În ultimul post, am încercat să explic fenomenul BD românesc, aşa cum îl văd eu. Wanna reamintea de revista Quadrat în comentarii, apărută pentru prima oară în 1996, care, din păcate, nu a supravieţuit decât două numere. Recunosc că eu în timp ce scriam articolul de data trecută,  mi-am amintit doar de revista Carusel, un alt proiect sublim, dar (acum) inexistent. Nu l-am pomenit pentru că, de fapt, aceste două reviste nu au reuşit niciodată să se apropie măcar de statutul pe care îl aveau Pif sau Rahan în conştiinţa culturală a României. Poate că am fost nedrept, aşa că mai bine vă mai bat puţin la cap. Promit să nu o fac prea des şi să păstrez aceste discuţii pentru forum.

Trecând din nou prin paginile revistei a cărei copertă o găsiţi mai jos, recunosc că m-a apucat tristeţea. Atât de mult efort creator şi logistic din care rămâne doar nostalgia unui topic de forum (click pe imagine pentru forumul în cauză, unde puteţi citi numărul 1 complet al revistei Quadrat (1996), scanat şi postat de un fan cu acordul deţinătorilor de drepturi de autor):

Şi iarăşi încep să filosofez, aşa că păzea.

După revoluţie, fanii şi creatorii de BD românesc au sperat că se poate. Regulile economice pre-internet le-au dovedit că e greu să impui un proiect editorial fără o piaţă bine formată pe nişa ta. Chiar şi dacă reuşeşti să tipăreşti, să distribui (iar costurile sunt surprinzător de mari pentru a face asta), cel mai probabil nu-ţi vor rămâne fonduri pentru promovare. Ca dovadă, editurile româneşti cu bani care tipăresc benzi desenate străine reuşesc să scoată număr după număr. Nu atât prin dedicare, cât prin calcule bine puse la punct, în care pierderile iniţiale fac parte dintr-un plan de marketing pe termen lung, în care pierderile sunt recuperate dintr-o piaţă formată.

Cel mai trist a fost însă când mi-am dat seama că o revistă precum Quadrat ar fi un super-proiect pe online. Citeam undeva că noi suntem generaţia C, adică generaţia Conţinut (eng. content). Webcomics.ro este un exemplu foarte bun. Cu fonduri minime (vorbim de câteva sute de euro pe an) şi multă muncă, poţi crea o platformă de comunicare cu şi pentru ceilalţi fani, care nu se adresează doar lor, precum un forum de pe un site oarecare.

De ce nu avem sute de siteuri cu benzi desenate din care să le alegem pe cele mai bune? Sau măcar unul, dar de care să nu te mai poţi dezlipi?

Ce există acum (cred că o listă de explorat de început poate fi considerat acest forum) nu cred că este suficient. BD-ul sau comicsurile trebuie să coboare în stradă, via internet. Altfel, va muri împreună cu tiparul. Cu alte cuvinte, curând.

P.S. Nu sunt nebun, ştiu că tiparul nu va muri niciodată complet. Dar probabil că va deveni un fel de caleaşcă a transportului – apanajul unei clase restrânse, pentru ocazii speciale şi pentru a hrăni anumite orgolii. Altă discuţie.

BD-urile în România, o viziune personală

Pentru cineva care nu a fost niciodată interesat de bedeuri, cuvântul „comics” implică în cele mai multe cazuri ceva (evident) comic. Deşi derivă din comic, termenul comic strip sau comics a ajuns demult să fie aproape sinonim cu BD în franceză sau română. Iar o mare parte din bedeuri nu au mai nimic comic în ele.

La rândul său, „benzi desenate” provoacă alte ambiguităţi pe la noi. Imediat după lansarea siteului, cei din jur îşi dădeau cu părerea despre „caricaturile” de pe Webcomics.ro. Iar la scurt timp după ce i-am explicat unui prieten principalele diferenţe între comics/BD şi caricatură, acesta s-a referit la webcomicsurile de pe site ca fiind… story-board-uri (un termen din media şi publicitate, domeniul lui, ca şi al meu, de activitate profesională, care, într-adevăr, e tot o bandă desenată, dar mult mai utilitară).

