Asta este un articol (și va deveni o serie de articole) paralel cu seria despre artiștii spanioli care lucrează pentru edituri nord-americane. Fiindcă sunt pe acolo și destul de mulți din regiunile balcanice. În special croați, dar și sârbi, greci, bulgari.1

R. M. Guéra

Rajko Milosevic ar putea să intre și el la artiști spanioli din moment ce în ‘91 s-a mutat acolo din fosta-Iugoslavia/Serbia, dar a avut o carieră substanțială în țara natală și pare să nu-și fi uitat originile. Și până la urmă este vorba despre ce au făcut autori veniți din regiunea asta, nu despre banda realizată pe aici. La americani s-a făcut remarcat printr-o prestație aproape neîntreruptă de cinci ani la Scalped, un thriller cu personaje dintr-o rezervație de nativi-americani. Scalped e ceea ce l-a pus pe Jason Aaron pe hartă și l-a făcut astăzi unul dintre arhitecții universului Marvel, precum și un celebrat autor de benzi independente, iar rolul lui Guéra în ascensiunea sa nu poate fi desconsiderat. Fără grafica sa puternică și eficientă Scalped nu s-ar fi citit la fel de bine, nu ar fi avut deloc același impact, ci ar fi fost privită ca multe alte seriale pierdute pe drum lansate de Vertigo de prin a doua jumătate a anilor 2000. În schimb a fost cântecul de lebădă al editurii.

Lucrează într-un stil care-mi pare specific zonei, cel puțin autorilor care răsar de aici în banda nord-americană, anume venind cu o abordare realistă a proporțiilor și decorului, dar lăsând detaliile să se topească în cerneală. În timp ce majoritatea fac asta curat, cu regiuni bine delimitate, totuși fără a da în clar-obscur milleresc, Guéra are un pic de abrazivitate în tușe care conferă un plus de ”zvâc” reprezentării. Iar natura violentă a benzilor la care tinde să lucreze este bine împământenită de felul în care își compune cadrele și sugerează adâncimea, creând spațialitate și menținând-o coerentă de-a lungul scenelor de acțiune, în ciuda mutărilor frecvente și destul de puternice ale punctului de vedere. Este expresiv și grafic, însă contrabalansează asta printr-o claritate care nu îl lasă să dea în afectări.

În afară de Scalped a mai lucrat la Ashes cu Alex de Campi, la adaptarea după Django Unchained cu Reginald Hudlin și cel mai recent la primele două numere din Grindhouse: Drive in, Bleed Out tot împreună cu de Campi.

Goran Sudžuka

Într-un fel cariera sa pe tărâmuri americane este stereotipă pentru autorii balcanicii. Activează în principiu în benzi horror, benzi violente de aventură sau făcând chiar și pe cele cu supereroi să funcționeze mai mult ca astea dinainte. Asemenea multor colegi și-a făcut apariția încă din anii ‘90, dar n-a avut norocul decât să înlocuiască artiști pământeni mai populari, cu rarele serii unde contribuie încă de la început să nu capete deosebit de multă atenție.

Vine din Croația în banda nord-americană încă de la finalul anilor ‘90 în Antologia Negative Burn publicată de Caliber Press, apoi la Vertigo desenează Outlaw Nation, diferite miniserii din Hellblazer, precum și câteva povești în antologii de-ale lor. Ajunge un artist secundar la populara Y: The Last Man unde o înlocuiește din când în când pe Pia Guerra (fără treabă cu Guéra). Archaia i-a tradus volumul din The Secret History, scrisă de Jean-Pierre Pecau, publicată în Franța de Delcourt. Recent a devenit un artist secund la Wonder Woman, scrisă de Brian Azzarello, lucrând în tandem cu Cliff Chiang, contribuind cu succes nu doar la una dintre cele mai bune benzi de la DC după relansarea ca New 52, dar și una dintre cele mai bune ale lui Azzarello. Cam în același timp apare și primul volum din Ghosted desenat de Sudžuka pentru Joshua Williamson la Skybound.

Până și grafica sa mi se pare reprezentativă, fiind exact ce descriam mai devreme la Guéra, numai că mai curat, lăsând prin preferință sa pentru chenarele late să se vadă experiența sa în cadrul studioului Zagreb Film.

Esad Ribic

Tot croat, de asemenea artist animator pentru Zagreb Film, însă se distanțează de tiparul construit până acum. În primul rând prin stilul său pictural în care amestecă influențe de parcă ar fi culori pe paletă. În miniseria Loki lasă ecouri dinspre Frazetta, apoi în Silver Surfer: Requiem se mută spre Alex Ross, ca în Ultimate Comics Ultimates în anumite părți să-și accentueze linia amintind de Moebius, iar în altele să lucreze cu detaliul și sugestia producând vagi rezonanțe de Jeffrey Catherine Jones (fără grația ei, dar asta ar putea fi vina materialului).

După o perioadă destul de prolifică între 2011 și 2014, când a căpătat din ce în ce mai multă atenție mulțumită unor numere de la Uncanny X-Force, acea serie din Ultimates menționată anterior și în final paisprezece numere la una dintre cele mai bine primite seriale cu Thor de la cel al lui Walt Simonson din anii ‘80, prezența sa îmi pare să se fi redus la coperte și intervenții scurte alături de alți artiști în numere speciale. Ceea ce e păcat, fiindcă tocmai apucase să treacă de un mimetism pur și simplu impresionant momentan, cel mult ofertant în imagini puternice, la o abordare care contribuie activ, casetă de casetă, la spunerea poveștii, sporindu-i calitatea indiferent de vigoarea scenariului.


  1. O să merg mai mult după definiția ”culturală” a balcanismului, decât după cea strict geografică.