Încerc să-mi dau singur o replică la textul acesta că mi s-au ridicat câteva obiecții și nu prea au fost satisfăcătoare. S-au menționat lucruri deja adresate în text, s-a vorbit mult pe lângă și s-a tot repetat sintagma ”diversitate de dragul diversității”. Nu mi s-a explicat ce-i aia sau de ce e rea așa că îmi voi imagina eu la ce se referă prin. Și voi încerca să descriu un pic mai amplu de ce identitatea autorului este totuși importantă.

astonishing-xmen51

O chestie evidentă este că diversitatea de personaje sau creatori nu este de dorit dacă se face strict din scopuri cinice. Ghettoizarea autorilor de la DC este un exemplu și îl voi dezvolta un pic mai târziu. Nunta lui Northstar din Astonishing X-Men este altul. Nu a fost tratat drept un eveniment ca oricare altul, nu a venit ca un act curajos, nu a oferit vreun fel de comentariu melodramatic și lipsit de subtilitate cum ne-a obișnuit banda cu supereroi, ci a fost un mijloc de promovare a unei benzi mediocre pe seama actelor de curaj și perseverență din lumea reală. Pe de altă parte poate fi o formă de recunoaștere a ceea ce se întâmplă în lumea reală și un fel atât de a marca reușita unui progres social, cât și de a se alătura în celebrare. Poate fi, dar atunci când Greg Pak, scenaristul de la acea vreme pentru Alpha Flight, se plânge că editorii au decis să nu facă nunta în banda sa oferind în schimb atenție francizei X-Men, lucrurile devin un pic mai nămoloase, mai neplăcute și ridică îndoieli cu privire la buna credință a celor implicați.

marvel-large-1-final

Apoi, mai sunt momente când excesul de zel duce la crearea unor personaje și situații de un preaplin excepțional care trece de simpla fantezie de putere și preluarea sarcinilor majoritarilor către ceva poate chiar neintenționat parodic. Nu în halul ăsta de rău, dar oricum pe acolo ar fi începutul primului volum din Captain Marvel scris de Kelly Sue Decconick în care inventează o escadrilă formată din femei pilot. Compusă de NASA din femei care în ciuda faptului că au absolvit Academia în fruntea promoției, depășind detașat toți colegii masculi n-au putut să intre în aviația militar din cauza misoginismului prevalent.

Asta a fost singura chestie care mi s-a părut că a șchiopătat dintr-o bandă altfel ok. Înțeleg fantezia de putere și în mod cert înțeleg că banda desenată cu supereroi este un mediu care îi este dedicat, dar fantezia asta de putere se bazează pe stereotipuri. Dacă ar fi propus caricaturi masculine similare din nefericire ar fi funcționat pentru că ar perpetua o imagine deja acceptată. Astfel de propuneri, atunci când nu apar ca ironii, vin ca variante secundare la narațiunea canonică, nu o înlocuiesc sau atacă. Nu contestă masculinitatea sau superioritatea ei. Nu adresează motivele pentru care istoric rolurile masculine rareori au fost cedate femeilor în cultura occidentală. Probabil că nu asta dorește să facă și oferă un mijloc prin care cititorii să se înzdrăvenească vicaric, iar asta în sine nu știu dacă este un lucru rău. Dar cred că subvertirea atitudinilor discriminatorii prin astfel de medii se face nu printr-o simplă schimbare de gen, ci prin injectarea de real și autentic și prin reprezentarea realității, nu prin fabricarea ei. Nu e ca și cum istoria duce lipsă de exemple atât de acte de discriminare, cât și de triumf neortodox trecute cu vederea.

SpideyPanel

Directori, editori, scenariști și artiști Marvel:
Arune Singh, Kevin Shinick, Steve Wacker, Dan Slott, Ryan Stegman, Joe Keatinge, Cullen Bunn, Mark Waid, Declan Shelvey.

