Pentru că atunci când ţara arde, cel mai bine e să te piepteni, am bifat de curând prima participare la o lansare de BD în calitate de reporter special Webcomics.ro. Albumul în cauză? Traducerea în română a BD-ului pentru copii “Hoţul de oameni”, de Jean-Pierre Dirick.
Am ajuns la timp la Institutul Francez, dar tot am găsit o sală plină ochi – părinţi, copii, invitaţi de vază (Florin Piersic, de exemplu, nu mă întrebaţi de ce fix el), ziarişti, autori şi fani BD, toţi, la grămadă, au aplaudat, au râs şi au interacţionat cu gazdele serii – autorul Dirick şi traducătoarea volumului, fermecătoarea Iuliana Ierugan. Recunosc că am preferat să nu mă sardinizez în sala plină şi am prins doar frânturi din ce se întâmpla înăuntru. Dar, ştiu sigur că publicul, mai ales cel minor, a avut cel puţin câteva momente de extaz.
Mi-a plăcut mult
- că a fost plin de lume;
- că am văzut zeci de copii la o lansare de BD;
- că majoritatea acestora, atunci când aveau loc discursuri prea adulte pentru ei, citeau absorbiţi povestea;
- că am vorbit cu alţi pasionaţi de BD-uri;
- că am petrecut câteva zeci de minute într-un cadru civilizat, departe de griul cotidian;
- cartea în sine, care e foarte drăguţă (dacă nu o citeşti în română).
Despre ce e vorba, pe scurt:
Într-o lume răsturnată, în care câinii şi pisicile sunt fiinţe antropomorfe, iar oamenii sunt simple animale domestice, un personaj diabolic (se putea altfel?) răpeşte animalele/oamenii de companie ai cetăţenilor canino-felini. Personajul principal este Inspectorul Şef Fido, un buldog foarte francez (nu în sensul de buldog din rasa buldog francez, ci pur şi simplu un buldog foarte francez în comportament şi apucături), din cadrul Serviciului de Anchete pentru Protecţia Oamenilor.

După cum poţi observa, Fido este primul dintr-o galerie de personaje drăguţe în “Hoţul de oameni” şi eu cred că merită să le descoperi şi să te bucuri de ele ca un copil mare ce n-aveai ce căuta aici dacă nu erai. Dar…
Ce nu mi-a plăcut… Da’ deloc!
Faptul că un proiect atât de frumos a fost ratat în cel mai aiurea mod posibil: seara, după lansare, când m-am apucat să lecturez albumul. Am descoperit o traducere pe care cu greu am înţeles-o, cu calcuri ridicole din franceză şi greşeli crase de ortografie. Recunosc, traducerea este atât de proastă încât la un moment dat chiar mă amuzam, mai ales că nu vorbesc franceza (deci nici nu reuşeam să deduc ce vrea să spună traducătoarea).
Nu ştiu cine e de vină. Să fie lipsa de experienţă în activitatea editorială a traducătoarei, dna Ierugan?

Dar, să ne reîntoarcem la BD-uri (dacă vă mai puteţi concentra).
Aşadar, cartea despre care vorbeam este plină de greşeli de ortografie, deşi este destinată în primul rând copiilor. Trist, cu atât mai trist cu cât la lansare, protocolul oferit oaspeţilor, mâncarea şi băutura, adică, era excesiv şi cu doar o parte din costul acelui protocol s-ar fi putut acoperi bugetul pentru o corectură sănătoasă.
De fapt, sunt convins că se găseau o mulţime de corectori care ar fi acceptat să lucreze pe traducere şi gratis cu traducătoarea.
În concluzie, dacă eşti colecţionar de BD-uri în română, recomand cu căldură albumul. Dacă ai o obsesie cu limba română scrisă corect… Tot o recomand, dar ca să te distrezi de cât de amuzantă poate deveni uneori limba româna.
Dacă eşti părinte şi copilul tău vrea albumul cu orice preţ. Asta e… Trebuie să i-l iei. Dar să nu te miri dacă o să-l vezi scriind î-l în loc de îl la următoarea compunere!
Şi-n concluzie, două mostre din albumul “Hoţul de oameni” de Jean-Pierre Dirick.
Leave a Reply