Bling Bling, Yo!

După unii, anii 90 au fost cei mai nefaști ani pentru industria benzilor americane, iar pentru titlurile foarte populare și pentru situația economică a multor companii, asta a fost un lucru foarte adevărat. Multe dintre companiile independente formate în 70 și 80 au dat faliment foarte brusc, în perioade foarte scurte de timp, chiar Marvel se apropia suspicios de o asemenea situație. Deasemenea, într-o încercare de a copia succesul unor benzi precum Watchmen sau Dark Knight Returns, arta a devit mai rugoasă, mai întunecată, poveștile mai sumbre, dependente de senzațional ieftin și îndepărate de esența personjelor implicate. Asemeni publicului și fanilor, industria a printr-un soi de pubertate în acea perioadă, încercând și de multe ori nereușid să înțeleagă ce se întâmplă cu ea.

Dar nu poți să te uiți la anii 90 și nu vezi avansurile făcute, să nu vezi infuzia de talent nou și literat, să nu vezi tehnologiile digitale folosite din ce în ce mai bine, să nu vezi companiile și editurile, explozia de genuri și diversitatea poveștilor. Da, au fost Maximum Clonage și Age of Apocalypse(dintre care unele chiar sunt citibile) și Death of Superman, Knightfall și Emerald  Dawn(care nu sunt în halul ăsta de proaste…) și toate titlurile idioate de la Image(care și cele populare mi se par execrabile), dar știți ce au mai avut anii ăștia? Astro City, Black Hole, Bone, Ghost World, Grendel, Harbinger, Hellboy, JLA(mai ales al lui Morrison, dar și al lui Giffen), Kraven’s Last Hunt, Legends of the Dark Knight, Marvels, Sandman, Sin City, Starman, Strangers in Paradise, Stormwatch,(wow, multe cu S) Transmetropolitan, Usagi Yojimbo iar astea sunt numai cele care îmi sar imediat în minte. Se poate ca în anii 90 să se fi produs cele mai proaste benzi din toate timpurile, dar în mod sigur au fost create unele dintre cele mai bune.

Nu voi avea cum să detaliez evenimentele importante din anii 90, nici măcar în modul triat cum am făcut-o pentru anii 80, dar voi analiza câteva fenomene care au schimbat puternic fața industriei.

Cel mai mare păcat al acestei perioade a fost atitudinea speculativă, care deși a crescut vânzările pentru o foarte scurtă perioadă de timp până la nivele fără precedente recente, aproape că a omorât industria și companiile implicate în ea. Folosindu-se de coperți aurite sau holografice, de așa zise ediții speciale sau pur și simplu de evenimente șocante(Moartea lui Superman, de exemplu), după o scurtă perioadă de vânzări sporite, s-a  produs o implozie în cadrul companiilor. Tot felul de decizii editoriale stupide ce au urmărit profit prin prelungirea unor povești de relativ succes(Maximum Clonage) au dus până la urmă la alienarea clientelei și au oferit lovituri și mai grave industriei.

Da, astea sunt cinci coperți pentru o singură bandă, patru dintre ele producând-o pe a cincea(care a apărut o lună mai târziu, după ce oamenii au cumpărat X-Men #1(relansată pentru că benzile #1 vând mult mai bine) deja de 4 patru ori)!

Unele dintre tendințele anilor 90 au rădăcini vechi de chiar două decenii, iar una dintre ele este este ză Direct Market. Direct Marketul reprezintă ansamblul rețelelor de distribuție și magazine specializate în benzi desenate și alte produse asociate cu acestea(postere, action figures etc.). Chiar dacă acestea au început să apară încă din anii 70, impacatul Direct Marketului nu s-a făcut simțit cu adevărat decât după mijlocul anilor 80, când vânzările la chioșcurile de ziare au început să scadă. În anii 90 Direct Marketul a reprezentat principalul mod de distribuție a benzilor, iar lucrul acesta a venit cu prorpiile lui avantaje și dezavantaje. În primul rând, clientela este mult mai redusă. Înainte se găseau benzi în alimentare, magazine de jucării, farmacii și chioșcuri de ziare, la prețuri de sub un dolar, iar asta însemna vânzări foarte mari pentru titlurile principale. Odată cu utilizarea intensă a magazinelor specializate s-a schimbat clientela. De fapt, prin crearea de magazine specializate s-a creat și o clientelă, dar paradoxal, au ajuns să fie mult mai puțini cei ce cumpărau benzi.