Sincer, nu m-am mirat prea tare. Comicsurile şi bedeurile sunt automat asimilate celui mai apropiat termen sub care au fost grupate de-a lungul deceniilor imaginile cu poveste – caricaturile, cărţile de colorat, cărţile pentru copii etc. E greu peste noapte să începi să le diferenţiezi între ele în funcţie de nişte criterii şi principii subiective, cel puţin la prima vedere. În final, şi caricatura e o formă de BD, o bandă desenată într-un singur cadru. Aşa că stai, Zorane (adică eu), şi explică-le celor din jur de ce pe Webcomics.ro nu avem caricaturi… Ci comicsuri.

Vestea bună, că altfel, dacă nu era şi o veste bună, nu pierdeam timpul să scriu acest mini-eseu, este că numărul cititorilor de bedeuri din România e în creştere, chiar dacă prejudecăţile legate de „cea de-a noua artă” sunt în floare. Şi apropo de asta, “a noua artă” este o expresie înfiorătoare, zic eu. E ca şi când ai spune că scrisul, orice scris, e artă. Dar despre asta, altcândva, revin la subiectul principal.

Până acum

Cauza principală a lipsei de cunoştinţe despre bedeuri ţinea în primul rând de absenţa bedeurilor în cultura noastră mainstream. Da, existau Pif şi mai era şi Rahan, dar să nu uităm că
a) existau în franceză şi
b) până de curând, cuvântul Pif aproape că se impusese ca substantiv comun („am multe pifuri acasă” de cele mai multe ori se referea la o colecţie de bedeuri care nu erau Pif-uri)… Iar asta spune totul despre diversitatea de titluri BD la care am avut acces înainte de ‘89.

Au existat şi titluri româneşti, dar acestea au avut în cel mai bun caz un succes moderat. Nu atât din cauza calităţii lor (deşi nu putem spune că am avut prea multe surprize plăcute), cât datorită tovarăşului C. şi a tovarăşilor săi însărcinaţi cu cultura, care nu aveau vreun interes să încurajeze cu adevărat nicio artă posibil subversivă, darămite pe cea de-a noua.

Acum

Cred că în momentul de faţă există semne bune privind viitorul bedeurilor în România. Nu prea sunt eu fan al titlurilor precum Spider-Man, Totally Spies sau mai ştiu eu ce altă invenţie preluată şi adaptată pentru români pe bani grei de la maşinăria de marketing americană. Totuşi, consider că aceste titluri sunt cel mai bun lucru care i se putea întâmpla României bedefile. Este, practic, primul pas pentru ca BD-urile să intre în cultura mainstream a României – prin titluri şi personaje testate în Occident.

Poate cea mai frumoasă surpriză pentru mine a fost crearea spontană a mişcări iubitorilor de manga/anime din România (vezi comunitatea Otaku). Şi în acest caz, menţionez că nu trebuie să fiu pasionat de manga pentru a mă bucura că există numeroşi pasionaţi de orice fel de BD în România.

De ce nu trebuie să respingem mercantizarea BD-urilor

Raţionamentul e simplu. Conform tirajelor pe care am reuşit până acum să le aflu din mai multe surse, că na, mă învârt prin cercuri care deţin asemenea informaţii, vorbim de zeci de mii de cititori români de BD (lunar). Zeci de mii de puştani (presupun că majoritatea-s puştani) care peste câţiva ani, dacă nimic altceva, măcar nu vor face confuzii crase de genul comics = caricatură = story-board = carte de colorat (poate că exagerez aici, dar nu m-ar mira nimic).

Iar dacă doar 1% dintre aceştia îşi vor aprofunda pasiunea pentru bedeuri şi vor continua să citească şi ca adulţi bedeuri ceva mai artistice, să le spunem, consider că ar fi excelent, cel puţin comparativ cu situaţia de acum. Nu vreau să mă gândesc cum stăm comparativ cu situaţia din Occident… Ce rost ar avea?

Ce putem face

Spuneam mai devreme că apariţiile editoriale care includ bedeuri însumează probabil un tiraj de câteva zeci de mii de exemplare pe lună. Sunt convins că o mare parte dintre aceştia citesc acele reviste pentru că le plac bedeurile pur şi simplu (că n-om fi noi românii genetic predispuşi să nu ne placă), dar nefiind vorbitori foarte buni de engleză sau franceză, sunt obligaţi să se mulţumească cu acele titluri.

