Postarea a pornit drept un comentariu pe Facebook, dar cred că trebuie consemnată și ca o poziție oficială, luată puternic.

Oamenii care  sunt atenți la banda desenată românească (și nu numai) cunosc conflictul dintre Dodo Niță și asociația Jumătatea Plină. Este vechi, face ravagii, îmi ridică tensiunea. Demult mi-am băgat și eu coada prin el oficial pe blog, însă este o poziție greu de susținut atunci când Jumătatea Plină tace, nu se apară, nu explică nimic, ci așteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine și ca Niță să-și dea seama că putem conviețui cu toții în țara asta mare.

Asta până azi la prânz când au postat o notă pe contul lor de Facebook în care povestesc despre bețele în roate băgate constat de Niță sub forma de scrisori chipurile incriminatoare adresate institutelor cu care Librăria colaborează. Au povestit și o tumultuoasă scurtă întâlnire cu el de la lansarea volumelor de benzi desenate “Castelul din Carpati” si “Povești”, ilustrate de Șerban Andreescu și publicate de editura Adenium.

Chiar dacă nu sunteți prieteni cu Librăria, chiar dacă nu agreați genul de benzi publicate și promovate de ei1, nu aș vrea să credeți că aici este vorba despre două tabere cu viziuni diferite în privința benzii desenate. Nu aș vrea să ajungeți să credeți că baza conflictului este ideologică și estetică. E răspândită impresia asta și nu reflectă realitatea.

Este vorba despre un om, care într-adevăr a făcut multe pentru banda desenată românească, dar a cărui prezență a devenit nocivă prin atenția disproporționată acordată unor oameni pe care îi vede drept dușmani. Atenția asta s-a transformat în furie și în ură și e o ură care ne afectează pe toți, care ține în loc discursul și activitatea sănătoasă din jurul benzii desenate românești.

Dacă Octav și Anamaria își bagă picioarele și închid prăvălia, nu mai traduc nimic, nu mai publică nimic, nu mai importă nimic și se concentrează doar pe muzică, serigrafie și alte activități asta nu înseamnă că lucrurile vor ajunge la un echilibru. Prietenii Jumătății tot vor fi văzuți ca niște colaboratori cu dușmanul, iar ura lui Dodo Niță se va concentra asupra lor. Se va concentra asupra lui Alexandru Ciubotariu, Sorina Vasilescu, Cristian Dârstar. Apoi se va concentra asupra unor oameni care n-au atât de multă treaba cu ei, ci pur și simplu îl contrazic, ca Sorin Anghel. Sau care îl enervează, ca Mihai Grăjdeanu. Sau care le fac pe amândouă, cum sunt eu.

Lui Dodo Niță îi place foarte mult să citeze și să lase cititorii să-și facă singuri o impresie. Voi face și eu la fel invitându-vă să răspundeți dacă următoarele sunt scrise de un om echilibrat, care dorește într-adevăr tot ce e mai bine pentru banda desenată românească și are o percepție clară a faptelor. Însă eu voi mai oferi și sursa citatelor să vă puteți convinge că nu sunt lucruri scoase din context.

” Nu pot să mă abţin şi să nu compar cronicile lui Florin Pîtea cu cele ale lui Alin Răţoiu, un puştan imberb care bate câmpii şi maltratează limba română, dându-şi cu părerea despre comic-uri şi BD-uri, pe diverse site-uri, în loc să pună mâna pe carte şi să înveţe o meserie, ca să nu mai stea ca un parazit pe capul părinţilor săi. Dar asta e România, până acum toţi românii erau poeţi şi se pricepeau la fotbal, de vreo câţiva ani, cam de când a apărut Istoria BD-ului românesc, toţi se pricep la benzi desenate, în sensul că miştocăresc BD-urile româneşti, de cele mai multe ori fără să le fi citit.”
De aici.

“De bucurie că au mai adus un nou membru în clubul frustraţilor, i-au prostit pe organizatorii unui simpatic festival BD sârb dedicat tinerilor creatori din Balcani (ce căutau acolo cei doi sexagenari e altă poveste) să-i dea noului lor camarad o placă memorială (sic! ) « pentru teorie în banda desenată » (aşa traduce în româneşte « comic book theory » specialistul semidoct Alin Răţoiu.”
De aici.

Aș mai trimite către alte locuri, dar nu are rost fiindcă singura treabă pe care o face este să mă numească semidoct și apoi să dea copy-paste la un citat scos din context (fără link) din cronica mea de acum trei-patru ani pentru Istoria Benzii Desenate Românești. Este clar că nu îl interesează ce scriu. Dacă m-ar ignora și în textele sale asta nu ar fi o problemă. Nu-s demn de atenția sa. Însă faptul că tot aduce acel fragment2 în discuție, din nou și din nou de parcă în el ar fi întreaga mea activitate, ba chiar insinuând că l-am folosit să câștig concursul din Serbia (de fapt am trimis cronica la Asterios Polyp, cea la Annie Sullivan and the trials of Helen Keller și textul despre genul dual al benzii cu supereroi așa că n-am întinat onoarea benzii desenate românești) înseamnă o lipsă de onestitate. Chiar dacă fragmentul respectiv ar fi tot ceea ce afirmă Niță că este, să-l folosească pe post de sinecdocă pentru tot ceea ce am scris este nedrept și chiar malițios. Cu atât mai mult cu cât își permite să spună ”cine sunt”, ”ce fac” și chiar ”ce ar trebui să fac” fără ca măcar să mă citească, cu atât mai puțin să mă cunoască.

Acum, repet, nu este vorba să ne alăturăm unor tabere, fiindcă taberele nu există. Este vorba doar ca, în ciuda părerii voastre despre Librăria Jumătatea Plină și despre activitatea ICRului să vă întrebați dacă are rost să girați o persoană care, în ciuda palmaresului, are o atitudine lingușitoare față de cei mai puternici decât el și zdrobitoare față de cei mai mici care nu îi sunt de folos, care atacă permanent la persoană, însă acuză în cele mai absurde feluri atunci când poate percepe o oricât de mică ofensă. Atunci când îl lăsați pe Dodo Niță să fie vocea voastră vreau să vă gândiți și la metodele sale și la întreaga gamă de opinii exprimate sau acțiuni întreprinse.


  1. Cu toate că sunt lumi întregi între Matthias Picard, Joe Daly, Marjane Satrapi sau Dominique Goblet așa că sigur  pot fi găsite puncte comune.

  2. ”Ori în momentul în care foarte bună parte din istoria lor, în jur de cincizeci de ani, benzile noastre au fost de fapt în cea mai mare parte plagieri ale benzilor străine, după care fie benzi de propagandă, fie benzi publicate pentru că țineau de partidul comunist din Franța, iar după Revoluție cel puțin jumătate din tipăriturile de acest fel, în mod sigur partea mai răsărită, vin din afară, atunci nu cred că putem avea pretenția să zicem că avem o Bandă Desenată de aceeași vechime cu cea franco-belgiană sau nord americană. De asemenea, doar pentru că un autor este român, asta nu înseamnă că benzile produse de acesta fac parte din această, inexistentă, tradiție, în momentul în care ele sunt realizate în teritoriul altei țări, pentru cititorii din acea țară, în stilul specific benzii din acea țară, lucrând cu personaje înfiripate în conștiința publică a locuitorilor acelei țări.”