*Și prin ”noi” mă refer evident la americani.

Plutește un iz apocaliptic prin aer. Erou pe Bandă observă revenirea unor apucături indezirabile prin industria bedefilă nord-americană. Cum ar fi inundarea pieței cu diferite variante ale aceluiași număr în care diferă copertele, relansări ale titlurilor doar pentru producerea de prime ediții ”colecționabile”, scenarii epocale, promisiuni că nimic nu va mai fi la fel. Adică multe dintre aceleași lucruri care au contribuit la începutul anilor ‘90 la producerea unei bule și apoi la spargerea ei cu efecte destul de nefericite, ducând la închiderea de magazine, edituri și ajutând într-un fel la apariția de multiple și nemiscibile universuri cinematografice populate de personaje din benzi Marvel. S-ar putea spune că cele două filme Fantastic Four și Wolverine: Origins sunt cele mai mari tragedii petrecute din cauza crizei de benzi desenate din 1993.

Însă lucrurile nu mai sunt ca acum 20 de ani.

Specula nu mai e la fel

În anii ‘90 specula era imaginea benzii desenate. Reviste ca Wizard Magazine promovau intens latura asta. Uneori promovau benzi mai mult pentru ipotetica lor valoare financiară, decât pentru cea artistică. Editurile în sine făceau asta anunțând prime apariții ale unor personaje de fapt derizorii, lăsând să se subînțeleagă o ireală viitoare valoare a respectivului număr. Benzile erau vândute ca artefacte de pus la păstrare și dezgropat după luni sau ani pentru prețuri exorbitante.

Acel prim număr din Action Comics în care Superman apare s-a vândut cu trei 82 000 de dolari 1 fiindcă există foarte puține exemplare și doar unele au rezistat bine trecerii timpului (și reciclării din timpul celui de-al Doilea Război Mondial). Din moment ce două milioane de oameni au cumpărat și au pus la păstrare numărul în care Superman moare, valoarea lui nu va crește niciodată la fel. Iar asta era problema atunci. Un număr foarte mare de indivizi aduși în idustrie prin promisiuni pecuniare care au plecat repede după ce și-au dat seama că sunt păcăliți.

Acum, colecționarii au rămas o parte importantă a industriei, cum au fost dintotdeanua și cum sunt în mai toate mediile. Iar o anumită parte din aceștia sunt specualanți. Dar ce fac ei e să pună mâinile pe o variantă rară 2 și să-i dea drumul pe E-Bay rotunjindu-și un pic veniturile. Activitatea lor este periferică și poți foarte bine să fii un cititor înfocat de benzi desenate fără să te intersectezi cu ei.

Nu e în niciun caz goana aceea nebună din anii ‘90. Doar companiile profită de ei pentru un spor de publicitate și ceva unități în plus vândute, iar ei profită ori între ei ori de colecționarii nebuni care vor toate copertele ilustrate de Alex Ross. Este o simbioză nu chiar sănătoasă, însă destul de stabilă.

Banda desenată nu mai este o entitate monolitică

La începutul anilor ‘90 pe piața nord-americană erau patru edituri. În primul rând DC și Marvel cu Image și Valiant (amândouă înființate și angajând foști editori, artiști și scriitori de la Marvel) venind de departe în urmă. Într-o măsură mai mică sau mai mare toate patru depindeau de speculare marșând pe coperte sclipicioase, numerotări dubioase și ”evenimente”. Toate publicau în cea mai mare parte doar benzi cu supereroi.

Valiant prin ‘92 au concediat editorul-șef și fondatorul Jim Shooter, iar directorul artistic Barry Winsdor-Smith și-a dat demisia în protest, editura pierzând astfel principalele forțe creative. Image după ce s-a lansat cu pompă în 1992 și-a dat constant cu stângu-n dreptul neonorând datele de apariție ale revistelor, iar artiștii fondatori mai mult s-au îmbogățit decât au investit în companie.

Așa că atunci când bula a făcut poc toată industria stătea exclusiv pe umerii a două edituri. DC a suportat lucrurile destul de ok fiindcă au continuat să curteze și alt public în afara speculanților, iar pe deasupra aveau sprijinul financiar al proprierilor de la Warner Brothers. Marvel și-a vândut în stânga și în dreapta licențele pentru filme, a declarat faliment, revenindu-și de abia pe la începutul mileniului.

La momentul de față Marvel are cam 35% din piață, DC 29%, Image 10%, IDW 5,5%, Dark Horse 5%, Dynamite 2,5% și Boom! 2,23%. 3 Asta luând în considerare numai ce se întâmplă prin Diamond Distribution.

Dar deja începe să nu mai conteze doar ce se întâmplă prin Diamond.

Banda desenată nu se mai distribuie monolitic

În anii ‘90 singurul mod de a cumpăra banda desenată era de la magazinul specializat în benzi desenate și singurul format în care puteau fi citite era numărul individual. Benzile desenate dispăruseră de la chioșchiurile de ziare și nu prea se găseau în librării. Edițiile colectate în volum care par astăzi un lucru evident și la ordinea zilei erau rezervate în mare parte doar benzilor vechi, celor care nu se mai găseau decât în colecții și celor considerate de o importanță deosebită.

