Majoritatea textelor ăstora cam a avut în vedere partea grafică. Considerente asupra compoziției, stilului, ”retoricii vizuale”, structurii paginii. Despre scenariu am vorbit mai puțin. Îndreptăm acum situația.

comics-sovereign

Sovereign este o bandă desenată scrisă de Chris Robertson, ilustrată de Paul Maybury și publicată de Image Comics. Sper deosebire de multe dintre serialele de la Image, în special cele SF&F este foarte clar că Sovereign nu e ieșit din prea multe maratoane de Buffy: The Vampire Slayer sau nopți petrecute jucând DnD ori dintr-o încercare de a canibaliza succesul altui serial de la Image (adică The Walking Dead sau Saga). Vine din tradiția grimdark de cărți fantasy inspirate din istorie care accentuează elementul uman și încearcă mai puțin să lucreze cu supranaturalul, cu magicul, iar chiar și atunci când o fac acesta apare ca un element perturbator.

Împarte mult ADN cu Game of Thrones însă își aruncă privirile în afara Europei, asupra Indiei în plină floare anterior colonizării britanice. Ceea ce, fără a o face să fie revoluționară, o face mai proaspătă și îi ușurează sarcina captării atenției citiroului prin exotismul decorului, al elementelor fantastice, al ocupațiilor personajelor. Un exotism obținut nu doar prin detașarea geografică, dar și prin evitarea elementelor imediat generice ficțiunii fantasy occidentale.

Banda urmărește trei seturi de personaje ale căror fire epice rămân separate în primele episoade, ceea ce îl forțează pe Robertson să găsească mijloace inventive de a avansa povestea, menținându-i atât ritmurile cât și angajamentul cititorului, în timp ce oferă cât de multă informație cu putință.

Așa ceva găsim într-un capitol în care un prinț rătăcește aventuros prin regatul său încercând să fugă de nobilele-i responsabilități. Împreuna cu trupa sa de vânători străbate călare pășuni, înfruntă fiare cutremurătoare și doarme sub cerul liber la lumina unor înalte focuri de tabără. Zilele curgând se adună una într-alta, iar chiar dacă sezonul de vânătoare e pe terminate pribegia lor continuă. Un prieten îi amintește prințului că are totuși responsabilități față de funcția sa, de oamenii săi și că nu-și poate permite traiul sălbatic în izolare. Din discuțiile celor doi răsar tot felul de amănunte referitoare la istoria lumii, la conflictele etnice din regat, la natura clasei conducătoare. O acumulare de referințe care formează structura unei lumi făcând-o să se  simtă solidă și stabilă tocmai pentru că nu o aglomerează cu amănunte. Însă timpul îl ajunge totuși din urmă pe Janramir cu vestea morții tatălui său.

Sovereign 001 (2014) (Digital) (Darkness-Empire) 017

Asta-i o cantitate enormă de informație pe care Robertson o aduce în doar cinci pagini destul de cinematice, chiar laxe în cantitatea de cuvinte, lipsite de cine știe ce artificii grafice și foarte lejer citibile. Este foarte puțină expunere evidentă, nu intervine niciun narator, totul reiese din povestirea grafică și dialogul simplu. Din necesitate scenele sunt foarte succinte și lucrează foarte mult sugerând acțiuni, prezentând pregătiri sau efecte, foarte puțin întâmplări cap-coadă.

Și totuși nu este nimic confuz sau amețitor de altert. Asta deoarece liantul întregului capitol este conversația, mai degrabă seria de conversații, dintre Janramir și tovarășul său, care pare să se continue peste scene, menținând atenția naratarului. Continuitatea acestui dialog peste diversitatea temporală și geografică sugerează și faptul că aceste personaje reiau din nou și din nou aceleași subiecte producând un efect de repetiție, fără a reitera în sine nimic.

În pagina de mai sus acest dialog atinge o accelerație maximă, fiecare replică având propria scenă și casetă, ca în paginile următoare timpul să se decomprime, lăsând loc morții regale să își facă simțită prezența.

E mișto banda.