Dacă asta este problema, atunci, în loc să ne plângem de milă şi să considerăm că suntem prea puţini adulţi bedefili pentru a conta, mai bine punem umărul şi oferim gratuit o parte din timpul nostru în schimbul satisfacţiei de a intra în contact cu alţi bedefili. Noi aici, cu Webcomics.ro, am făcut primul pas. Am tradus 7 seriale şi vrem să mai traducem încă pe atât până vara viitoare. Fără să ne plângem de milă că avem puţini vizitatori, doar cu speranţa neclintită că, în timp, oricum s-ar măsura acesta, în luni sau în ani, numărul celor care citesc bedeuri de orice fel  va creşte semnificativ… Datorită nouă.

Miza cea mare

Dar şi mai important decât să oferim traduceri este să încurajăm producţia independentă şi autohtonă de bedeuri… Să găsim metode prin care acestea să ajungă la urechile şi ochii cât mai multor bedefili… Şi, într-un final, dacă e cazul, să le transformăm în ceva din care autorii pot câştiga un trai cinstit. Cât de frumos ar fi, nu?

Eu sunt convins că se poate. Voi?

P.S. Nu serios, voi ce credeţi? Şi un dă-te-ncolo de prost e o reacţie mai utilă decât tăcerea… Chiar vreau să aflu părerea voastră, aici, pe forum sau pe blogurile voastre, cu un link aici.

Începând de ieri, forumul Webcomics.ro s-a mutat de pe Facebook, pe un forum dedicat, de pe domeniul nostru – http://forum.webcomics.ro/, găsiţi linkul şi în partea de jos a siteului.

Nouă mai mult ne-ar fi plăcut să integrăm cumva pagina pentru fani de pe facebook cu forumul. Pe de altă parte, ne dăm seama că e şi o problemă de ID. Eu aici sunt Lucky_Shark şi-mi place. Aurel aici e indecis şi-şi spune ba admin, ba ironman, dar oricum nu foloseşte numele pe care i l-au ales naşii. Pe Facebook, numele noastre sunt prea serioase pentru discuţii atât de relaxate.

Aşa că dacă aveţi 5 minute pe zi, vă aşteptăm cu mare drag aici. Pentru început, să ne spuneţi măcar atât: care e ultima carte de bedeuri pe care aţi citit-o şi dacă merită s-o citim şi noi, restul bedefililor…

Weekend plăcut!

Unul dintre caricaturiştii mei preferaţi este un anume Dan Piraro, un tip foarte cool, destul de cunoscut în ţara sa de baştină datorită sistemului american de distribuţie a caricaturilor şi comic strip-urilor la sute de ziare şi reviste. Caricaturile lui sunt mai mult sau mai puţin amuzante, dar ce-mi place cu adevărat este că întotdeauna au şi un mesaj în spate (uneori, mesajul este că viaţa e absurdă, dar şi asta e gândit).

Îi citesc de ceva timp blogul, care are un format foarte interesant – porneşte de la o caricatură de-a sa şi dezvoltă subiectul. De exemplu:

“Locul pe care 4 din 5 elevi de liceu americani speră să-l viziteze”

Şi comentariul său pe marginea subiectului de pe blogul Bizarro.

După cum aţi observat deja, am schimbat puţin layoutul paginii principale… Dacă aţi mai vizitat siteul, s-ar putea să se vadă aiurea, aşa că daţi şi voi un refresh sau reîncărcare în browser.

Cum vi se pare?

+EV este un bd online în care autorul, pasionat de poker, îşi cam ia peste picior obsesia. Am dat accidental peste o traducere bună (42 de pagini), aşa că dacă aveţi timp şi dispoziţia necesară, recomand.

Pentru amatorii din Bucureşti, a nu se rata…

Detalii la Smoking Cool Cat.

Nu e tocmai proaspătă ştirea, dar chiar şi aşa mă simt dator să menţionez că a apărut ultimul, cel de-al 13-lea, număr al revistei Sanki, fanzinul de bedeuri. E disponibil gratuit aici.

