Trei benzi românești

Pifan/Ah, BD!  #24

Încep cu ”magazinul evazionist de subcultură pentru toate elitele” fiindcă s-a vorbit cel mai puțin despre el. Marian Mirescu perseverează în editarea celei mai interesante publicații românești cu apariție periodică despre care nu vorbește mai nimeni. Aș vrea să spun că nu-mi explic de ce nu o facem fiindcă n-a fost număr fără măcar o bandă faină sau de oarece importanță pentru banda românească, textele critice deseori incluse sunt mereu incitante, iar pe deasupra mai devine și gratuit online după ce versiunea fizică circulă o perioadă prin țară. O explicație care cred că ne-ar face pardonabilă carența discursivă ar fi că fanzinul(prozinul?) este inegal în conținut, în calitatea sa, în natura sa. Un număr va fi cuprins doar din benzi, altul va conține fotoreportaje; unul va avea portrete de autor, altul va avea romane în foileton despre care nu-s convins că nu-s poante pentru care nu dețin contextul; unul va avea doar benzi românești, altul va fi ecumenic; și tot așa. Dar nu știu dacă ăsta-i adevărul. Adevărul e că are coperte urâte și suferă de pe urma tehnoredactării.

Pifan, e cel puțin în parte, o excepție. Numărul este foarte echilibrat și interesant, închegându-și coerent tema centrală, având benzi de Marian Mirescu, Viorel Pîrligras, Mircea Arapu sau Remus Brezeanu, precum și două texte critice valoroase.

Coperta trimite imediat către Pifurile de altă dată pe care eu nu le-am prins, dar mă încred în Mihai când zice că le reproduce fidel ”feelul”. Nu este un exercițiu gratuit de nostalgie, iar pentru a intui asta nu-i nevoie nici măcar să desfacem paginile, ci doar să citim prețurile. E un Pif dintr-un univers paralel sau dintr-un viitor aproape de apocalipsă în care Uniunea Europeană și Rusia au fuzionat într-o totalitară Comuniune European, Statele Unite sunt invadate de Mexic, iar în Antarctica vodca servește drept valută.

Povestea care înrămează numărul începe încă de pe copertă, continuând aventurile personajelor din Pif extrapolate în acel viitor lugubru unde Pif este înregimentat în infanteria canină și obligat să vâneze motani vagabonzi, ajungând să-și împuște fostul frenemy, Hercule. Ar putea să fie pur și simplu o remarcă asupra epocii comuniste în care era Pif lecturat și degustat. În același timp referințele la totalitarism, militarism, organe de represiune, controlul presei și necesitatea lecturii printre rânduri pentru a scăpa de cenzorii statului se fac prin indici ai occidentului ca postere de recrutare nord-americane, (com)Uniunea Europeană, trimiterile la drone și aparatură sofisticată de război. Ceea ce ar suprapune cele două perioade comunicând ceva ce nu știu sigur dacă vreau să mi se clarifice.

Majoritatea benzilor strânse au un caracter demitizant, trecând personajele găsite în paginile lui Pif peste pragul copilăriei într-o lume unde există bătrânețe și moarte, inadecvare și uzură, violență și sexualitatea.

Excepție făcând O aventură a evazivului Nasdine Hodja în Răzbunarea Lupului Valah de Mateș Laurențiu, o bandă de aventură clasică și derivativă din interpretările hollywoodiene ale poveștilor Seherezadei; și o bandă mută de Raymond Poïvet care e un subiect secundar al revistei (care astfel devine și un dosar de autor). I se dedică un interviu pe două pagini cu Jean-Pierre Dionnet despre viitorul culturii și rolul textului în bandă desenată [footnote]Unde se menționează povestirea mută cu personaje ce călăresc pterodactili publicată cu un an înainte ca Moebius să publice primul episod din Arzach care a întipărit în imaginarul colectiv acest motiv.[/footnote], un mic portret, precum și un eseu de Jean-Pierre Andrevon preluat din Cahiers de la bande dessinée dedicat serialului Les Pionniers de L’Espérance.

Dacă vă surâde ceva puteți să trimiteți un mail aici și vedeți cum faceți să procurați un număr. Sau îl petiționați și voi pe Marian să nu le mai dea drumul chiar pe degeaba în online.

