AuteurTPB1_web-665x1024

În ultimii doi ani am cam uitat că mai sunt alte edituri de bandă desenată independentă de gen în afară de Image. Poate și pentru că Boom!, precum și ramurile independente ale lui DC și Marvel, se chinuie să-i imite, iar IDW, Dark Horse și Dynamite preferă să se concentreze pe proprietățile din alte media. The Auteur de la Oni, în schimb, s-a lansat atacând în gura mare, prin toate textele editoriale și publicitare dedicate, atitudini și trenduri de la Image, cu precădere tendința multor benzi de la editură să funcționeze mult mai bine ca propuneri de filme și seriale, nu ca bandă desenată. Asta printr-o satiră vulgară, violentă și viscerală la adresa sistemului hollywoodian.

Banda povestește eforturile lui Nathan T. Rex, de a-și reînvigora cariera de producător după ce s-a făcut responsabil de unul dintre cele mai mari eșecuri din istoria recentă a cinematografului american. Cea mai la îndemână soluție și până la urmă singura care îi rămâne este să se îndoape cu droguri din ce în ce mai exotice și periculoase pentru a-și îmboldi spiritul creativ. Apoi, fără a ține seama de consecințele financiare și umane, să-și pună în plan toate ideile produse de mintea sa alterată chimic.

Calitatea de ”autor” a lui T. Rex rămâne principalul aspect satirizat pe parcursul benzii. În primul rând, fiind producător, el ar trebui doar să facilitează dialogul între directorii studiourilor și regizori sau scenariști. Însă ajunge să-și impună atât de mult propria viziune asupra acestora din urmă, încât se costumează ridicol, parodiind prin exces imaginea regizorului-autor, și se înscăunează în locul celui cocediat(un soi de Michael Bay). Apoi, modelul său auctorial nu stă în Welles, Godard, Truffaut sau Fellini, poate doar în aere și manierisme, ci Roger Waters sau Lloyd Kaufman. Sau Ed Wood.

Mai mult decât de alte opere ale creatorilor, volumul îmi aduce cel mai mult aminte de o altă bandă de la Image, anume de Chew. În primul rând pentru că amândouă sunt amuzante. Și nu-s așa de multe benzi desenate nord-americane, în special în mainstream, care să fie amuzante. Sunt destule cele care încearcă, însă înțeleg umorul doar ca pe o înșiruire de referințe ori ca situații și evenimente fără noimă presărate pe pagină în spiritul imprevizibilului. Ar părea că Chew și The Auteur nu stau mai bine, fiind doar scârboase și violente, însă chiar de ar fi doar așa ceva, pulsează prin violența umorală o energie care animează și le face să se distingă. Dar amândouă construiesc teze, își variază registrul comic și își permit momente de sinceritate emoțională care încheagă totul. The Auteur este mai incorigibil, mai lipsit de un bun centru moral, mai maniac în abordare, dar în sinea sa rămâne o poveste despre o criză de creativitate și un om care nu se poate exprima decât prin ceea ce produce. Chiar dacă dă naștere unor lucruri grobiene și imature.

Și la fel ca Chew, The Auteur este foarte bedefilă. Grafica e caricaturală și densă, culorile puternice, intense, anunțând vitalitate, iar prin felul în care acțiunea se desfășoară Callahan demonstrează o înțelegere a limbajului mediului în care operează. Personajele se exprimă clar nu doar prin replici, dar și mimică sau postură, ocupă și traversează spații coerent. Chiar memorabile sunt secvențele cu tripuri psihedelice în care realitatea se dezarticulează grotesc și apar pretexte pentru a fi încercate tot felul de estetici.

Este nevoie de o predispoziție spre gunoi, spre o decadență ușoară și juvenilă pentru a aprecia The Auteur, dar odată ce se trece peste obscenitatea și violența gratuită prezentă din plin, sau dacă acestea chiar se gustă, ce rămâne nu este doar o scrisoare de dragoste adresată divertismentului de categorie B, dar și o bandă desenată realizată cu grijă și talent.