Mie revista îmi place şi am citit toate numerele la un moment dat, dar îmi dau seama că trebuie să fii extrem de pasionat de bedeuri ca să o apreciezi la justa ei valoare.  Am o slăbiciune aparte pentru acest gen de manifestare supremă a dedicaţiei şi iubirii pentru un anumit gen artistic. Probabil şi pentru că sunt obişnuit cu fanzinele sârbeşti pe care le prindeam de mic prin vizitele mele din fosta Iugoslavie. Sunt amatoriceşti, rareori sunt frumoase, dar mustesc de iubire.

Şi pentru că am observat multe sprâncene ridicate la acest cuvânt, nu vă supăraţi că adaug aici:

FANZÍN s. n. mică revistă editată de tineri pe teme care îi pasionează (science-fiction etc.). (< it. fanzine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Pont final pentru cei cu ochii obosiţi: descărcaţi, daţi print faţă-verso şi îndoiţi la mijloc. Vă veţi face cu un fanzin de colecţie în toată regula.

Ce repede a mai trecut anul. Nu am sa va povestesc despre programul festivalului pe care sunt sigur ca il gasiti si pe alte situri.
Vroiam sa va recomand filmul din deschiderea “manifestarii”, si anume Waltz with Bashir, nominalizat si castigator a numeroase premii importante. Daca nu ati apucat sa il vedeti anul trecut, nu il ratati.

Si tot la capitolul recomandari se inscrie si cartea cu acelasi nume avand ca autori pe Ari Folman si David Polonsky.

O poveste a carei actiune se desfasoara in timpul Razboiului Libanez din 1982. O poveste trista, dar excelent desenata.

Wayfarer’s Moon este denumirea în engleză a unei stele care, ca şi Steaua Nordului, datorită poziţiei sale fixe pe bolta cerească, servea cândva (nu ştiu dacă şi acum)  drept călăuză de nădejde pentru călătorii maritimi.

Wayfarer’s Moon mai este şi epopeea BD scrisă de Jason Janicki şi desenată de Leigh Kellogg, pe care o puteţi citi în română pe Webcomics.ro în fiecare zi de marţi, joi şi sâmbătă.

Dintre serialele cu care am pornit siteul, este probabil cel mai spectaculos din punct de vedere vizual. Cred că asta se datorează parţial şi domeniului de activitate din care provin autorii, şi anume jocurile video, unde Leigh are la CV peste un deceniu de experienţă. Conform propriei mărturisiri, în urmă cu câţiva ani, Leigh a simţit că ceea ce l-ar face cu adevărat fericit în carieră ar fi să se întoarcă la marea sa iubire, benzile desenate. Şi cum credinţa americană în propria stea norocoasă depăşeşte uneori puterea noastră de înţelegere, Leigh a renunţat la tot ce construise până atunci şi s-a lansat cu capul înainte într-o nouă aventură: webcomicsul Wayfarer’s Moon, o poveste complexă, captivantă şi superb ilustrată, pe care pur şi simplu trebuia să o traducem şi în română.

Lumea fantastică în care se desfăşoară acţiunea din Wayfarer’s Moon se numeşte Lachryn şi urmăreşte aventurile a două personaje feminine – Iri şi Lily, care se confruntă cu numeroase pericole specifice unui univers fantasy. Elfi, oameni şi alte rase înzestrate cu caracteristici specifice şi puteri supranaturale se confruntă într-o încrengătură de intrigi şi întâmplări care, într-un final, încet, dar sigur, încep să capete tot mai mult sens.

Personal, îmi place faptul că personajele nu sunt standardizate şi au, ca şi în viaţa reală, defecte şi calităţi, indiferent de categoria, negativă sau pozitivă, în care avem tendinţa să-i încadrăm… Iar personajul cel mai interesant, Iri, jumătate elf, jumătate om, ştim aproape sigur că este atrasă mai ales de femei, ceea ce face cu atât mai interesantă relaţia ei cu cu celălalt personaj principal, inocenta şi blonda Lily. Numai şi pentru asta şi merită să urmăreşti povestea pentru a afla deznodământul – sunt foarte curios cum va evolua relaţia fetelor ( trebuie să mă înţelegeţi, sunt şi eu băiat, ce să-i fac, am curiozităţi specifice).

Iar dacă vrei să nu ratezi nici un episod, abonează-te cu încredere la serial, prin RSS, aici.

Lucky Shark