Chiar dacă anul nu-i gata, aș vrea să avem timp să cugetăm și să planificăm niște lucruri care cred că ar fi fain să se întâmple în 2015 cu banda desenată românească. Unele-s treburi la care putem contribui cu toții chiar de acum. Altele-s mai degrabă chestii pentru care ar trebui să ne rugăm la marea oroare lovecraftiană de sub oceane.

  1. Mai multă solidaritate și mai multă transparență. Cred că ceea ce a limitat cel mai mult creșterea benzii desenate în spațiul românesc în ultimii doi ani a fost lipsa de solidaritate între cei implicați în ea. Lentoarea cu care sancționăm abuzurile sau chiar faptul că le trecem cu vederea fiindcă nu ne vizează direct ori că sperăm să nu pierdem anumite privilegii prin implicare. Tratarea activității ăsteia de parcă ar fi un joc cu sumă zero, în care nu putem deveni cu toții câștigători (în diferite măsuri), ci fiecare dintre noi trebuie să fie unic stăpân pe feudă, trebuie să fie cel care reinventează roată, care pârjolește pământul și dărâmă tot ceea ce au făcut cei dinaintea lui, care atrage publicul (că nu există mai multe tipuri public, nu?) și îl ține strâns în ghearele sale. Avem senzația că alții ne pot afecta doar negativ, că putând face un site mai bun, o bandă mai bună, un magazin mai bun înseamnă că putem să-i ignorăm, să ne prefacem că nu există sau chiar să-i atacăm, fiindcă simpla lor existență ne ofensează. Iar această relație defectuoasă ne-a făcut în același timp și să ne strângem în grupuscule compacte, în cadrul cărora comunicăm conspiraționist, iar în afară lor discutăm codat. Ne-a făcut să nu avem un dialog sănătos, sincer, public. Ci mai degrabă o lipsă amarnică de relaționare ce a sădit resentimente paranoice.
  2. Best-of ”Benzi desenate înainte de 89”. Nu musai ceva formal, ediție arhivală tipărită în 100 de exemplare din care 30 cumpărăm noi, 10 ajung prin biblioteci și de restul să mă tot lovesc prin librării patru ani de acum încolo. Există o ruptură între cititorii ”vechi” și cei noi. Iar oricâtă bunăvoință am avea noi ăștia apăruți mai târziu, ne este greu să ne cunoaștem propria istorie în lipsa unei literaturi concludente. Circula pe Tumblr acum ceva vreme un Cbz cu ”Spanish Comics in the 80s” care colecta ceea ce autorul considera să fie spuma benzilor spaniole din decada menționată, cu mici articole introductive care contextualizau lucrările cuprinse. Chiar și așa ceva ar fi frumos. De fapt, cred că mai ales așa ceva ar fi frumos. Ediția arhivală scumpă și imposibil de manevrat ar trebui să fie câștigată, meritată. Istoria Benzii Desenat s-a oprit frustrant de aproape de a fi așa ceva, având totuși prea puține pagini de bandă desenată și informații mai degrabă condicărești, decât cronicare, mai mult date colectate autist și nu analiză.
  3. Benzi de calitate pentru copii, care să le respecte inteligența, creativitatea și curiozitatea. Benzi care ar atrage și un adult. Benzi care ar ajuta părinții și copii să împărtășească o experiență plăcută. Benzi care să sădească într-o nouă generație pasiunea pentru mediul ăsta.
  4. Benzi desenate digitale, libere (Cbz-uri, hai și Pdf-uri) contra-cost. Ar fi o sursă de venit pentru autori sau o sursă de finanțare pentru ediții tipărite. Plus că ar muta accentul valorii pe munca autorului, pe operă în sine și nu pe obiect, pe orgoliul cititorului de a avea ceva în bibliotecă. Implicit ar fi o validare pe piață a benzii desenate ca mediu. Banda desenată trebuie să devină auto-sustenabilă financiar. Investițiile institutelor culturale sunt bonusuri binevenite, dar dependența de ele este o mare vulnerabilitate din numeroase puncte de vedere. În special în climatul politic turbulent. De asemenea, este posibil să vină cu limitări asupra creativității. Iar campaniile de multifinanțare sunt … complicate și nu-s pentru toată lumea. Mecenatul are rolul său în sprijinirea procesului artistic, dar la fel are și comerțul dur, pur, crunt.