Aproape orice copil care intra însoțit de părinți într-un magazin, ieșea în mână cu ultimul număr din Spider-Man sau Avengers. Nu exista o nișă dedicată foarte largă, vânzările făcându-se sporadic și în impulsul momentului, iar pentru a se putea garanta ca modul acesta de distribuiție să fie profitabil, formatul poveștilor trebuia să fie foarte dens. Fiecare număr trebuia să își spună povestea și să o încheie, să explice fundalul și intențiile personajelor, din cauză că multe benzi nu erau cumpărate regulat. Odată cu apariția magazinului specializat și a unei clientele care să intre în el tocmai pentru a cumpăra benzi desenate, acest lucru nu a mai fost necesar, schimbându-se modul cum se spun poveștile, acestea căpătând un pas mai relaxat și mai încrezător.

Clientul Direct Marketului este de asemenea deja un adolescent, dacă nu chiar un adult, având acces la mai mulți bani, fiind astfel capabil nu numai să cumpere mai multe benzi, benzi mai scumpe, dar pentru care se pot scrie și povești mai seriose. Din nefericire asta a însemnat de multe ori, pur și simplu povești mai violente, nivelul de seriozitate scăzând drastic în unele titluri.

Anii 90 au văzut și apariția unor companii și edituri puternice, precum Image Comics și Vertigo, dar și prin potențarea activității unora deja existente, precum Fantagraphics sau Dark Horse. Iar aceste companii și edituri au umplut o serie de niște care au fost ignorate de ceva vreme, cum ar fi cea horror, fantasy, manga sau noir.

Liefeld, ce-ai făcut cu ochii mei!?!

Image a pornit în 1992(uuu, când m-am născut eu, ce tare) formată din șapte dintre cele mai celebrități din lumea artistică a benzilor desenate din mainstream, care și-au format renumele și stilul la Marvel. Și-au creat o imagine de rebeli, de revoluționari în fața practicilor nu foarte juste ale lui Marvel, dar pe planul metodelor de marketing și ale titlurilor publicate nu au fost mai presus de aceștia, făcându-se vinovați de cele mai greve excese pe care le-a trăit industria vreodată.

Acum serios, la o analiză superficială, ce bandă ai prefera să citești?

Cu toate astea nu s-au îndepărtat prea mult de principiile sub care au fondat compania și anume faptul că nu Image deține drepturile asupra titlurilor publicate, ci creatorii.(În ceea ce urmează vorbesc din cercetare nu din experiență, pentru că nu am suportat să citesc mai mult de câteva numere, deci dacă vi se pare că mă înșel vă rog să mă anunțați) Lipsiți de controlul editorial de la Marvel, cei șapte creatori au produs benzi mai puțin riguros, cu rată a publicației hetică și mai mult sau mai puțin lipsite de poveste. Chiar și așa, prin conceptele introduse, prin gratuitatea violenței, prin culorile digitale, au reușit să atragă fani și pentru o perioadă de timp chiar au întrecut pe DC și Marvel în vânzări.  După câțiva ani, când s-au mai liniștit apele, Marc Silvestri a început să publice titluri ”indie”, precum Bone sau Astro City(care nu-i deloc indie, dare deh), iar în tradiția instituită de el avem astăzi benzi precum Fell, Flight, Casanova, Godland și Elephantmen.

