Acum o lună v-am invitat pe rețelele de socializare să completați un formular unde să numiți (și să motivați într-un fel această numire) desenatorii/graficienii/artiștii preferați de bandă desenată românească care au activat în 2014 și ceva perioade apropiate. În total au fost 59 de voturi, iar mai jos puteți vedea rezultatele acestui sondaj.1

Formularul este interactiv, purtați cursorul peste bare pentru informații.

Pe larg puteți vedea aici voturile, însă m-am gândit la o modalitate mai neobișnuită de a selecta unele dintre cele mai interesante răspunsuri cărora le-am putut identifica autorii și ai căror autori au consimțit să fie de-anonimizate. Anume un quiz2. V-aș invita să postați rezultate în comentarii. Scopul nu-i neapărat să obțineți un punctaj cât mai mare, ci să urmăriți comentariile și să vedeți cât de bine cunoașteți comunitatea.

Acum, ce putem vedea din acest formular. În primul, însăși existența lui a fost primită cu o ostilitate pe care nu o înțeleg. La care mai adăugăm nemulțumirile legate de nomenclatură (care nefiind deosebit de formalizată nu știu cum de poate stârni asemenea neplăceri) sau de confundarea listei de artiști cu una de nominalizări. Pe viitor voi încerca să fiu mai îngrijit și mai clar.

Apoi, cred că avem câteva cazuri de vot multiplu. Privind datele la care s-a votat, ordinea în care au venit voturile și uitându-ne peste limbajul folosit în motivații cred că cel puțin una sare în ochi.

După care putem observa că s-a votat destul de mult în jurul cercurilor de prieteni. Asta poate să denote destul de multe chestii. Într-o măsură mi se pare normal să fie preferată munca unui prieten sau a unui coleg, fiind până la urmă tocmai expresie a motivului pentru care acea prietenie există. Și cum nu e un concurs jurizat unde s-ar cere un pic detașare, nu e nimic de blamat. Ba chiar, în special dacă vine cu motivații frumoase, este de prețuit o asemenea subiectivitate. Mi-e teamă totuși să nu arate către o oarece închidere a orizontului, o lipsă de interes față de activitatea bedefilă din țară din partea autorilor români de bandă desenată și a celor apropiați lor (că până la urmă, ținând cont de răspândirea limitată a chestionarului, ei au votat).

Poate părea un pic ciudată și poziționarea joasă a unor autori care ar fi plasați în ceea ce poate fi considerat mainstreamul benzii desenate la noi. Asta demonstrează mai mult întinderea limitată a comunității online la care am eu acces. Poate și de o lipsă de difuziune între diferitele comunități online(și nu numai) dedicate benzii desenate.

În final, remarcăm poziția detașată a Mariei Surducan. Sigur, poate să fie și vina circuitului închis despre care ziceam sus, dar mi-ar plăcea să cred că totuși, locul obținut și mai ales numărul de voturi precum și motivațiile primite se datorează nu numai talentului său incontestabil, dar și ariei largi de activitate, a prezenței prietenoasă în mediul online, a disponibilității de a-și împărtăși din experiență și a operei răspândită nu doar în albumele proprii, cât și în fanzine sau în albumul antologie Țara Desenată. O fi deplasat să o dau drept exemplu pozitiv pentru noul an nu doar ca autor, cât și ca membru al comunității?


  1. Scorul a fost obținut adăugând trei puncte pentru fiecare numire ca desenator preferat, două pentru fiecare numire a al doilea desenator preferat și un punct pentru fiecare numire ca al treilea desenator preferat. În cazurile, nefericit de multe, în care în cadrul aceluiași vot același autor a fost numit de mai multe ori am considerat doar votul cel mai mare. De asemenea nu am luat în considerare voturile lipsite de motivare.

  2. Da, știu, e pe platforma lui Buzzfeed. Deal with it, că-i cea mai bună pentru chestia asta din câte am găsit.