Wolverine a fost multe lucruri.  Un soi de samurai, soldat în numeroase războaie, cobai (super)uman, brută lipsită de minte, supererou, figură paternă pentru un șir neîncetat de fete lipsite de așa ceva. N-a prea fost mort. Cel puțin nu canonic și nu pentru mai mult de câteva cadre. Ceea ce e ciudat că majoritatea X-Men trec pragul morții și se întorc mai ceva ca al propriei vile. Însă Marvel, prin Charles Soule și Death of Wolverine, a rectificat treaba asta îngropându-l sub adamantium topit de unde nu mai iese, cel puțin până la toamnă. Ceea ce l-a făcut instant mult mai interesant decât a fost în ultimii zece ani.

A deschis o sumedenie de povești pentru personajele din jurul lui care acum încearcă să umple golul lăsat de prezența sa enormă, în ciuda staturii diminutivale, sau să-i șteargă postum din păcate. Ca atare The Weapon X Program este una dintre cele mai ”Wolverine” benzi făcute în ultima vreme și în același timp una dintre puținele benzi care reușesc să prindă motivele narative care fac poveștile cu supereroi să-mi fie atractive. E un soi de întoarcere la rădăcini care pune toate celelalt istorii în perspectivă.

Miniseria parcă s-ar vrea să fie un punct de intrare în saga pornită de moartea supereroului canadian, dar pentru neinițiații în mitologia mai mult complicată decât complexă din care îi sunt toarse firele epice. Și funcționează bine astfel, pornind de la premise familiare unui public larg, însă puse într-o lumină suficient de nouă încât să nu trimită la culcare. Oferă cititorului ocazia să-l descopere pe Wolverine împreună cu personajele principale, fără ca traseul lor să piardă excesiv din însemnătate.

Protagonistul benzii își zice Sharpe și se trezește într-un laborator-temniță devastat, doar cu amintiri vagi despre viața sa de până atunci. Casetele diegetice îl îndeamnă spre acțiune, însă devine din ce în ce mai neclar dacă vocea care-i răsună în cap este a sa. În orice caz, nu i se conformează întotdeauna. Încercând să scape dă peste alți supraviețuitori, chiar mai confuzi decât el. Se descoperă înzestrați cu diferite abilități supra-omenești și reușesc la timp să le controleze fiindcă locul este împânzit de atacatori paramilitari care-i vor morți.

Ajung să se plimbe prin țară încercând să-și revendice viața furată sau să-și construiască una nouă folosindu-se de super-puterile căpătate. Își dau seama, totuși, că încercările le sunt zadarnice și singura soluție este să-i confrunte pe cei care i-au adus în condiția actuală. Ajung să se coasă oarece relații de încredere, dacă nu de prietenie, însă secretele ascunse unii de alții amenință să le rupă.

Salvador Larroca și Frank D’Armata formează o echipă de artist-colorist care a ajuns să-mi displacă destul de mult la The Invincible Iron Man, însă au scăpat de multe dintre bubele care au făcut din serialul respectiv o experiență atât de inestetică. Larroca depune efortul necesar în localizarea personajelor, evită să tragă la indigo fețe, iar chiar și în scenele de dialog schimbă potrivit angulația cadrului și distanța dintre subiect și punctul de vedere, măcar să se vadă că a văzut ”Cele 44 de cadre care funcționează mereu” a lui Wally Wood. Ceea ce înseamnă poate mai mult decât în cazul altor artiști care au păcate asemănătoare fiindcă omul când desenează, desenează chiar bine; în special mașinării, treburi militare și chestii SF. D’Armata continuă să aleagă o paletă de culori nu deosebit de plăcută, dar degradeurile digitale îi sunt mai puțin pronunțate și deranjante. Împreună făceau o bandă suficient de arătoasă și distinctivă stilistic încât să-mi pară rău când au părăsit-o spre final, pentru a lucra la Darth Vader.

E o bandă suficient de distractivă, într-un fel în care un film de acțiune din ‘80 e distractiv. Aș recomanda-o persoanelor care sunt interesate de bucata mutanților din universul Marvel, însă celelalte benzi din linie par prea incestuoase și autoreferențiale. Sau chiar oamenilor interesați de universul Marvel în sine, dar Runaways sau Ms. Marvel par prea drăgălașe și luminoase. Altfel nu văd să producă adepți noi din eter, în special din cauza degradării graficii dinspre final și sfârșitului care se înfige prea tare în restul poveștii din jurul morții lui Wolverine pentru a fi o încheiere pe deplin mulțumitoare.

Banda poate fi comandată de aici.


Nu știu dacă ați văzut, dar am făcut newsletter la care vă puteți abona aici sau apăsând butonul de pe coloana din dreapta. S-ar putea să fie singurul mijloc de a vă menține la curent cu tot ce scriu pe Interneți, inclusiv lucruri din afara lui Webcomics.ro.