Am fost la a doua ediție a EECC. Nu mai știu dacă vream să fac ceva în mod special acolo sau dacă am fost de pleașcă. Am scris acilea un pic. Am fost și la versiunea aia de iarnă, dar numai vineri când era intrarea gratis (sau doar mai ieftină?) și mai mult să mă văd cu Lucian de la TWD și cu oamenii de la Jumătatea Plină. La a treia ediție nici nu mai știu dacă am ajuns. Parcă nu prea, că a picat într-o perioadă când am făcut multe ore suplimentare la muncă. Vreau să remediem treaba asta și să ajung să vin cu drag.

Poză de la Treasure Coast Comic Con 2015

Nu-mi place atmosfera asta de târg dedicată culturii populare de consum. Nu-mi plac nici oamenii entuziasmați. Când văd oamenii pe stradă care zâmbesc mă gândesc ce dracu e în neregulă cu ei. Adică, pana mea, ce motiv de bucurie poți avea? De aceea, să te bucuri pentru un plastic sau o jucărie sau o bandă desenată sau un film mi se pare incredibil. Că nu pot să cred. Simt că tre’  să fie ceva sinistru la mijloc. Nu-mi plac nici oamenii supărați, frustrați, adunați în grupuri mari, fiindcă mă fac să mă simt anxios și vulnerabil. Iar după zile de umblat în căldură cărând ghiozdane încărcate în spate or să apară și din ăștia.

Nu prea mă uit la seriale din astea de gen ca Supernatural sau Fringe, la Doctor Who nu m-am uitat de multă vreme, din Game of Thrones am văzut doar primul sezon, iar serialele la care mă mai uit sunt vechi de vreo patru ani (Homeland e așa fain!!!).

Strict pe partea de autori, comunitatea BD din București încă e destul de micuță încât să nu fie nevoie de ditamai târgul să-i strângă la un loc și să-mi ofere acces la ei, când la un București Comics Fest ținut într-o mansardă sunt cam tot aceiași oameni.

Dar nu mă supăr și pot trece peste aspectele astea. Ba chiar sunt dispus să ofer câteva sugestii pentru a-mi ademeni ilustra persoană la viitoare ediții ale EECCului.

  1. Un pic de efort din partea organizatorilor de a … nici măcar de a aduce, că vin ei singuri, mulți dând bani să fie pe acolo, dar de a formaliza în ochii publicului prezența autorilor de bandă desenată. În special a celor români. Pe site, la invitați, artiștii-s ultimii. Când am fost eu în 2014, majoritatea artiștilor erau strânși într-o hală separată de restul parangheliei, ascunși după Tronul de Fier. Ar fi frumos să fie mai bine integrați sau semnalați. O să revin mai încolo cu alte aspecte care se leagă de acest prim punct.
  2. Să avem și artiști de bandă desenată din împrejurimi. Dacă tot se cheamă East European Comic Con, atunci să băgăm în seamă și sârbi și bulgari și croați că toți au experiență în banda desenată europeană și americană, au chestii care să ne învețe și mulți sunt buni ai dracu’. Aici ar fi un punct de plecare. De exemplu, pe Tonci Zonjic mi-ar plăcea mult să-l văd că-i de calibrul lui David Aja pe vremea când Aja rupea gura târgului la Iron Fist și în plus știe să comunice bine, e cult în domeniu. Sau Esad Ribic care este deja cunoscut în țară mulțumită traducerii lui Thor.
  3. Un pic de atenție la ce se întâmplă în întreaga bandă desenată românească, nu doar benzilor care vor să semene cu ce fac supereroii americani și câtorva artiști care l-au desenat pe Batman. Art are o serie de romane grafice foarte faine, iar de acolo Persepolis chiar are succes, fiind retipărită și reeditată. Vellant s-a aruncat în domeniul ăsta încă de când au publicat Istoria Benzii Desenate Românești, dar au reeditat Prâslea cel Voinic și Merele de Aur al Mariei Surducan. Tot din Cluj răsar și antologiile clubului de bandă desenată Comics Club Cluj fuzionat cu Glorioasa Fanzină. Marian Mirescu robotește în Craiova la Ah, BD!uri de zor. Adenium tot publică adaptările lui Șerban Andreescu după Caragiale, Creangă și Verne. Dacă nici Verne nu-i cool pentru un târg de geeks…
  4. Ceva paneluri cu mai mulți oameni din industrie. Cristian Neagoe, Mihaela Dobrescu, Mihaela Agape și Florin Bican puși la o masă să discute despre experiența de a traduce Maus, Persepolis, benzi de gen ca TWD, Thor și Deadpool, respectiv Aventuri în Momilandia. Sau Anamaria Pravicencu, Lucian Avornicesei și Andrei Ionașcu să stea la o masă să discute despre viziunea lor ca editori asupra benzii desenate, despre ce nevoi ale publicului, și ale lor, satisfac prin activitatea curentă. Poate discuții de tipul ăsta nu or să strângă la fel de mulți oameni cât un Q&A cu Creative Monkeyz, dar am mai fost la târguri de specialitate și se pot organiza lucrurile în așa fel încât să se poată ține astfel de activități necesare din punct de vedere cultural, fără să se risipească spațiu și timpul oamenilor care chiar nu-s interesați de ele.
  5. O serie de premii. Când am făcut eu în iarnă un chestionar cu artiști a căror activitate a însemnat ceva în 2014 au apărut și niște plângeri pe care nu prea le-am înțeles. Că sunt prea puține benzi, prea puțini autori puternici, n-ai de unde să alegi. Măciuci.  Avem oameni care lansează albume cu oarece regularitate, avem traduceri, avem oameni care lucrează pentru străini, avem și benzi scurte și benzi lungi, și amuzante și serioase. Găsim acolo niște lucrări pentru care să facem statuete (poate acompaniate și de ceva bunuri materiale sau bănești). Trebuie să putem puncta cumva starea mediului și cândva trebuie să începem să facem asta. Fiindcă premiile astea au dublă funcție. Prima este de recunoaștere și recompensare a activității. Dar alta este de a face o radiografie mediului, de a forța analize. De a face oameni să se întrebe de ce a luat cutărescu premiul ăla și nu cutărelu, de a stârni comparații cu câștigători din ani trecuți, de a sublinia trenduri.

Nu mi se pare că-s sugestii radicale sau necomerciale. Toate astea le-aș vedea ca o investiție în cultura asta a noastră, care la rândul ei va da înapoi comicconului, făcându-l să se distingă de alte asemenea târguri aducând persoane care n-ar veni la EECC din aceleași motive pentru care n-ar veni nici la Nijikon sau DreamHack; sau poate tocmai fiindcă de abia au fost acolo. Asemenea măsuri ar lua comiconul dintr-un târg care în cel mai bun caz e mai degrabă dedicat lui Game of Thrones/A Song of Ice and Fire și în cel mai rău caz aduce la un loc elemente disparate ale culturii populare de consum, astfel susținându-se pe mărci deja cunoscute aranjate într-un mozaic cultural nu foarte bine îmbinat, și l-ar transforma într-o instituție culturală distinctă.