Deși nici pe departe necunoscut sau nerecunoscut 1 autorul, pictorul și graficianul Barry Windsor-Smith este un artist despre care am impresia că nu se vorbește suficient, iar atunci când se face, accentul cade mai mult pe două dintre cele mai populare personaje la care a lucrat: Conan și Wolverine, mult mai puțin pe ce a realizat acolo.

Născut în `49, a absolvit Colegiul Tehnic din East Ham, obținând o diplomă în Design și ilustrație industrială, ajunge să lucreze pentru Odham Press realizând postere cu personajele de la Marvel care să acompanieze reeditările în alb-negru publicate de editură. Vrând să facă benzi desenate și negăsind oportunități în țara natală, vizitează SUA la 19 ani alături de Steve Parkhouse cu viză de două săptămâni. Reușește să-și lungească șederea până la cinci luni, timp în care se angajează la Marvel mulțumită stilului său la acea vreme puternic influențat de Jack Kirby. Într-un final autoritățile îl trimit înapoi acasă, dar relațiile lui de muncă erau deja suficient de sedimentate pentru a putea lucra de la distanța.

În 1970 după ce Marvel a pierdut avântul creativ oferit de Jack Kirby și Steve Ditko,2 compania căuta să-și sporească diversitatea editorială voind să publice printre altele și un titlu Sword and Sorcery, însă nu ar fi riscat unul dintre artiștii populari, mai scumpi, pe o bandă cu posibile vânzări îndoielnice. Așa că l-au ales pe BWS, alături de scenaristul Roy Thomas, pentru a lansa Conan The Barbarian. Artistul a abandonat repede ticurile căpătate de la Kirby, venind cu un stil mai apropiat de ilustrația clasică învățată în școală, aducând în banda desenată nord-americană vlăstari de art-nuveau și din școala prerafaeliților. Mai mult de atât, lucrând cu scenaristul prin metoda Marvel și colorându-și singur desenele, ajunge să folosească pagina, secvența și diferite mijloace narative specifice benzii desenate folosind tehnici inovatoare, nu diferite de cele ale lui Jim Steranko, Jim Starlin sau P. Craig Russell, alți importanți inovatori ai epocii. Titlul a avut un succes substanțial, continuând până în anii ’90, încurajând lansarea de spin-offuri ca Red Sonja sau multiple volume din Kull The Conqeror, precum și longeviva revistă alb-negru The Savage Sword of Conan, publicație care nu se afla sub incidența CCAului.

Conan The Barbarian! #2, cuvinte de Roy Thomas, Barry Smith artist, cerneală Sal Buscema. Tușe groase de cerneală, figuri masive și butucănoase, designuri geometrice, o anumită gestică a mâinilor, verdele acela; la începutul lui Conan BWS încă mai purta mărcile lui Kirby.

Conan The Barbarian! #15, cuvinte de Roy Thomas, Barry Smith artist, cerneală Sal Buscema. Începe să aducă unele compoziții mult mai picturale, figurile îi devin zvelte, capătă o anumită grație, definirea se face prin peniță prin hașuri lungi și dese, folosește o paletă de culori abundentă în roz și gablen. Spre deosebire de alți artiști ai perioadei care începeau să adopte un stil realist în locul abordării caricaturale a lui Kirby sau Ditko, BWS nu impresionează prin simplul fapt că e realist și detaliat.

Conan The Barbarian! #24, cuvinte de Roy Thomas, Barry Smith artist

Dezamăgit de exploatarea precar răsplătită financiar, de nerecunoașterea aportului său la spunerea poveștilor, dar și de limitarea posibilităților de expresie renunță la banda desenată pentru a înființa în 1974 Gorblimey Press, editură prin care să-și publice ilustrațiile și tablourile fantasy. Între 1975 și 1979 a împărțit studioul cu alți trei ilustratori și pictori care au marcat de asemenea banda desenată nord-americană: Michael Wm. Kaluta, Bernie Wrightson și Jeffrey Catherine Jones.