Dar acestea sunt mai mult exemple de tentative ale diversificării persoanelor reprezentate care nu funcționează la parametri optimi. În primul și în primul rând diversificarea benzii desenate este ineficientă sau chiar nocivă atunci când lucrurile se întâmplă doar la nivelul personajelor, nu și al autorilor. Într-adevăr, reprezentarea în media este importantă, dar foarte important este și ce se întâmplă în spatele cortinei, căci acolo vorbim despre oameni în carne și oase, despre posibilitatea lor de a munci, de a se exprima, de a urmări o carieră pe care și-o doresc. Sporirea numărului de personaje variate din punct de vedere al sexualității, al genului, al etniei este un gest care poate fi frumos, dar este și unul ipocrit atunci când nu se fac eforturi similare de a spori diversitatea personalului creativ sau includerea celor deja prezenți în procesul decizional.

Avengers-World-Arthur-Adams-Wraparound-Variant

Copertă la Avengers Worlds de Arthur Adams.

De exemplu, ultima consiliere creativă a scenariștilor și editorilor de la Marvel a fost trasă, puțin forțat, în infamie din cauza lipsa reprezentării altui demografic decât cel al bărbatului alb și din câte știu în mare parte cis-heterosexual. Într-adevăr multe scenariste nici nu puteau aduce, doar două scriind la momentul de față titluri pentru Marvel. Și cred că am văzut prin poze o editoare sau două. Însă cele două autoare au un profil mai ridicat și au mai mult succes decât oameni ca Sam Humphries sau sunt mai active în desfășurarea titlurilor decât Skootie Young care au fost totuși prezenți. Sau chiar decât Matt Fraction care nu pare să aibă nimic plănuit în continuare la Marvel după terminarea lui Hawkeye. Titlu oricum deosebit de periferic, în niciun caz legat de două dintre cele mai importante francize ale companiei în perioada ce urmează cum este cazul lui Captain Marvel(care a fost lipită de Guardians of the Galaxy) și Avengers Assemble amândouă scrise de Kelly Sue Deconnick. Chiar presupunând că atât KSD cât și G. Willow Wilson au fost invitate, dar nu au putut ajunge, componența demografică a acelei întruniri constrastează puternic cu imaginea sensibilității sociale proiectată de Marvel și arată ce eforturi fac într-adevăr în această direcție.

tumblr_n5dapq9sWg1ta7vmvo1_1280

Fani Marvel. Nu știu cine a făcut poza, dar sursa e pe ea.

Un alt motiv pentru care diversitatea este importantă și în rândul creatorilor ar fi că nu-i chiar ușor să scrii ficțiune de gen care să aibă măcar un sâmbure de autenticitate, dar acesta trebuie să existe. Până și banda cu supereroi, în ciuda bombastului, în ciuda excesului, cam are nevoie de contrapunctul normalității pentru a putea funcționa. Și cu toate că un autor nu trebuie să fie asemenea personajului pe care îl scrie, fiind dotat cu empatie și imaginație putându-se pune în pielea altor persoane, ceea ce oferă rămâne doar imaginație, nu experiență. E doar ipotetic, nu-i adevăr. În general nu rămâne nici impresia sa despre experiența altui demografic, dar impresia felului cum demograficul respectiv a fost și trebuie portretizat în forma de artă aleasă. De aceea și cred că îi este mai ușor unui scriitor dintr-un demografic slab reprezentat să scrie un bărbat alb cis-heterosexual decât invers.

Îmi place ce face Bendis cu Miles Moralas și îmi place foarte mult ce face Michel Fiffe cu All-New Ultimates, dar nu cred că ar fi putut face același lucru fără Static al lui Dwayne McDuffie et co. Și nu-i mai bună. Mighty Avengers a lui Al Ewing este una dintre cele mai distractive benzi cu supereroi de la acest moment, dar stă pe umerii lui Icon de Dwayne McDuffie și Quantum & Woody de Christopher Priest.

