Despre orice, numai despre webcomics, nu

Adevăr grăiesc asupra voastră când zic că banda anglofonă nu este nici pe departe atât de proastă cum o credeți. Până la urmă, ce știți despre banda americană? Că reciclează povești, că sunt tipărite pe hârtie proastă și cu personajele colorate ca naiba. Că dialogul este scris ca pentru copii, explicând fiecare acțiune în exclamații penibile. Că cea mai bună asemenea bandă este Watchmen și după ce ați citit-o nu v-a trezit chiar așa de mari sentimente de admirație. Sper să exagerez și să nu vă simțiți insultați dacă percepția dumneavoastră diferă. În orice caz, în mare parte ați avea dreptate. Asta cel puțin până în anii ’80. Ce s-a întâmplat atunci? Mai mult sau mai puțin pe fondul unor revoluții stilistice realizate de câțiva artiști consacrați, cu Jack Kirby în frunte, dar și a contactului cu benzile europene prin Heavy Metal, întreaga industrie a devenit dornică de schimbare… și schimbare a primit.

Nu cred că voi reuși să punctez toate evenimentele care au dus la schimbarea la feță a benzilor în acești ani, dar sper să enumăr cât mai multe. De asemenea, nici despre revoluțiile tehnologice nu voi vorbi, pentru că multe au fost adoptate mai mult experimental, fiind integrate cu adevărat de abia în anii ’90 sau chiar în 2000. Enumerațiile le fac într-un flux al conștiinței, deci cronologia se rezumă la ani, în cel mai bun caz. Înainte să încep, pentru că am de gând să enumăr numai evenimentele pozitive, trebuie să spun că Warren și Charlton suferă în perioada aceasta un declin și falimentează într-un final, lăsând piața benzilor desenate într-o stare de bipolaritate, cu Marvel și DC găsindu-se în ipostaza de a se schimba sau ceda și ele.

1980 – Își începe scurta, dar puternica activitate antologia RAW editată de Art Spiegelman. Printre paginile ei s-a regăsit și o mică bandă de care s-a putea să fii auzit… Maus. Asemeni lui Heavy Metal, a oferit oferit publicului american acces la o serie de benzi străine.

1981 – Frank Miller începe să scrie la Daredevil. Chiar dacă doar ca artist al seriei, încă din 1979 a transformat banda în ceva stilistic și pulsând de vitalitate, iar odată ce a ajuns la cârmă, lucrurile au luat o turnură spectaculoasă.

Începe John Byrne să scrie și să deseneze Fantastic Four. Cel mai interesant este faptul că a experimentat cu o serie de moduri de a desena și citi o bandă desenată, ajutând și la pionieratul stilului widescreen.

Chris Sim începe să publice numerele care vor forma al doilea volum din Cerebus The Aardvark. Banda s-a schimbat dintr-o parodie la Conan într-o satiră complexă la adresa elitelor financiare și a clasei politice, mascată printr-o narațiune mult mai densă decât ar sugera aspectul personajului principal și diferitele parodieri ale personajelor de la Marvel.

Își începe activitatea revista Wierdo. Editată de Roger Crumb, servește drept o alternativă viscerală la Raw. Poate mai important decât benzile publicate în revistă este că apariția ei semnifică atât o slăbire a monopolului reprezentat de DC și de Marvel, cât și o atenție mai mare acordată benzilor ca artă.

1982 – Frații Hernandez încep să publice Love and Rockets prin Fantagraphics. Cam așa ar arăta o bandă scrisă de Gabriel Garcia Marquez dacă ar avea o înclinație către minimalism.

Apare editura Comico. Comico va publica lucrările unor autori precum Matt Wagner, care mai târziu vor fi racolați de DC și de Marvel.

Marvel crează editura Epic Comics, care pe lângă publicarea a multe dintre benzile lui Moebius, își lasă creatorii să realizeze benzi mai mature și mai experimentale. Asta înseamnă și popularizarea formatului de graphic novel, cu o tipăritură mult mai bună și un control al calității mai accentuat.

1983 – Apare First Comics care va îndeplini cam același rol ca și Comico. Va publica benzi de John Ostrander, Steve Rude, Jim Starlin, Mike Grell. Ce au realizat atât First, cât și Comico, a fost oferirea unor alternative pentru benzi de acțiune / aventură / supereroi publicate de către companiile mari. În același timp, nefiind legate de CCA (Comics Code Authority, n. red.), au o mult mai mare libertate de mișcare în ceea ce privește conținutul.

Frank Miller publică Ronin la DC, bandă care a fost mult prea în fața vremurilor pentru propriul ei bine.

Walter Simonson începe să scrie și să deseneze Thor. Pe lângă faptul că banda este foarte faină, a însemnat şi popularizarea lui John Workman, unul dintre cei mai influenți designeri și lettereri (care ar fi termenul folosit în română?). Chestie interesantă e că stilul său este inspirat de Moebius.

