Alin: Mi-a dat un pic peste cap programul întârzierea post-sărbători, dar iarăși m-am lenevit că aveam banda de săptămâna trecută. Am zis să fac o schimbare și am citit-o pe budă, că-i lumina potrivită și-i destul de comod. Complet întâmplător și fără legătură cu interviul publicat ieri.

Ioana: M-am lăsat și eu pe tânjeală și am citit banda azi, deși o cumpărasem de la data apariției. Poate am făcut mai bine, deoarece frecând-o pe drum București-Constanța-București mă bucur că n-am mai descoperit probleme la prinderea revistei în capse. Știu că devin fixistă cu ideea asta, dar na, țin la calitate și n-am de gând să-mi cobor standardele când vine vorba de asta.

Alin: Ceva schimbat încă de data trecută, dar n-am menționat, e că avertismentul de ”Conținut explicit” de pe copertă a devenit mai, ahem, explicit, transformându-se într-o pată de cerneală pe care scrie 16+.

Ioana: Da, pata aia de cerneală este, după mine, o idee mult mai bună decât avertismentul clasic, cel puțin din punct de vedere stilistic. Pata aia de cerneală arată mai bine, dar în același timp avertismentul de pe primele două numere era mai vizibil. Acum dacă o luăm sincer și realist, sunt convinsă că există o grămadă de copii care nu mai sunt ușor impresionabili din cauza conținutului de genul, iar nemorții din The Walking Dead clar nu reprezintă prima oribilitate văzută, ori că vorbim de bandă ori de serial. În același timp știu oameni de 24 de ani care nu se pot uita la așa ceva, mai ales că lucrurile par să devină tot mai morbide, cum putem observa în numărul de față.

Alin: Apropos, de copertă, n-am prea vorbit despre ele până acum, nu? Cea din numărul 3 nu mi-a plăcut în mod deosebit, fiiind destul de fadă, de plictisitoare, dar asta recuperează. Chiar dacă este un pic de publicitate falsă în ea. Punctul de vedere este plasat în locul unde ar sta un copil, sugerând neajutorare, în fața căruia năvălesc cete de zombi, încadrate de membrele unui Rick rănit, dar înfipt, protectiv. Și verigheta este un detaliu simpatic. Nu reprezintă chiar fidel ce se întâmplă în număr, însă este o imagine care trezește teamă și, mai mult de atât, care încapsulează bine motivațiile și trăsăturile protagonistului.

Ioana: Cred că asta este coperta mea favorită de până acum, primele două fiind destul de încărcate într-un mod pozitiv, a treia realizând total opusul, iar a patra exprimând, cum ai zis și tu, motivațiile și poziția protagonistului în poveste. Mi se pare ok gimmick-ul cu publicitatea falsă sau poate o gândesc eu prea departe, cum că ar fi făcut mișto intenționat de plasarea de produse. Cel mai probabil mă înșel, mai ales pentru că abia ce mi-am adus aminte de faptul că în serial au trântit Hyundai Tucson-ul ăla fabricat in 2014, deși mergătorii năpădiseră planeta de ceva vreme. Întorcându-mă la coperta numărului actual, mai am de precizat faptul că îmi place foarte mult cum au nimerit culoarea sângelui. Dar să trecem la conținutul alb-negru, zic.

Alin: Rick împreună cu Glenn se întorc în Atlanta să meargă la ”cumpărat” de arme. După cum am văzut în numerul trecut Rick s-a tot gândit la felul cum funcționează zombii, la comportamentul lor, asta ajutându-l să se furișeze prin orașul infestat într-o manieră scârboasă și destul de supusă intemperiilor.

Ioana: Într-adevăr numărul actual bate tot mai tare moneda pe detalii șocante, ceea ce pentru un produs de larg consum în general este o rețetă de succes. Pentru cei care se uită la serial, scenele nu aduc cine știe ce noutăți, ci confirmă faptul că lucrurile respective au existat întâi în mediul artei secvențiale. Focusul se mută de pe trăirile oamenilor într-o microsocietate formată în urma epidemiei pe epidemia în sine din nou, personajele fiind puse în pericol în majoritatea scenelor din revistă.

Alin: Deloc focalizat fiind tancul care a oferit cea mai memorabilă scenă din versiunea TV a poveștii, însă din păcate rămâne doar un element de decor. 🙁

Ioana: Banda fiind prima, Kirkman și echipa lui probabil a mirosit scenele care au avut succes la public. Tancul existând doar pe o pagină, probabil este mai de efect în cazul ăsta să fi văzut serialul întâi și să te gândești că au muls cadrul respectiv.

Alin: Din câte am înțeles Darabont se fixase pe tancul ăla. Chiar ar fi vrut să facă un episod prequel la începutul sezonului doi care să explice cum a ajuns tancul acolo.

Ioana: Rezultatul a fost unul foarte bun, detaliile de genul ăsta fiind unul din motivele pentru care sunt complet de acord ca banda și serialul să fie diferite. Anumite idei care au funcționat în bandă poate nu ar fi funcționat în serial și invers.

Alin: Ca zgomotul asurzitor al împușcăturii, care poate fi reprezentat grafic(cu toate că diferitele soluții pentru asta ar ieși din estetica benzii), dar nu cred că ar impacta la fel de mult ca sonor efectul.

Ioana: Exact, după ani de la numărul 4 le-a trecut prin minte să dezvolte scene precum cea cu tancul pentru a obține momente bune pentru serial.

Alin: Rugându-l pe Glenn să nu-i povestească lui Lori în detaliu excursia lor bănuiesc că începe un lung șir de momente în care Rick începe să ascundă lucruri pentru a nu îngrijora ceilalți supraviețuitori de care se îngrijește. Ceea ce, iarăși bănuiesc, că se va întoarce să-l muște de fund.

Ioana: Pe lângă asta, la fel ca în serial, Lori este constant îngrijorată în privința securității familiei, dar într-un mod enervant. Nu pot spune că am urât-o acerb în serial sau în bandă pentru asta din simplul motiv că era nevoie și de un astfel de personaj. Și până la urmă, pare-se că nu numai Rick ascunde lucruri, ci și Lori.

Alin: Pentru că s-au mai întâmplat lucruri în tabără înainte să repară Rick din comă.

Ioana: Sigur. Nu se putea fără hint-uri legate de un eventual triunghi amoros, cum ziceam și data trecută. Dar momentan ni se oferă doar piese de puzzle, acesta fiind alcătuit treptat, de la număr la număr. Într-adevăr, fără un iz de telenovelă nu se putea.

Alin: Și episodul se termină foarte melodramatic. Trebuia să sune un ”dun-dun-duuuun” de undeva să fie tacâmul complet.

Ioana: Da… nu. Îmi vin o grămadă de glume indecente în cap legate de ultima bulă de text a lui Shane. Poate și dialogurile noastre au nevoie de o pată de cerneală cu +16 uneori…