Kurt Busiek este un fan, iar cariera îi este clădită tocmai pe această fundație de devotament și pasiune pentru subiectul preferat. Are o interpretare clară a personajelor, o direcție particulară înspre care vrea să le îndrepte și dispune de mijloacele prin care să o reconcilieze cu tot ceea ce au făcut în trecut. S-a văzut asta când a scris Marvels, când a scris The Avengers, când l-a revitalizat pe Conan pentru banda desenată contemporană și se vede lună de lună când scrie Astro City. E bun la asta. Ceea ce e păcat, fiindcă poate să creeze și propriile personaje, iar în fapt, aici pare să strălucească.

The Autmnlands nu fuge de gen, de structura sa, de clișeele sale, însă nu se sprijină în premisele fantasyului ca în niște cârje, ci ca pe un limbaj comun.

Se petrece într-o lume unde există magie, însă aceasta se epuizează încetul cu încetul. Se petrece într-o lume unde nu există oameni, ci doar animale antropomorfizate, mai mult ca în Grandville decât ca în Blacksad. Cetăți plutitoare adăpostesc indivizi care se dedau meșteșugurilor, studiul academic al materiei arcane și venerării unor zeități ai ”Homeland Security” sau ”Housing and Urban Development”. Pe pământ turme de bizoni barbari străbat câmpiile întinse și se află într-o pace încercată cu locuitorii orașelor plutitoare.

Lumea are mistere și probleme care mocnesc ușor de ignorat în fața zgomotului de zi cu zi, chiar dacă riscă să ardă temeliile vieții așa cum e ea cunoscută de personaje. Totuși, secarea magiei e ceva care apasă greu mințile luminate ale orașelor, iar într-o încercare de a o rezolva ajung să ațâțe focul. Sacrificând enorm, rup barierele spațiului și timpului pentru a aduce din trecut un mare ”campion”, sperând ca odată cu el să revină și magia. Vraja reușește, într-o măsură, dar din nefericire a doborât întreg orașul plutitor unde a fost aruncată, curmând numeroase vieți și rupând supraviețuitorii de restul orașelor.

Volumul urmărește încercarea animalelor de a rămâne în viață în sălbăticie și conflictele politice care se aprind. Busiek și Dewey nu construiesc lumea pas cu pas în fața ochilor cititorului, ci surprind personaje care operează într-un context deja clădit. Plăcerea nu e de a vedea întinse fricțiunile de clasă, de ”etnie”, ”naționale”, ci de a le simți transpirate prin porii unei povești care e despre altceva. În principiu despre aventură și măreție și ceea ce înțeleg diferite personaje prin asta.

Benjamin Dewey e un partener potrivit pentru abordarea asta care evită problematizarea directă, fără a merge chiar până la tehnica icebergului, folosită de Busiek. Personajele există în lumi solide, în care dovezi ale traiului lor cotidian se văd în mediul înconjurător, însă a căror geografie și topologie nu e deplin trasată. Costumele elaborate, anatomia realistă sunt definite prin hașuri care se pierd în tușe transparente de cerneală. Povestește grafic cu sârguință și atenție, iar accentul pus pe limbajul corporal al personajelor este binevenit ținând cont că mai toate au capete de animal cu o expresivitate înșelătoare.

Jordie Bellaire își demonstrează încă o dată capacitatea cameleonică de a-și transforma coloritul pentru proiect optând pentru o paletă cuminte, bogată în griuri colorate din care iese pentru separa planurile sau a emfaza importanța unor scene.

Împreună produc un fantasy deloc rupt de realitățile lumii în care e creat și citit, dar deloc transparent în polemicile sale încât să-și uite scopul său principal. Mai mult, nu e nici morbid, nici de o lejeritate străvezie, nu e dureros de epigonic, nici mai degrabă interesat să inoveze genul decât de a spune bine o poveste, ci se infiltrează numai bine printre golurile lăsate pe piață.


Banda poate fi comandată de aici.

Dacă ți-a plăcut textul, nu pregeta din a arunca cu un like pe pagina noastră de Facebook, poate chiar un share. Ajută.