1984 – Alan Moore a început să scrie la Swamp Thing. A fost primul scriitor din invazia britanică. Ce a făcut cu banda asta îmi este greu să descriu în doar câteva cuvinte. A preluat o poveste horror relativ tipică, chiar dacă binișor spusă, și a infuzat-o cu un soi de romantism gotic, transformând-o într-una dintre cele mai puternice benzi americane. Alături de Sandman, Saga of the Swamp Thing a fost una dintre benzile care au creat editura Vertigo.

Apar alte companii independente, ceva mai lipsite de importanță decât cele enunțate. Este de remarcat faptul că succesul niciuneia nu va fi decât momentan, aproape toate falimentând relativ repede.

Marvel publică Secret Wars, bandă care va institui moda benzilor de tip crossover și event, benzi în care eroii se întâlnesc, se bat și se întâmplă lucruri care, în teorie, afectează toată linia de publicație a companiei.

Bill Sienkiewicz ilustrează New Mutants. De ce e important? De asta:

1985 – DC încep publicarea lui Crisis on Infinite Worlds, bandă care a modificat serios relieful companiei, dar și din care au pornit unele dintre cele mai mari schimbări pe care le-a simțit industria.

Alan Moore scrie “For the Man Who Has Everything” iar Dave Gibbons o desenează.

Eclipse începe să publice în America MarvelMan sub numele MiracleMan.

1986 – Oh boy…

Apare Watchmen. Știți Watchmen, nu? S-a făcut și film…

Apare The Dark Knight Returns.

Când te gândeai că Miller a făcut tot ce putea face la Marvel, scrie Born Again. Asta este și banda care l-a sedimentat pe Mazzuchelli drept unul dintre cei mai buni artiști din industrie.

John Byrne îl reinventează pe Superman. Benzile sunt… messish, nu mai experimentează, dar poartă în ele o mentalitate care privește spre viitor, pe de-o parte, iar pe de alta o ideologie umanistă. Adică două lucruri care lipseau de la DC și de care era nevoie.

Pe fondul apariţiei a foarte multe companii independente, apare şi Dark Horse Comics. Vom vedeam mai încolo de ce sunt așa de importanți (hint: au publicat Hellboy și Sin City).

Alan Moore scrie ”Whatever Happened To The Man of Tommorow?”, practic o scrisoare de adio pentru vechiul Superman.

Miller și Bill Sienkiewicz creează Elektra Assassin.

Apare Concrete, una dintre primele benzi care tratează probleme de mediu (pe lângă faptul că e fain scrisă).

1987 – Mor multe dintre companiile independente și sunt formate la fel de multe care nu vor avea mai mult noroc.

Marvel și DC primesc o infuzie semnificativă de artiști și scriitori britanici în ceea ce a fost numit invazia britanică.

Miller și Mazzuchelli produc “Batman: Year One”, bandă care reinterpretează fundamental personajul şi fiind sursa de inspiraţie pentru Batman Begins al lui Nolan.

Gaiman își începe seria de romane grafice cu Violent Cases, ilustrată de Dave McKean.

1988 – Alan Moore scrie The Killing Joke. Schimbă complet perspectiva asupra lui Joker. Este o bandă din care autorii extrag și acum material.

Grant Morrison începe să scrie la Animal Man. Una dintre primele benzi din mainstream care include elemente de metatextualitate tratată serios.

1989 – Neil Gaiman începe să scrie Sandman, bandă care va ajuta la crearea editurii Vertigo. După părerea mea, este una dintre cele mai bune benzi americane.  În același timp, alături de Dave McKean, publică Black Orchid, care de asemenea este una dintre benzile mele preferate.

McKean ilustrează şi Arkham Asylum. Printre alții, McKean și Bill Sienkiewicz, Totlebent și Miller au împins stilul artistic către extremele sale, ridicând ilustrațiile benzilor la nivel de artă și au arătat că un stil unic este un avantaj, nu o dizabilitate.

Chiar dacă în momentul de față sunt doar trei sau patru companii importante care publică benzi alternative, Avatar Press, Dark Horse, Image și Fantagraphics (poate și Archaia), explozia de astfel de companii din anii ’80 a fost importantă. Le-a alimentat pe cele de astăzi, ajutându-le să devină capabile să țină piept giganților și să poată publica cât mai mulți autori care altfel nu ar fi putut să își facă cunoscută munca. Nu știu dacă s-a pierdut ceva. Au fost canibalizate într-o formă sau alta și chiar falimentând au împins mediul mai departe.

Anii ’80 au văzut o maturizare accelerată a mediului. Maturizare cu care nici editurile, nici fanii nu au putut ține pasul, motiv pentru care deceniul ce i-a urmat a simțit un declin puternic, atât financiar, cât și calitativ. Oricum, lucrurile nu au mai fost niciodată ca înainte.

PS:

S-ar putea să mai fi greșit niște ani pe acolo…

Sper că acest prim post nu a fost atât de plictisitor și de nefolositor cum mi se pare mie…