Devil’s Lake, 1975

Revine în anii `80 la banda desenată, făcând însă numeroase eforturi pentru a se reacomoda3. Va petrece decada realizând coperte, povestiri scurte în antologii și câteva numere disparate în principal la The Uncanny X-Men, dar și la Iron Man sau lucrând la miniseria Machine Man 2020, întâi doar ca tușeor, finalizând însă prin a se ocupa aproape integral de bandă. Deși până la acest moment a lucrat aproape exclusiv în genul fantasy și fantastic, atât în bandă desenată cât și în ilustrație, în această perioadă opera sa intră pe domeniul SFului. Nu doar atât, dar folosește motive ca realitatea virtuală, implanturi cibernetice, inteligență artificială și vizualizează felul cum tehnologia afectează condiția umană, producând veritabile benzi ciberpunk într-o perioadă când genul încă se solidifica în literatură.

The Beguiling din Epic Illustrated No.16 din 1982. Prima bandă realizată după pauză și sunt evidente sechelele artei plastice.

Machine Man 2020 #1, Scenariu de Tom DeFalco, schițe de Herb Trimpe, finisaș și culori de Barry Windsor-Smith

Machine Man #4, poveste de Tom DeFalco și BWS, cuvinte de DeFalco, artă de BWS

Poveste de Chris Claremont și BWS, cuvinte de Claremont, artă de BWS

Iron Man #232, poveste de BWS cu ajutorul lui David Michelinie, cuvinte de Michelinie, artă de BWS.

Între 1991 și 1992 produce ceea ce este, poate pe drept, totuși nu din motivele potrivite, cea mai cunoscută bandă a sa: Weapon X. Povestea serializată în Marvel Comics Presents spune originea scheletului de adamantium al lui Wolverine într-o manieră mult mai sofisticată decât a văzut sau va mai vedea vreodată personajul, depășind chiar și miniseria desenată de Frank Miller și scrisă de Chris Claremont. Pe parcursul întregii serii Wolverine este tâmpit și dezumanizat continuu prin chinul la care este supus de cercetătorii canadieni, devenind un monstru care își vânează creatorii, prin straturi, peste straturi de realități virtuale care se cufundă cu realitatea. BWS folosește narațiunea non-liniară și pagini asemănătoare cu cele ale lui Crepax în care ordinea lecturii chenarelor nu este clară pentru a sugera degradarea mentală a personajului, dar și difuziunea dintre realitate și simulație. Oamenii de știință, ale căror caracterizări concentrate în jurul relațiilor de forță și a felului cum se raportează la natura experimentelor, oferă prin dialoguri un contrapunct dramatic visceralului abundent. Prin portretizarea violenței care neagă orice catharsis și în niciun caz nu o glorifică funcționează mai mult ca o bandă horror decât de acțiune.

Marvel Comics Presents #72(Weapons X), de BWS

Marvel Comics Presents #75 (Weapons X), de BWS

Marvel Comics Presents #77 (Weapons X), de BWS

Marvel Comics Presents #81(Weapons X), de BWS

Marvel Comics Presents #81(Weapons X), de BWS

În același an devine director artistic, și principal artist, pentru Valiant realizând numeroase coperte, ilustrând și chiar scriind titluri ca Archer & Armstrong, Solar Man of The Atom și The Eternal Warrior. După ce editorul Steve Massarky și vice-președintele Bob Layton l-au concediat pe Jim Shooter, fondatorul și editorul-șef, vrând ca apoi să instaureze un sistem contractual similar cu cel de la Marvel în care autorii nu dețin în niciun fel munca, Barry Windsor-Smith și-a dat demisia în `93, nevrând să fie complice la o asemenea schimbare4. Din cauza statului incert al unora dintre benzile pe care le-a realizat, acestea nu au fost reeditate nici de Valiant, nici de companiile care au cumpărat firma. După care creează seria RUNE pentru Malibu, însă de asemenea din cauza caracterului incert al drepturilor, Marvel s-a ferit să o reediteze sau colecteze după achiziția lui Malibu.

