Mă țin și eu scaiete de ce fac alții. Ca data trecută, să nu plagiez complet ideea, vorbesc doar de benzi valabile fix în momentul acesta. Iar din punctul ăsta de vedere Ioana și-a găsit un moment prost să facă lista. Până mai adineauri DC aveau nu musai mai multe benzi bune, dar erau mai variate. Charles Soule, care a făcut în paralel două runuri neașteptat de bune la Red Lanterns și Swamp Thing, a plecat exclusiv la Marvel. Manapul și Bucellato nu-s la fel de faini la Detective Comics ca la Flash. Tocmai s-a terminat fenomenalul run la Wonder Woman al lui Brian Azzarello, Cliff Chiang și Goran Sudzuka. Green Arrow a fost reșapat să semene mai mult cu serialul, pierzând destul din ce a construit Lemire împreună cu Sorrentino, în special tonul și estetica. Tom Taylor a plecat de la Injustice. Greg Hurwitz care a avut un run fain la Dark Knight (împreună și cu Alex Maleev o vreme) n-a mai scos capul pe nicăieri. Iar colac peste pupăză ăștia se și mută, taie din titluri(”dă-le dracu”), pregătesc naiba știe ce după Convergence. Deci un moment incert să compun asemenea liste, iar probabil în șase luni va arăta complet diferit. Sper totuși că va conține în continuare cel puțin câteva din următoarele

The Multiversity

de Grant Morrison(scenariu) și mulți ariști

Ioana a plasat aici doar Pax Americana, însă poate cu excepția lui The Just toate numere din Multiversity merită citite. În mod surprinzător, majoritatea chiar dacă nu ești fan Grant Morrison. Seria în sine este o continuare spirituală a lui Final Crisis și The Seven Soldiers of Victory (cu care împarte formatul de serie de miniserii), dar în afara numerelor fără subtitluri, fiecare este o poveste de sine stătătoare, relativ închisă, desenată de un alt artist, iar fiecare își propune să facă altceva. Sunt benzi dense, însă care pot fi citite pe multiple nivele, iar chiar și la cel mai superficial funcționează foarte bine ca benzi cu supereroi.

Grayson

de Tim Seely, Tom King(scenariu) și Mikel Janin(creioane)

Cred că cel mai bun lucru care s-a putut întâmpla la DC a fost plecarea lui Mike Marts de pe poziția de editor al benzilor din grupul Batman și înlocuirea sa cu Mark Doyle, un editor de la Vertigo care a lucrat pe titluri ca Sandman Mystery Theater, DMZ, Scalped, Northlanders sau American Vampire. Acestă decizie corelează cu explozia de diversitate și calitate pe această zonă care anul trecut era deosebit de anostă, populată de vreo șapte titluri care toate voiau să fie Batman, dar fără grafica energică și deseori evocativă oferită de Capullo și Plascencia.

Așa se face că Grayson a devenit probabil cel mai bun serial de la DC la momentul de față. După ce în Forever Evil lumea a aflat identitatea lui Dick Grayson și Luthor i-a simulat moartea, Batman decide că cel mai lucru pentru ucenicul său presupus mort este să devină spion în cadrul lui Spiral, o agenție super-secretă de super-spionaj, pentru a o distruge din interior. Tom King, Tim Seely și Mikel Janin iau conceptul ăsta și fac din el ceva distractiv, sexy și permanent mulțumitor. Grayson rămâne un pilon moral, dar niciodată moralizator, într-o lume ciudată, întunecată și violentă. Fiecare număr este un done-in-one prezentând o misiune a personajelor, dar își rezervă suficient timp să consolideze relațiile dintre ele și să dezvolte fire epice a căror grosime începe să se distingă din ce în ce mai bine din fundal. Și din când în când abordează formalisme în tehnicile narative care nu lasă formatul eficient să amorțească sau să plictisească.