  5. Cronici despre benzi desenate din partea unor bloggeri de film, de carte, de media de gen. Cam cum face din când în când Aron Biro, l-a apucat la o vreme pe Razvan van Firescu, cum scrie Florin Pîtea, sau s-a întâmplat să scrie Roxana Chirilă. Chiar dacă există riscul să se producă texte ca ale lui Biro (și ale lui Răzvan într-o măsură) care cam au tonul că interesul lui ar legitima banda desenată și că autorul n-are nimic de învățat despre mediu. Sper că dacă se trece peste o masă critică de asemenea texte să se trezească destul de mult interesul încât să apară un pic de modestie în fața unui vast teren neexplorat și ceva dorință de informare. Până la urmă și eu mai scriu despre filme și jocuri. Până la urmă și eu scriu despre benzi desenate…
  6. Un (sau mai mulți) Matt Bors, Matt Lubchansky, Tom Tommorow, Jen Sorensen de România. Caricaturi politice un pic mai împlinite grafic și narativ, un pic mai bedefile, un pic mai îndrăznețe, un pic mai informate decât ce avem. Mai ales că Mâța nu prea mai e și a lăsat un gol dureros în peisaj pe care Jup și Iepurele Mizantrop nu prea reușesc să îl umple. Poate Cum ar fi să…. dacă Vlad continuă să meargă pe linia asta și să-și permită nuanță, amar, incisivitate, în schimbul poantelor.
  7. Oarecum legat, ceva colaborări între autorii de bandă desenată și publicațiile mai împământenite. Pentru început cumva ce face Vasile cu VICE, dar poate nu doar ilustrații prin articole, ci și grafică ce sare în ochi (Film Menu sunt simpatici la capitolul ăsta cu coperte de Branea sau Mircea Pop). Apoi chiar rubrici sau benzi în foilieton ca Hip Hop Family Tree.
  8. Un nou avânt al blogului, portalului, siteului mai proprietate personală decât e pagina de Facebook. Pagina de Facebook e să-ți pui poze de bufon la profil și să te cerți cu prieteni de o viață că ei votează Iohannis în loc să mențină dreapta unită punând ștampila pe Macovei. Pagina de Facebook e să dai Like la poze cu mâțe și bebeluși și să-i dai lui Zuckerberg acces către datele tale personale care să fie mai apoi folosite de Guvernul nord-american. Nu-i un forum foarte bun de discuție, este un spațiu aseptic din punct de vedere identitar, e o zonă unde nimic nu îți aparține, nici măcar comunității, ci totul este al lui Facebook. Nu există interes pe Facebook, există doar zumzet, zgomot și amorțeală.
  9. Să văd texte despre benzi desenate scrise de autori de bandă desenată. Nu lucruri laborioase (plus, că atunci mi-ar fura mie pâinea de la gură, având un capital superior de imagine, dacă nu fiindu-mi chiar cronicari/critici superiori), dar ceva impresii, cronici, cugetări asupra aspectelor tehnice ale mediului. În primul rând este o perspectivă valoroasă care lipsește, apoi cred că ar fi util pentru dezvoltarea lor ca artiști. Să scrii despre un text te forțează să interacționezi altfel cu el, să-l studiezi altfel, să-ți organizezi ideile, să le vezi cu alți ochi imaginându-ți naratarul.
  10. Să găsesc o soluție să-mi transform mica mea colecție de benzi desenate într-o bibliotecă publică. Fără a le dona. Poate mai am nevoie de ele.
  11. Suntem bedefili în București, Craiova și Constanța, suntem în Cluj, Sibiu și Timișoara1, însă unde sunt bedefilii din Moldova care chiar stau acolo? Din Iași, din Bacău, din Piatra Neamț? În afară de Tudor Șerban din Galați am plecat cu toții?

  1. Folosesc metonimic orașele astea pentru vest și sud, nu pentru a identifica total locurile de origine sau de activitate ale bedefililor.