Archer & Armstrong #3, poveste cuvinte și desent de Barry Windsor-Smit, cerneală de Bob Wiacek, culoare de Maurice Fontenot

Rune #3, scrisă de Barry Windsor-Smith și Chris Ulm. desen și culoare de Barry-Windsor-Smith, cerneală de John Floyed

Ultimul efort editorial original din partea lui BWS este un cântec de lebădă sub forma lui Barry Windsor-Smith: Storyteller. O revistă antologică publicată de Dark Horse, care aducea în foilieton trei seriale diferite ale autorului. Freebooters spune povestea unui barbar, în tinerețe probabil amintind de Conan, îmbătrânit și corpolent, care a renunțat la pribegie și s-a așezat într-un opulent oraș conducând o crâșmă. Young Gods este un tribut adus lui Jack Kirby, povestind peripețiile unor personaje nu mult diferite de Thor, Bladur și Lady Sif, cel puțin așa cum îi prezenta idolul lui. Iar The Paradoxman este Animal Man al lui Morrisson, dar fără supereroi, că-s copilăroși. Extratereștrii și metaficțiunea rămân. Fiecare bandă reușește să afișeze o tonalitate diferită, dar și alte mijloace artistice, alte abordări în privința aranjării paginii și a definirii, astfel încât antologia unui singur om nu se simte plictisitoare sau obositoare. Nemulțumit de felul în care a considerat că Dark Horse i-a tratat publicația din punct de vedere al marketingului și publicității, aceștia dând vina pe formatul revistei pentru vânzările scăzute, a plecat după nouă numere, lăsând și poveștile în aer. Fantagraphics a colectat Freebooters și Young Gods, cu suficient material adițional încât să încheie poveștile, dar volumelor nu li s-au înnoit tirajele de ceva vreme.

Barry Windsor-Smith: Storyteller #2, de Barry Windsor-Smith cu ajutor la cerneală de Alex Bialy și la culoare de Tom Vincent

Barry Windsor-Smith: Storyteller #2, de Barry Windsor-Smith

Barry Windsor-Smith: Storyteller #2, de Barry Windsor-Smith cu ajutor pe culoare din partea lui Tom Vincent

Barry Windsor-Smith nu este un autor care să transcendă genul și nici nu îl personalizează atât de mult cu propriile idiosincrazii încât să-l facă secundar, dar în schimb împlinește genul. Este nevoie de ceva deschidere către fantasy, către SF, chiar către banda cu supereroi pentru a-i gusta din plin poveștile. Dar dacă această deschidere există, benzile sale se cer citite. A venit cu numeroase inovații în mijloacele de reprezentare, de povestire, în subiectele abordate, dar și de partea logistică a benzii desenate căutând noi moduri prin care poate fi condusă și coordonată o editură și experimentând cu noi formate pentru banda desenată nord-americană. Din nefericire mare parte din opera sa nu este reeditată și atunci când e colectată și accesibilă condițiile sunt nesatisfăcătoare, fiind recolorată prost, fără a-i respecta paleta vibrantă și neobișnuită, cum este cazul colecțiilor de la Dark Horse.


  1. În topul organizat de Comics Should Be Good obținut în urma voturilor cititorilor în 2010 a ieșit pe locul 34, iar în 2014 pe 39.

  2. “There hadn’t been any new superhero titles in a year or two now—launches were limited to low-cost genredabbling like Western Gunfighters, Lil’ Kids, Our Love Story, Spoof, Harvey, and Fear. There was a growing sense, among the letter-writers and fanzine publishers, that Marvel was simply becoming a copy of itself.”Sean Howe, Marvel Comics, The Untold Story

  3. But, at any rate, I simply couldn’t locate the skills I once had. I couldn’t cartoon any more. That was an absolute nightmare for me. Over 10 years I had to learn how to really draw, and the whole process about cartooning had gone utterly out of my head.” BWSThe Comics Journal #190 (September 1996)

  4. “If I took their offer of an executive position, I would’ve been in constant conflict with Massarsky. I would never let an artist sign away his rights forever. I needed my integrity more than their money.” BWS, din biografia publicată pe siteul său.