Batgirl

de Cameron Stewart(scenariu și schițe), Brenden Fletcher(șcenariu) și Babs Tarr(creioane)

Cameron Stewart, Brenden Fletcher și Babs Tarr s-a lansat în aplauzele cosplayerilor și ai sjwiilor de la Comics Alliance, dar și în urletele fanilor care văd cumva spandexul mulat practic și realist. Numai ca să dea un pic cu nasul de pământ după câteva numere tratând fără delicatețe un personaj travestit. Însă echipa e dispusă să învețe, iar fiecare număr e mai bun și mai cursiv decât cel precedent. Și încă de la început stăteau bine. Sub noua echipă artistică și editorială Batgirl a căpătat mult mai multe în comun cu Buffy sau Veronica Mars fiind colorat, volubil, folosindu-și tropii supereroici pentru a vorbi despre problemele cu care tinerii adulți se confruntă, salvând-o pe Barbara Gordon din lumea grimdark în care se învârtea până acum și care nu părea să-i priască.

Gotham by Midnight

de Ray Fawkes(sceanriu) și Ben Templesmith (grafică)

Ben Templesmith pare să fie omul la care se merge atunci când se vrea făcută o bandă polițistă/thriller populată cu dubioșenii. A fost ceva Criminal Macabre, Hellspawn, Fell, Choker, Ten Grand, iar acum Gotham by Midnight. Și asta pentru că e potrivit la genul ăsta de povești. Reprezentări mai realiste fac mult mai greu de receptat și reconciliat doza de realism cerută de o astfel de poveste cu supranaturalul sau pur și simplu excesiv de bizarul. După cum se și vede în Constantine, scris tot de Ray Fawkes. Însă stilizările sale expresioniste sugerează mai mult decât spun explicit, ceea ce face mult mai ușor de navigat printre inadvertențele tonale, dar și logice care pot apărea când o bandă procedural-criminalistă se împerechează cu una horror. Au fost doar două numere, dar au promis destul de mult.

Action Comics

de Greg Pak(scenariu) și Aaron Kuder(creioane și ceva sugestii pentru poveste)

E cea mai bună bandă serial cu Superman de foarte multă vreme. Ceea ce n-ar fi musai greu că de la All Star Superman n-au fost atât de multe benzi bune cu personajul(și niciuna a cărei calitate să rămână constantă), dar totuși Greg Pak și Aaron Kuder reușesc să se strecoare printre tendințele un pic schizoide în privința personajului de când cu New 52 și să le … împlinească. În Action Comics avem atât un Superman aspirațional, solar, aproape un semi-zeu pe Pământ, dar și unul uman, tineresc, cu oarece vulnerabilitate emoțională. La percepția asta contribuie foarte mult grafica lui Kuder, dar și prezența unei Lana Lang prin ochii căreia se focalizează deseori acțiunea.

Gotham Academy

de Becky Cloonan și Brenden Fletcher (scenariu) și Karl Kerschl (creion și cerneală)

N-am terminat cu titlurile din familiat Batman. Gotham Academy e … Harry Potter, dar în Gotham și fără vrăjitorie. Și fără bullshituri cu ”copii aleși” sau profeții sau bau-bau mari și mistici. Dar tot cu niște copii care învață să devină oameni într-un cadru neobișnuit, care incită la aventură și peripeții.

Și una bonus că-i întâi digitală și apoi tipărită.

Sensation Comics featuring Wonder Woman

de toată lumea (TOATĂ. LUMEA.)

De fapt oricare dintre antologiile astea digitale de la DC. Pur și simplu pentru diversitatea interpretărilor grafice și narative ale personajelor. Dar Sensation Comics este mai binevenită decât Adventure Comics și Legends of the Dark Knigh(care s-a relansat) tocmai pentru că Superman și Batman s-au tot bucurat de tot felul de interpretări și versiuni în miniserii, romane grefice și antologii, în timp ce Wonder Woman n-a prea avut prilejul ăsta. Apar versiuni inspirate mai mult din mitologie, altele strict supereroice, unele tributare benzilor din era de aur sau de argint, altele care o imaginează pe Wonder Woman în circumstanțe complet noi. Sunt de toate aici și destul de multe reușesc ceea ce își propun.