4116405-01 (2)

http://www.webcomics.ro/2014/11/the-witcher-house-of-glass/

Când Guy Davis a plecat de la B.P.R.D. să facă designuri de monștri pentru Pacific Rim, banda lui Mignola și Arcudi a suferit o lovitură puternică, fiindcă la fel ca în cazul suratei Hellboy, foarte mult din identitatea ei stătea în estetică. Nu cred că reușea că comunice prin cuvinte cât o făcea prin imperfecțiunile încrestate în grafică, prin umanitatea personajelor și prin spațiile prăfuite, locuite, complet realizate de Davis. Au urmat câteva cicluri de povești bune, de acțiune/horror aproape mulțumitor, însă fără zvâcul de odinioară. De abia după The Long Death ilustrată de James Harren au început să-și revină, găsind nu doar o nouă direcție pentru franciză, dar și o regăsindu-și filonul vizual.

E relevant pentru The Witcher: House of Glass, din două motive. În primul rând Joe Querio aduce destul de mult cu cu James Harren. Amândoi își ilustrează personajele zvelte, aproape fără umeri, cu brațe puternice, expresive, cu glezne firave, produc fețe asemănătoare și un pic turtite, amândoi fiind atenți nu doar la raportul spațial dintre personaje de-a lungul unei scene, dar și la felul cum personajele și decorul se contaminează reciproc în timpul momentelor de un dinamism nebun. Nu cred de loc să fie o coincidență că de imediat după finalul acestei miniserii Querio a fost introdus în rotația artiștilor de la B.P.R.D: Hell On Earth.

Apoi este faptul că banda de față seamănă cu o poveste cu Geralt – dacă nu ar semăna, ar fi un eșec-, însă în același timp aduce foarte mult și cu o poveste cu Hellboy sau B.P.R.D. . Ceea ce mă face să mă gândesc că, măcar parțial, această colaborare cu CD Projekt Red a folosit la testarea aproape debutantului Joe Querio.

Alături de vânătorul Jakob, witcherul Geralt din Rivia se refugiază de monștrii unui codru blestemat într-o casă a cărei arhitectură schimbătoare demonstrează o voință supranaturală. La fel ca multe povești cu Hellboy sau cu Abe Sapien ori cu alți membri ai lui Biroului de Cercetări Paranormale, volumul propune mai mult un horror croit pe structura unei povești cu detectivi într-un decor inspirat de mitologia și folclorul est-european. Cu investigația condusă de un protagonist taciturn, moral, însă a cărui nobilitate a fost tocită de suferință și pierdere, nuanțată de experiență, mascându-și obiecțiile și îndoielile sub mici izbucniri de umor. Prins într-un labirint supranatural la ceva vreme după săvârșirea unei nedreptăți, e mai degrabă victima colaterală, dar deloc inofensivă, a răutății altora. Totul în timp ce un antagonist sinistru se face văzut cu coada ochiului. Iar în final, când secretele au fost dezlegate, eroul devine arbitru și săvârșitor al justiției.

Lucruri care nu-s departe de The Witcher, iar jocurile (că până la urmă banda este inspirată din ele mai mult decât din cărți) nu duc lipsă de asemenea situații. Însă jocurile, nu prea lasă loc de decizii deplin bune și accentuează izolarea lui Geralt nu scoțându-l din societate, ci tocmai forțându-l să interacționeze cu diferite comunități; fie că sunt unele rurale și răsfirate sau plasându-l în viața citadină a marilor orașe ori aducându-l în urbi periferice, unde legile locale sunt mai puternice decât cele oficiale. Dilema lui Geralt din jocuri stă tocmai în lipsa Justiție a Binelui și Răului, rămânând doar oameni care au fost de suferit și de o parte și de alta.

Banda îl scoate din acest context și-l izolează într-un spațiu unde a face dreptate nu înseamnă doar a alege un set de cutume în fața altuia. Lipsește sentimentul acut al istoriei care năvălește peste oameni. Și lipsește cafteala. Lipsește abordarea alchimică asupra violenței în care confruntările cu entitățile supranaturale au soluții aproape matematice, cu rezolvări găsite în sinteze de metale, plante și semne magice.

Ceea ce nu înseamnă că va dezamăgii fanii Witcher. Pe lângă desenul atragător și narațiunea secvețială strașnică, Paul Tobin capturează de minune vocea și umorul sec al lui Geralt, exploateză mitologia universului destul încât să rămână ancorată în universul construit de CD Projekt Red pe baza cărților lui Sapkowski. Iar apoi este și bună. Grafica e satisfăcător de atmosferică, povestea vine cu o intrigă familiară, dar care nu obosește, ci se dovedește a fi un pretext pentru a explora personajele și relațiile dintre genuri într-o societate retrogradă și patriarhală.

Banda poate fi comandată de pe aici.