3587457-batwoman+01

Sigur, treaba asta poate să încorseteze nu deosebit de fericit autorii, cum se întâmplă acum la DC New 52. Christy Marx scrie la momentul de față Birds of Prey, după ce a scris Sword of Sorcery. Ambele benzi cu personaje feminine principale. Ann Nocenti a scris Katana și scrie Catwoman la momentul de față. Amanda Conner scrie Harley Quinn împreună cu soțul ei Jimmy Palmiotti. Marc Andreyko, scenarist homosexual, scrie Batwoman, bandă cu o protagonistă lesbiană. Scriitori negri nu au. Au avut doi, dar i-au concediat în 2011. Și ieșitul din acest ”ghettoul” se întâmplă destul de rar și atunci destul de timid. Gail Simone scrie Batgirl și a scris The Movement, echipă preponderent feminină, dar a co-scris puțin și Firestorm. Marguerite Bennet în scurta sa carieră cu toate că a scris Superman: Lois Lane, Batman: Joker’s Daughter și un pic de Batgirl, a scris și Lobo, a co-scris un număr din Batman și a scris un număr din Talon.

3236402-batgirl

Pe de altă parte Birds of Prey a început ca fiind scrisă de Duane Swierczynski, Catwoman de Judd Winick, Batwoman de doi bărbați cis-heterosexuali, pe Gail Simone au înlocuit-o temporar la Batgirl cu Ray Fawkes. Wonder Woman este scrisă de un bărbat, Supergirl a fost scrisă de doi, World’s Finest, bandă cu Power Girl și The Huntress, este scrisă de un bărbat, Voodoo, bandă cu personaj principal feminin, a fost scrisă de un bărbat, Trinity of Sin: Pandora de un bărbat, Superman/Wonder Woman de un bărbat. Toate celelalte benzi cu echipe în componența cărora exista cel puțin o femeie, personaj de culoare sau de orientare sexuală non-heterosexuală au fost scrise de bărbați.

3440979-09

Evident că discrepanța asta are loc și pentru că autorii sunt disproporțional bărbați albi cis-hetero și în astfel de condiții dacă DC nu vrea ca benzile să arate ca o convenție a partidului republican din State sunt necesare astfel de concensii. Probabil că un scriitor minoritar este mai bine exploatat la un titlu cu un personaj asemenea sieși, măcar pentru a nu oferi ocazia încă unui bărbat alb să facă cine știe ce boacănă. Cu toate că asta-i o atitudine defetistă și tembelă. Dar ce îmi lasă un gust amar este că plasarea acestor scenariști acolo pare a fi mai mult o scuză PRistică pentru gratuitatea violenței și a obiectificării ce au loc în acele titluri. Este controlul daunelor și nu o încercare directă de a oferi diversitate sau reprezentări neinjurioase.

Iar în trecut aveam o Mary Skrenes lucrând împreună cu Steve Gerber, Kim Yale scriind Suicide Squad cu John Ostrander, Mary Jo Duffy scriind și editând tot soiul de titluri la Marvel printre care și Power Man and Iron Fist, Louise Simonson scriind diferite echipe de mutanți și chiar pe Superman, Ann Nocenti scriindu-l pe Daredevil pentru mult timp, Rachel Pollack înlocuindu-l pe Grant Morrison la Doom Patrol sau Nancy A. Collins venind după Doug Wheeler la Swamp Thing. Chiar și acum câțiva ani cu Jen Van Meeter scriind Black Lightning: Year One, Kathryn Immonen scriind Runaways și apoi Wolverine and Jubilee sau Marjorie Liu scriindu-l pe Daken. În mod cert acum la Marvel și DC sunt ceva mai puține autoare active decât erau chiar și acum cinci ani. Este o problemă, dar este și una care poate fi rezolvată prin două trei angajări că istoric niciodată nu au fost deosebit de mult. Dar mai mult de atât, sunt tratate mai paternalist decât acum 20 de ani, nu ca niște profesioniste cum au demonstrat că pot fi, ci ca niște resurse distribuite de departamentul de marketing.