Posts tagged "reboot"

Relansarea DC – Concluzii

Probabil chestia asta ar fi fost de ajuns și toată lumea ar fi fost mult mai fericită, dar așa am avut motiv să nu ignor blogul. Chiar dacă materialul oferit îmi imaginez că n-a fost prea interesant. În fine. Din ce am văzut până acum, din descrierile numerelor, a echipelor de producție, a previewurilor și...

Relansarea DC – Young Justice

Nu prea am fost interesat de multe titluri cu supereroi adolescenți, cu atât mai puțin unul venit de la DC, chiar dacă conceptele ar trebui să-mi placă. Sunt câteva teme legate de această grupă de vârstă care ar merge foarte bine în genul acesta de benzi și câteva care aproape că nu-și locul. Ghici pe...

Relansarea DC – The Edge – part 2

Sucide Squad #1 Suicide Squad sub John Ostrander este altă bandă deosebit de dragă mie, motiv pentru care direcția pe care i-o imprimă aici este cu atât mai deranjantă pentru că nu pare să aibă nimic de-a face cu ea. Era o bandă de acțiune, dar una bine executată și nuanțată, în care personajele evoluau,...

Relansarea DC – The Edge – part 1

The Edge pare să să fie locul unde DC încearcă să înglobeze universul Wildstorm sau să arunce benzile care nu-s chiar cu supereroi în accepțiunea clasică. Mă întreb dacă clasificarea asta se va face cumva prezentă în edițiile tipărite, adică dacă va scrie familia pe copertă, ori undeva pe cotorul edițiilor colectate. Dacă e așa,...

Relansarea DC – The Dark

Benzile din familia asta aduc destul de mult cu cele care au dus la formarea lui Vertigo la începutul anilor `90. Ceea ce eu zic că-i bine, că alea au fost benzi cu tentă horror destul de faine, iar pentru cea mai mare parte cred că cele de față se vor onora de moștenirea pe...

Relansarea DC – Justice League – part 2

Aquaman #1 Geoff Johns, bla bla bla, concept bla bla, face personaje vandabile prin esențializarea lor, bla bla bla, lipsă de subtilitatea și proză care-i sună ca dracu bla bla. Pare destul de violentă, nu-mi prea place Ivan Reis. Wonder Woman #1 Wonder Woman rareori s-a bucurat de scucces, în primul rând pentru că nu...

Relansarea DC – Justice League – part 1

Justice League #1 Geoff Johns din nou. O critică care i se aduce foarte des lui Johns e că tinde să distrugă toate evoluțiile suferite de univers și personaje în ultimii treizeci de ani, pentru a-l readuce la starea în care se găsea în Era de Argint, să fie totul la fel ca atunci când...

Relansarea DC – Green Lantern

Vreau să spun că toată treaba asta nu e doar un dat cu părerea în gol, cel puțin nu asta vreau să fie. Este și o încercare de a crea un sistem de  așteptări conform cărora să fie judecate benzile acestea de cei destul de curioși să le încerce prin diferitele mijloace de care dispun....

Relansarea DC – Batman – part 2

Batwoman #1 Greg Rucka a creat-o pe Batwoman în 52, apoi a luat-o în Detective Comics (numerele se găsesc sub titlul de Batwoman:Elegy) și a fost una dintre cele mai apreciate serii din 2009 în primul rând din cauza artei lui Williams III, dar și din cauza scenariului în se care creiona o eroină competentă,...

Relansarea DC – Batman – part 1

Batman #1 Scott Snyder e un scenarist destul de nou, chiar dacă tipul are ceva ani în spate. Cred că e lector universitar și printre cursurile sale se numără și câteva despre benzi desenate.  Face o foarte faină serie la Vertigo, American Vampire și a terminat în cadrul lui Detective Comics o poveste foarte bine...

Relansarea DC – Superman

Cred că voi discuta pe baza familiilor de titluri, așa cum le clasifică DC pe blogul. Motiv pentru care unele intrări vor fi mai lungi sau mai scurte decât altele. Începem astfel cu Superman. Action Comics #1 va fi scris de Grant Morrison ceea ce mă face să jubilez, dar mă și înfioară, pentru că...

Relansarea DC – Introducere

Am mai vorbit despre asta, dar s-au mai anunțat niște chestii între timp, s-a mai clarificat situația și mă gândesc că poate e cazul să fac o treabă un pic mai oficială. Începând cu miercuri 31 August DC încep să-și relanseze linia de benzi desenate într-un univers nu chiar nou, dar nici chiar ca cel...