastră, sângerând propriile personaje în poveștile pe care le cunoaștem deja. The World’s End, este un capitol dedicat poveștilor. Prinși într-o furtună, doi oameni se refugiază într-un han și aparent nu sunt singurii. Creaturi de pe toate tărâmurile au fost lovite și ele de aceeași de același fenomen și au ajuns în același loc, iar prețul unei nopți petrecute acolo, este o poveste. Așa că cei doi refugiați ascultă și împărtășesc o serie de experiențe, multe dintre ele anticipând evenimentule din penultimul capitol, dar și îmbogățind lumea pe care Gaiman o creionează încontinuu de-a lungul seriei.
Familia este altă temă a benzii. Pe lângă relațiile dintre șapte specifice fraților, aproape toate personajele din bandă își atribuie anumite roluri familiale, chiar dacă nu există legături de sânge între ele și cele cu care interacționează. De-a lungul poveștilor, familii cresc și se destramă din cauza viselor, a dornițelor, a morții sau a disperării membrilor, iar după ce o familie se risipește, de multe ori altele iau naștere, uneori ciudate și delirante.
Concluzie
Sandman este o bandă mereu foarte bine scrisă, foarte variată și totuși consistentă. Este o bandă care distrează, emoționează și informează, dar care în același timp se și lasă deschisă către analiză. Influența pe care a avut-o asupra industriei și a mediului a fost subtilă, astfel încât nu o vei vedea foarte des enunțată alături de Watchmen sau Dark Knight Returns, dar efectele pe care le-a avut se fac simțite și astăzi.
Sandman e disponibil în anumite librării specializate din ţară sau online. Numărul volumelor este imens, poţi începe lectura aici, prin Amazon.co.uk
Alte articole ca acesta, dar nu numai, aici
Leave a Reply