Ceva ce parcă a fost trecut un pic cu vederea din arealul BD românesc prin 2014 și poate asupra căruia ar trebui să ne reorientăm un pic atenția este rubrica Tragicomix de la Vice. Vice, versiunea în engleză, a devenit de ceva vreme un punct de interes pentru banda desenată alternativă, însă prizabilă de publicul (mai) larg. Și cea în română a avut câteva tentative, însă rubrica realizată de Sorina Vazelina, de obicei împreună cu Lidia Neagu, este cea mai apropiată de tematică publicației, găsindu-se acolo ca acasă. Și eu m-am trezit târziu să-mi dau seama ce reprezintă.

Episoadele sunt în principiu eseuri ilustrate pe tematici sociale, politice și ecologice, folosind tehnici din bandă desenată și design grafic pentru a prezenta problematici care altfel n-ar interesa o bună bucată din populație sau de care chiar ar fugi ca arși, fiindcă pun în perspectivă problemele noastre de oameni medii și într-o oarecare măsură privilegiați. Subiecte ca programele de schimburi de seringi, reciclarea, ”meciul” televizat din timpul alegerilor, statistici despre starea educației în România ori impasul în care se găsesc agricultorii români prinși între samsari și firmele fantomă care importă alimente fără să plătească taxe.

Ce e de reținut e că în ciuda desenului caricatural nu este vorba despre miștouri ieftine care au rolul de a distanța cititorii dintr-o anumită pătură socială, făcându-i să simtă că prin observarea viciilor ajung să se plaseze în afara sistemului care le creează. Din contra, fără a reflecta grafic gravitatea situațiilor și făcând uz de umor vizual, rolul benzilor se transformă din a speria sau cel mult a informa, în a ajuta cititorul să accepte realitatea celor prezentate. Dar asta fără a vedea consecințele ca fiind inevitabile.

Chiar dacă sunt locuri comune în felul în care Vasilescu construiește personajele și folosește culoarea, deseori mergând pe o estetică minimalistă în care blocuri plate de culori complementare pun în scenă tot ceea ce e nevoie, fiecare strip dezvoltă propria estetică, propria stilizare, iar uneori sunt foarte aventuroase. Cel despre CFR, de exemplu, e realizat într-un colaj de fotografii, caricaturi și stilizări în care o șină roșie poartă cititorul de-a lungul istoriei Căilor Ferate Române. Ce reunește ca tehnică narativă toate cele publicate în rubrică este adoptarea Webului ca mediu primar prin folosirea delurării verticale. Astfel, unitățile narative sunt conturare organic, în funcție de nevoile poveștii și nu sunt impuse de pagină.

Tragicomix ar putea fi ceva important. Este o bandă modernă în expunere și angajată în subiect. Este bandă desenată ca mijloc de diseminare a informației și nu ca obiect destinat consumului cu intenții escapiste. Noi cei din comunitatea benzii desenate cred că avem datoria să îmbrățișăm ceea ce au realizat Sorina Vasilescu și Lidia Neagu. Măcar ca un fel de bandă desenată care se face acum în România.