Abația

E o nouă reușită a campaniilor de multifinanțare care ne-au mai adus Prâslea cel Voinic și Profeția Urbană. De data asta doi ingineri angajează un scenarist de film și un arhitect să adapteze în BD ”unul dintre cele mai bune romane SF românești”. Nu știu cât contează părerea mea ținând cont că nu-s în target. Îmi plăcea SFul ăsta de pe filonul new wave space opera ca Dune sau Vorbitor în Numele Morților când aveam 14, apoi am dat de Kafka și Cărtărescu și n-am prea mai putut să le sufăr. Deci n-am citit romanele originale. Mă plictisesc benzile de gen dacă nu-s cu supereroi sau dubioșenii artsy-fartsy (de obicei făcute de Ales Kot sau Brandon Graham) ori foarte, foarte bine spuse (de obicei desenate de vreun croat, sârb sau spaniol). Deci banda e ok.

E transparentă în influențe, însă tot SFul e așa, iar ideea stă tocmai în forma în care-s modelate influențele alea, în ceea ce se comunică prin ele. Și primul număr m-a făcut curios să aflu ce se întâmplă cu superspionul care se călugerește la ordinele unui plod împărătesc corupt și meschin. Conturează lumea în care se petrece acțiunea, introduce actorii principali, relațiile dintre ei, conflictele exterioare și oferă intuiții asupra unora interioare.

Dar nu-mi place cum arată. Și nu musai că-i desenată prost. Sunt baze, nu doar în ilustrație, dar și în narațiune vizuală pe care Răzvan Chelaru le are. Personajele au oarece expresivitate în figuri, au greutate și fizicalitate, ocupă un spațiu oarecum corent și se pune un accent pe claritatea secvenței cum nu prea văd în benzile românești desenate într-un stil realist(asta-i chestie de gust). Fețele cam au tendința să-și schimbe din fizionomia și mi se pare că membrele arată ciudat în anumite casete, din anumite unghiuri: ba prea subțiri, ba prea scurte, ba parcă dispar și nu-mi dau seama unde. Sunt oameni mai talibani cu anatomia care ar vedea în asta ofensă majoră. Pe minte nu mă deranjează așa tare. Plus că ține de exercițiu și poate se redresează în timp.

În schimb mi se pare că-i lucrată doar în creion la o dimensiune mai mică decât cea reprodusă și apoi pasată direct coloristului. Are aerul unei schițe colorate și la momentul de față Răzvan Chelaru nu-i unul dintre desenatorii care să beneficieze pe urma unui asemenea tratament. Și letrajul este neîngrijit, având cuvintele organizate greoi în baloanele de dialog, codițe care-s ori frânte, ori ondulate care duc ba spre pelvisul personajelor, ba spre nas, ba spre ochi, ba spre picioarele unei statui din fundal mai degrabă decât spre gura celui care vorbește; I-ul cu serifă mă distrage distrage și el.

TFB

Despre TFB n-am așa multe de zis.

Îmi place de Bogdan Chelaru și mi se pare că a crescut un pic ca desenator de bandă desenată. Herbs era prea zgomotoasă, atât ca ilustrație, cât și ca mod de povestire, abordare a paginii cu chenare angulare și articificii. Acum e mai cuminte, mai clar și cred că mai lizibil, ceea ce face ca nu doar efortul să iasă în evidență, ci calitatea ilustrățiilor.

Povestea-i o soluționare SF de așteptat a basmului cules de Ispirescu, făcând uz de mulți dintre tropii poveștilor post-apocaliptice, în special a celor care înglobează și un pic de fantezie eroică. Lumea a decăzut la o stare feudală, tehnologia veche e acum văzută ca magie, femeile sunt infertile sau nasc mutanți. Apare motivul relației dintre ficțiune și realitate, schimburile dintre cele două și importanța celei dintâi, care-mi pare ceva recurent la Coman și mai colorează un pic istoria. Primul număr mi-a lăsat impresia că de abia acum începe povestea, iar asta-i aceeași senzație lăsată de nenumărate benzi de la Image, care senzație revenea cumva după fiecare număr, până când mă plictiseam eu și abandonam totul că nu mai începea odată povestea și mă tot păcălea cu desene faine.

Cum am menționat, nu mă omor după benzile de gen care nu îndeplinesc niște parametri foarte stricți. Arată bine pentru o bandă de acțiune-aventură cu tematică SF. E așa, încărcată, explozivă să vezi că se depune efort în grafism, cu personaje hipertrofiate și femei subțiri cu sâni mari (măcar îmbrăcate) de zici că-i un film american de acțiune din anii `80. Ce altceva am voie să zic decât succes în continuare?

Abația Și TFB le-am luat din Inmedio de la Piața Sudului.  TFB mai poate fi găsită și aici.