-Or să fie câteva ”spoilers” pe aici.-

Am văzut de unde vine, dar poate nu-i destul. Poate ești curios pe ce căi va păși serialul în sezonul următor.

Direcțiile alea-s multe și îmbârligate, dar e un singur loc unde va putea ajunge: la capitolele spuse în Born Again de Frank Miller și David Mazzucchelli.

Acolo Kingpin află de la Karen Page că Matt Murdock este Daredevil și purcede în a-l demola, vrând cu sadism să erodeze tot ce a construit până atunci dușmanul său, înainte de a-l ucide. E o poveste foarte puțin supereroică, dar umple majoritatea golurilor rămase din istoria personajului, are simetrii și permite paralele către povestea spusă în primul sezon al serialului. Iar finalul în care Avengerii pătrund cu forța lor monstruoasă și înmărmuritoare în lumea murdară și chinuită ar fi o încheiere spectaculoasă și satisfăcătoare în care universul Marvel TV și cel cinematografic se întâlnesc și se sudează mai mult decât prin referințe și glumițe și postere presărate prin fundal.

Ar putea fi o miniserie foarte curată, fără intervenții din alte opere. Dar nu cred că Born Again ar putea umple un sezon întreg și nici n-are suficientă acțiune încât să se muleze destul de bine pe structura serialului.

Și tocmai de aceea, dacă totuși va fi spus în 13 episoade, ar putea intra aici unele momente din runul lui Bendis și Maleev cuprins între Daredevilv3 #26-81. În special publicarea identității lui Daredevil într-un tabloid din Daredevil v3 #32, cam cum în primul episod Daredevil și Karen Page au demascat afacerile ilegale ale lui Union Allied, și încercările sale de a rezista atât asalturilor presei cât și ale dușmanilor mascați. Eventual ca flashbackuri care leagă scenele unde Matt doarme schingiuit printre gunoaie. Astfel, decăderea supereroului ar fi mai puțin bruscă, iar serialul ar evita să fie perceput ca o reiterare a primului sezon, doar că și mai violent, murdar, deprimant.

Totuși, cred că înainte de asta ar fi nevoie de cel puțin un sezon în care Daredevil este lăsat să fie Daredevil.

Pentru asta avem Daredevil#160-161, 168-182 (primele două scrise de Roger McKenzie și desenate de Frank Miller, restul scrise și desenate de Miller împreună cu Klaus Janson), precum și Man Without Fear#2 și #3,de Miller și Romita Jr.,pentru ceva flashbackuri ce trimit spre tinerețea lui Matt Murdock.

Aici apar două personaje importante care au lipsit din primul sezon, Bullseye și Elektra, precum și organizația The Hand, din care Nobu părea să facă parte și împotriva căreia luptă Stick. Elektra știm că există dintr-un dialog cu Foggy despre gagica grecoaică din facultate a lui Matt și-i un personaj prea miezos, cu prea mult potențial pentru a fi  doar un oscior aruncat fanilor. Ar fi o schimbare de macaz, plusând mai mult pe arte marțiale decât pe neo(n) noir și thriller. În același timp, ar trece conflictul spre o zonă mai personală, în care este vizat direct personajul principal și nu felul în care Hell’s Kitchen poate fi salvat. Cu noile motive ar veni și o escalare credibilă a pericolului, după ce Daredevil a demonstrat că n-are probleme în a da de pământ mai cu toți rău-făcătorii convenționali. Ar permite, de exemplu, adaptarea lui Daredevil v3 #57 în care protagonistului trebuie să se bată cu 100 de ninjalăi. Pentru a nu face lucrurile să se simtă monotone și pentru a permite scene de dialog, fără decoruri ambițioase, ar putea fi preluate scenele cu Fisk în Rykers din Daredevil v3 #82-87 de Ed Brubaker și Michael Lark.

Sunt și alte cărări pe care s-ar putea merge. După toată întunecimea primului sezon s-ar putea sări direct la un Daredevilul lui Mark Waid, Marcos Martin, Paulo Rivera și Chriss Samnee: unul care se afișează colorat, zâmbăreț, prietenos, dar de fapt se zbate cu depresie. Ann Nocenti a făcut multe în runul ei, unele destul de tributare lui Miller încât să poată fi bază pentru un serial care-și învârte roțile pe loc fără ambiții. Dar cred că introducerea Elektrei este importantă, mai ales că prin intermediul ei se pot adapta Daredevil#189-190 împreună cu Elektra Lives Again de Miller sau Elektra Assassin de Frank Miller și Bill Sienkiewicz, după ce se termină cu Daredevil. Cam cum s-a făcut cu Angel și Buffy. Iar cum Drew Goddard a fost implicat în producerea acelor seriale nu-i traseu de neconceput.

Sigur, un al doilea sezon ar trebui să adreseze consecințele filmelor din Faza 2 și 3 a MCU, cu atât mai mult cu cât Age of Ultron și Civil War nu au cum să nu producă schimbări în status quo. Chiar dacă o bună parte din ele probabil se vor reflecta în The Defenders. Iar în ultimul episod apare și sugestia intersectării părții cosmice a universului Marvel cu cea „realistă”. Așa că rămân multe necunoscute și căi valabile. Poate va sări complet peste benzile lui Miller, direct în cele ciudate ale lui Nocenti, iar Daredevil va deveni conducătorul iadului.

Așadar, poate că nu mai e nimic nou din Daredevil acum pe Netflix, dar benzi desenate sunt destule până la sațietate. Ar trebui să fie suficient măcar până apare A.K.A. Jessica Jones.