Stormwatch, pre-Ellis și post-Ellis! E aceeași bandă!

Dacă tot suntem la Image, ar trebui să ne uităm un pic și la Wildstorm. Wildstorm este un univers creat de Jim Lee în cadrul lui Image, unde a plasat în primul rând  Wild C.A.T.S. și Stormwatch. Până în 1996 nu pot să spun că s-a întâmplat ceva demn de inters cu benzile din acel univers, dar atunci când Warren Ellis a început să scrie la Stormwatch, fața benzilor desenate cu supereroi nu avea să mai fie la fel. Despre asta intenționez să fac un articol separat.

Din cauza coperții ăsteia citesc eu benzi desenate

Vertigo a fost înființată de către DC pentru a putea îngloba o serie de titluri scrise de scriitorii britanici, cum ar fi Swamp Thing, Doom Patrol, Shade the Changind Man și în special Sandman. Aceștia au format primul val, denumit astfel nu numai din cauza apartenței personajelor la universul DC, dar și din cauză că nu au început ca titluri Vertigo. Au urmat spin-offuri pentru Sandman, miniserii de Peter Miligan, Hellblazer, Invisibles ș.a. Toate sunt benzi întunecate, cu varii elemente de metatextualitate și intens psihologice. Dacă Marvel și DC s-au găsit mai mult sau mai puțin nevoite să adopte arta pictată și coloritul digital, Karen Berger(editorul-șef de la Vertigo) a susținut că din motive financiare nu vor întrebuința metoda aceasta decât în cazul în care banda nu se poate realiza altfel. Și probabil tocmai din această cauză au produs unele dintre cele mai arătoase benzi publicate la momentul respectiv.

Artgasm!

În același timp titlurile Vertigo au popularizat utilizarea colecțiilor care se vând acum nu numai în magazinele specializate ci și în librării, alături de cărți. În momentul de față înafară de Hellblazer nu știu ce titlu Vertigo ar mai avea vreo distantă legătură cu universul de bază DC, totate benzile funcționând în lumea lor mai mult sau mai puțin ermetică.

Artgasm 2!

Vertigo a reușit să repare din daunele produse de Image, aducând cititori noi și validând banda desenată ca artă în ochii criticilor literari. Chiar dacă benzile publicate sub insigna Vertigo lor nu mai sunt la fel de populare, calitatea lor nu a scăzut, ci doar s-au îndepăratat de nișa pe care au dominat-o în primii ani de activitate.

Cu Dark Horse treaba stă un pic mai încurcat din varii motive. Deși sunt o companie comparabilă cu Image, DC și Marvel, nu au propriul univers populat cu supereroi. Dark Horse practic umplu toate segmentele de piață neacoperite de celelalte mari companii. Au manga, au benzi după proprietăți licențiate(filme, jocuri), dar și publică proiectele anumitor creatori, mai cunoscuți sau mai obscuri.  Deși a fost înființată în 1986, până să vină la bord Frank Miller cu Sin City(1991) și Mike Mignola cu Hellboy(1993) nu cred să fi realizat ceva memorabil. Impactul pe care l-au realizat nu știu în măsură de memorabil este, acționând mai mult ca un liant, legând toate direcțiile din benzile americane(de la superhero la alternative), cumpărând drepturi pentru proprietăți neutilizate, asimilând benzile independente incapabile de a continua, dar în același unind lumea benzii desenate a cu restul culturii populare și nu numai.

Până în 1999 lumea benzilor americane a fost schimbată iremediabil, a devenit mult mai diversă și mult mai implicată în restul culturii populare, devenind din ce în ce mai influentă. Anii 90 au fost dominați de două lucruri: găsirea independenței artistice și goana după profit. Două tendințe conflictuale și interdependente care au alimentat multe dintre schimbările acestor ani. Totuși, tot atunci s-a demonstrat că una dintre cele mai bune metode de marketing, este însăși calitatea.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.