Am avut ocazia să citesc cel mai nou roman grafic din colecția Relații Ceho-române înainte de lansarea sa oficială la Bookfest, doar că am făcut-o în reprize de câte zece pagini prin tramvai, așteptând-o pe Lucia la metrou, seara înainte să leșin în pat. Ceea ce înseamnă că urmează doar niște impresii incomplete, necizelate, pe care sper că le voi putea consolida mai apoi, după o lectură mai liniștită. Oricum, poate pe Facebook o vui lumea despre bandă, însă pe blogosferă e tăcere. Eu nici nu știam că apare până să-mi trimită Anamaria mail să mă invite la târg. De aceea cred că merită să înșir aici câteva idei, cât mai repede, poate aveți drum zilele astea până la Romexpo.

Mi se pare că se diferențiază lejer de restul volumelor din colecție, atât în abordarea grafică, cât și în cea narativă.

E o bandă de război, descriind o încleștare de la 1788, pe teritoriul României de astăzi, între forțele imperiului austro-ungar și cel otoman. Spre deosebire de Aripi de Oțel lasă în urmă romantizările, marcând violența, cruzimea, chinurile și amoralitatea războiului. N-are protagonist ale cărui decizii să împingă povestea mai departe, pendulând între experiența ofițerilor conduși de baronul maior Stein și cea a doi marginali, adamitul ilegalist Holec și cimpoierul fără uniformă Jenik. Ceea ce produce o defocalizare, care ar putea face banda un pic greoaie, da-n același timp și mult mai potrivită, ținând cont de subiect.

Dar desenul cred că oferă cel mai mare șoc, mai ales acum după două volume moi, plăcute, sensibile, ilustrate de surorile Surducan și unul realist, clasic impresionant de Adrian Barbu. Până și Cristian Dîrstar a făcut eforturi să treacă de la stilul său din fanzinele cenaclului SEFEU spre ceva mai convenabil pentru un public potențial neinteresat de ”urâțisme”. Drob, în schimb, face intersecția dintre ceea ce îi este specific, ceea ce este potrivit și se concentrează pe ce rămâne, încercând astfel să stea în parametrii ceruți de o publicație mai ”mainstream” fără să piardă din ceea ce-i este specific.

Doar că din cauza asta, atunci când văd fețe ca

nu pot să nu mă gândesc la Căpitanul Pulă1, un webcomic tot de Timotei Drob care mi se pare că poate să devină cea mai faină chestie pentru banda desenată de umor românească de la Mîța cu Î din I sau chiar de la Tetelu. Adică, nu-i un registru nepotrivit 2, da-n capul meu e asociat deja cu ceva unde stă mult, mult mai bine.

Pe de altă parte, definirea aia densă din peniță oferă un aspect de gravură tuturor cadrelor care nu sunt prim-planuri de fețe, iar fără gesturile schimonosite și chircite, Drob permite chiar o frumusețe în momentele lipsite de zgomot.

E un volum neșlefuit și-mi aduce aminte destul de mult de comixurile americane, în special de momentele destul de rare când încercau să facă ceva narativ clasic, serios, introducând o tensiune între clișeele genului și propria abordare, tensiune care face lucrarea să fie cu atât mai bogată și interesantă.


Puteți găsi banda zilele astea la standul ambasadei Cehiei de la Bookfest.

 


  1. Și celelalte stripuri ale lui Timotei care au tot apărut în publicațiile SEFEU

  2. Până la urmă, orice registru nou e binevenit de când s-a instalat afurisita aia de grafică standard de roman grafic