Dacă n-ați fost încă la el și poate așteptați să vă zică cineva cunoscut în ale căror gusturi vă încredeți înainte să pierde timp la cinema, nu vă pot ajuta. Dar vă zic eu că-i film fain și uitați că înșir aici niscai motive să-l viziționați.

    1. L-am văzut de două ori, la cinema, în interval de mai puțin de o săptămână. Ținând cont că eu mă uit destul de rar la filme e o performanță.
    2. Dacă aveți prieteni pentru care primul și singurul film din noul val românesc pe care l-au văzut e Polițist Adjectiv fiindcă au vrut să nu moară și ei proști și să vază care-i faza cu filmele astea de-s așa premiate în afară, puteți să-i liniștiți că nu-i deloc ca ăla. Nu bea nimeni ciorbă.
    3. Arată că filmul alb-negru e o alegere estetică validă. Regizorul Radu Jude o justifică aici ca vrând să scoată în evidență artificiul filmului. Poate e și unul din felurile în care citează din filmele lui John Ford, făcând ca duhul westernului clasic să plutească deasupra sa chiar și atunci când în cadru sau în scenă nu-i nimic care să trimită la el. Dar e și un fel anume în care cade lumina și se așază umbrele care poate fi prins mai mult sau mai puțin doar pe filmul alb-negru. E o stilizare care se întâmplă natural.
    4. Actorii joacă…nu. Jocul actoricesc e bun. Cele mai multe personaje sunt caricaturi ”mai mari ca viața”, însă prezentate potrivit oferind energii și texturi cerute de scene, care-s mai apoi asamblate bine. Iar Teodor Corban joacă bine și încheagă toate interpretările. Joacă un personaj care el însuși, deși zapciu sau poate tocmai fiindcă este zapciu, trebuie să joace constant diferite roluri. În fața țiganilor liberi se umflă și rage de zici că-i o fiară pentru a băga spaima în ei, lângă boieroaică este respectuos, un pic slugarnic chiar, dar tot emanând o bărbăție părintească, în fața țăranilor care-i ascund prada are o agresivitate șireată și glumeață prin care îi ia prin surprindere și tot așa. Aproape pentru fiecare personaj cu care se întâlnește are o mască pe care și-o pune, dar lasă să se vadă cum sub ea e același om beteag și chinuit de micimea vieții sale.
    5. Mixaju dialogului e mai bun. Tot chinuit în unele scene, dar asta-i cea mai mare spaimă a mea, că dialogul din filme o să sune tot ca din off. Și nu s-a adeverit, decât foarte puțin.
    6. E amuzant. Nu-i comedie, dar se râde sincer și tare la film. Destul de mult la comicul de limbaj.
    7. Legat de limbaj, arată că deși poate literatura noastră populară și cea cultă timpurie nu o fi chiar vânoasă și plină de opere puternice în totalitatea lor, conține totuși o bogăție de tematici, de situații, de personaje, de fraze care-i mare păcat să se piardă. Și mai mult de atât, care pot fi foarte bine exploatate de un meșteșugar al remixului postmodernist.
    8. E suficient de piperat cu moravuri încât reușește să se desprindă din prezentarea clinică și dureros de neverosimilă a trecutului, care ne-a tot fost servită. Dar nu le arată ca pe vicii ale epocii, ci ca pe unele vechi de când lumea. Le au și ei, le avem și noi, cum le au toti oamenii. Simt că ne apropie cumva de cei care au fost pe aici înaintea nostră, tocmai că nu sunt niște eroi supraomenești pe umerii cărora ne-am suit și tremurăm.
    9. Problematizează destul de frumos subiectele pentru care deja e cunoscut, însă într-un fel mai cuminte decât m-aș fi așteptat. Aspectul social e, intenționat, defocalizat prin artificialitate, prin umor.1

Și un comentariu mai mult sau mai puțin serios în loc de încheiere. Mi se pare că-i o versiune digerabilă a lui Polițist, Adjectiv. Că-i tot un film despre un legiuitor care trebuie să prindă un infractor de a cărui vinovăție se îndoiește, contrar premiselor genului treaba merge bine, ca la carte, nu-s cine știe ce secvențe de acțiune palpitante, încearcă să se împotrivească superiorului însă e împiedicat mai mult decât prin autoritate, prin scoaterea în evidență a complicității personajului în sistem. E plin de dialoguri care expun temele și motivele progresului istoriei și al judecății morale ce o vor aplica urmașii, a naturii regulilor, legilor și posibilității individului să-și exercite propria viziune etică atunci când contravine lor.


  1. Și tocmai de aceea nu știu de ce grupul de stângiști care l-a tot împins prin social media și presă s-ar fi așteptat ca filmul să fie o ”bombă”. Sigur, dacă ai o anumită viziune asupra lumii și asupra relațiilor sociale, găsești tratate în filmul ăsta o sumă de inechități sociale, o sumă de relații abuzive, complicitatea sufocantă cu un sistem clădit pe suferință și filmul însuși te face să-ți pui problema cum s-au propagat în istorie și care este responsabilitatea ta confruntat cu ele acum. Însă oamenii în capul cărora se aștepta să explodeze nu văd lucrurile așa. Pentru ei țiganii și sărăcia și drepturile femeilor sunt subiecte mondene, cel mult statistici. Marginalitatea pustie și bolnavă din Țara Românească pistruiată mai mult cu cătune ai căror locuitori dacă ar fi îmbrăcați în treininguri piratate de turci ar arăta aproape la fel ca acum, nu merită transpusă nici măcar într-un film care-și asumă o stilizare, o exagerare, un nefiresc al construcției.