Iar Dimond și Capital City erau principalii distribuitori care aduceau benzile de la edituri la magazine. La început princiaplii, iar după o perioadă de exapansiune agresivă au rămas singurii. Însă această expansiune a constat în acordarea drepturilor de distribuție oricărui individ care putea veni cu o comandă inițială în valoare de 300 de dolari. Ceea ce înseamnă că au apărut peste noapte foarte multe magazine mici, prost organizate, unele dintre ele menținute de speculanți, care încurajau speculanții și care mutau industria într-o zonă periculoasă prin feedbackul oferită către edituri.

Acum în schimb orice ciclu de 5-6 numere capătă o a doua viață sub forma unui ”trade paperback” și/sau a unei colecții cu copertă cartonată. Care nu apare doar în magazinele de specialitate, ci și pe rafturile librăriilor sau pe Amazon. Alături de colecții se dezvoltă romanele grafice prin aceleași canale și curtând un public care n-a fost și nu o să fie vreodată interesat de Deathstroke sau Wolverine.

Cu cinci ani în urmă banda desenată digitală era practic zero. Acum însumează cam 10% din vânzări, continuând să crească, companiile devenind din ce în ce mai aventuroase cu forma luată și mai receptive la dorințele cititorilor. Image își vinde singură benzile de pe site fără DRM. Multe edituri mai mici acceptă să le distribuie astfel și prin Comixology. Marvel are propriul serviciu de abonare digitală, iar Scribd a lansat ceva asemănător cu o selecție surprinzător de robustă.

Probabil că pentru Marvel și DC colecțiile, romanele grafice și benzile digitale nu vor forma niciodată majoritatea benzile vândute, cel puțin nu în viitorul apropiat. Însă sunt o sursă constantă de cititori noi, ceea ce nu prea se poate spune despre colecționari și speculanți. Iar pentru editurile mici și pentru autorii care se publică independent deja acestea sunt formatele și canalele mai importante.

Ceea ce contează foarte mult din moment ce sunt imune față de speculă.

Interesele multimedia

De prea mult timp deja să poată fi numit doar un trend trecător Hollywoodul a făcut alergie la concepte originale. Cu foarte puține excepții, cele mai mari filme din ultimele două decenii sunt continuări, reșapări sau prequeluri ale unor filme cunoscute, adaptări de filme străine, seriale vechi, cărți sau benzi desenate. Iar pentru că în ultimii ani autofagia a devenit neplăcută, producătorii și-au mutat atenția asupra mediului tipărit. Acolo există un public testat care mai și poate face marketing pentru ei, iar materialul deja existent este mult mai ușor de prelucrat.

Faptul că Disney și WB dețin Marvel, respectiv DC, oferă editurilor o plasă de siguranță. De asemenea, le transformă modelul de afacere, deprioritizând creșterea financiară imediată obținută prin vânzarea de bandă desenată4. Mai degrabă sunt laboratoare în care se testează personaje și povești ce vor fi adaptate în alte media, unde vor face într-adevăr bani. Nu este niciun interes din partea overlorzilor corporatiști să apară o bulă pentru un profit temporar care poate fi amortizat numai din vânzările de Happy Meals cu jucării din următorul film sau serial popular care apare.

Iar autorii care își dețin benzile publicate la Image, Icon, Boom! și Dark Horse acționează cam ca acești overlorzi, doar că la un nivel mai mic și poate având mai mult interes pentru calitatea și integritatea finală a ceea ce oferă. Oricum, ceea ce interesează pe mulți dintre ei nu este să vândă cumva dintr-un foc milioane de numere și apoi să se retragă, ci să strângă o rezonabilă bază de cititori prin care să atragă atenția producătorilor de film sau televiziune.

Câțiva dintre ei chiar fac benzi fiindcă le place, lucrând și prin alte domenii unde-s mult mai bine plătiți.

Concluzie

Practicile enunțate la început nu au de loc ieri, de alaltări. Acum zece ani Avengers s-a relansat sub Brian Michael Bendis ca New Avengers. Primul număr avea trei variante secundare de coperte, iar una dintre ele formează o singură imagine împreună cu varianta următoarelor cinci numere. Și nu e un exemplu singular de revenire a acelor găselnițe. Ba chiar s-ar putea spune că popularitatea și diversitatea pe care o întâlnim acum a apărut chiar datorită acelor acțiuni de marketing nu deosebit de oneste. Însă ele în sine nu formează o bulă.

Asta nu înseamnă că o nouă criză a benzii desenate nord-americane este imposibilă. În special în climatul ăsta atât de tulburat economic și politic. Dar dacă la momentul de față sau în viitorul apropiat industria va suferi o lovitură grea (să zicem că absolut toate filmele cu supereroi din următorii doi-trei ani vor eșua teribil) nu se va atrofia complet ca în 1993, ci va avea cum să se reorganizeze, să se reorienteze. Și pe direcții cu mai mult potențial decât cea pe care se află acum.

 


  1. Prin 92. Acum recordul e pe undeva pe la trei milioane de dolari.

  2. De obicei fiindcă sunt ei înșiși proprietari de magazine și nu pun la raft acele variante.

  3. Iar lucrurile merg din ce în ce mai mult spre echilibru ținând cont și că editurile mici sunt într-un proces continuu de consolidare cum arată achiziția lui Archaia de către Boom! și a lui Top Shelf de către IDW.

  4. Poate nu este formularea cea mai fericită. Ca orice corporații Diseny și WB sunt interesate de profit și au anumite așteptări de companiile deținute, însă nu acesta este interesul lor pe termen lung.