Ok, titlul poate sugerează ceva mai ambițios decât ce am de gând să fac. Ideea e că luna trecută m-am tot lovit de un clip tembel care chipurile explică de ce arta ”modernă” e proastă. Clipuleț scurt, superficial, cu toate argumentele sforăitoare obișnuite. Bla, bla, bla standarde obiective, bla, bla, bla moralitate.1 Ceea ce mi se pare ciudat, și un pic trist, e că a ajuns la mine într-o majoritate covârșitoare din partea unor artiști și cititori de bandă desenată.

Mi se pare așa nu fiindcă m-aș supăra că oamenii nu-mi împărtășesc opiniile față de arta contemporană. Oricum n-am multe, că-s doar un umil consumator de cultură populară, fără pretenții; nu merg la muzee, expoziții, concerte – sunt un mediocru. Ci motivul pentru care mă întristează entuziasmul cu care a fost propagat clipul e că oamenii care l-au produs sunt aceia care ar refuza vehement benzii desenate statutul de artă.

Oamenii care pledează pentru întoarcerea la rigiditatea clasică a artei făcută după un canon strict și cuantificabil nu ar putea accepta ceva hibridizat, din care elementul comercial este în principiu ineluctabil cum e cazul benzii desenate.

Înțeleg, nu vă place că bolovani spânzurați, cruci în urină, și indivizi care se masturbează sub podele sunt ridicați la nivel de artă, iar benzile voastre preferate nu-s. Dar banda desenată a început să fie luată în serios, cât de puțin e luată, de abia atunci când s-a rupt bariera dintre arta înaltă și cea joasă, dintre artă și comerț și când a încetat să fie făcută pentru o mână de nobili bogați care n-aveau cum altfel să-și petreacă timpul.

Există clivaje ideologice și estetice în cadrul benzii desenate și în mod cert sunt tabere care o apreciază atunci când autorii demonstrează principii clasice, depunerea unui efort considerabil susținut de o manualitate ieșită din comun a autorului și doar un sâmbure eticist. Dar până să ajungem acolo, există restricții de material, de formă, de subiect, de mediu. Arta de până în secolul XIX presupune mult mai mult decât oameni frumoși, pictați migălos și mimetic, iar diferențele dintre ce se producea atunci și ce se creează acum sunt consecința felului în care s-a schimbat iremediabil lumea.

De le-ar fi puse în față Little Nemo, Prince Valiant, Flash Gordon, Jungle Jim, Terry and the Pirates, Steve Canyon, Blueberry, Les Cités obscures sau orice altă bandă desenată care ar corespunde într-o măsură principiilor plastice înaintate, oamenii ăștia n-ar ajunge la concluzia că banda desenată poate să fie artă, ci că autorii acelor benzi ar putea să facă artă dacă nu și-ar pierde vremea cu banda desenată. I-ar pune în galerii pe Raymond, Foster, Caniff, Wood, John Buscema, Giraud, Caza, Bilal, Kojima, Miyazaki, Otomo, Alex Ross, Asano doar dacă s-ar așeza în atelier și ar picta în ulei scene alegorice din mitologie și istorie, după ce și-au făcut mână cu portrete, peisaje și naturi moarte. Altceva fiind scandalos.

Iar apoi ce ne facem cu artiștii fenomenali de bandă desenată care au exploatat mediul așa cum îl cunoaștem și iubim; care au dezvoltat stiluri și au abordat subiecte din afara picturii academice? Ce se întâmplă cu Herriman, Feininger (atât în ipostaza de autor de bandă desenată, cât și de pictor), King, Hergé, Eisner, Tezuka, Kurtzman, Krigstein, Kirby, Ditko, Uderzo, Pratt, Alberto Breccia, Crepax, Steranko, Deitch, Crumb, Shelton, Spiegelman, Nagai, Druillet, Miller, Sienkiewicz, Matsumoto, Okazaki? Ei nu merită luați în considerare fiindcă n-au lucrat într-un stil depășit din cauza camerei foto, ci au căutat expresia și noi mijloace de reprezentare? Fiindcă au atacat tematici actuale, sociale sau transgresive și au îmbinat formele înalte cu cele joase?

În loc de încheiere vă las un clipuleț mult mai puțin tâmpit, dar la fel de ușor de vizionat și răspândit ca cel de la care a pornit toată treabă.


  1. Un pic de relevanță are și faptul că prezentarea aia provine din partea unei instituții de propagandă neoconă americană. Printre alte lucruri pe care le afirmă se numără faptul că Războiul civil american nu a fost declanșat de problema sclaviei, că cea mai persecutată minoritate din lume sunt creștinii, că încălzirea globală nu e antropogenică sau că SUA are obligația să intervină militar oriunde are chef.