Din ce îmi aminteam de pe vremurile când eram mic și am văzut pentru prima dată serialul cam realizam care ar fi inspirațiile principale ale primului ciclu de episoade din animația Justice League. Mă așteptam la destul de mult Războiul Lumilor, la un pic de invasion of the Body Snatchers, poate la un pic de la Santinela lui Clarke (sau de unde naiba o pornit faza aia cu astronautul care găsește pe Lună/Marte un artefact al unei dispărute civilizații antice deosebit de avansate). Pentru că până la urmă Secret Origin este o repovestire a Războiului Lumilor, cu tot cu tripozii invincibili, cu un pic de infiltratori ce-și schimbă înfățișarea în a unor oameni pe care îi înlocuiesc și-i vâră în niște saci biologici. Iar acum în episoadele următoare recunosc povești inspirate de DCul anilor 70 și 80. Ceva din Justice Leagueul și Green Lanternul lui Steven Englehart, Supermanul lui Byrne și Wolfman, Flashul lui Mike Baron, influența esteticii lui Kirby care se răsfrânge mult și în afara episoadelor strict legate de New Gods și atinge cam orice e tehnologic. Uneori chiar povești, dar de cele mai mult ori teme, abordări, dinamici între personaje sunt translatate peste cele alese în serial. Deloc nu mă așteptam la
Superman IV – The Quest for Peace
Toată secvența aia de pe la începutul primului episod cu dezbaterile privind dezarmarea nucleară și Superman jurând că va apăra idealurile justiție și adevărului pentru întreaga lume este din Superman 4 – The Quest for Peace. Este o chestie care nici n-ar trebuie să existe. Ei bine există. Și Superman se bate în el cu dublul său glam rock: Nuclear Man. Iar apropos de dubli…
JLA – New World Order
Și Grant Morrison și-a deschis perioada la JLA cu o invazie extraterestră. Nu orice fel de extratereștri, dar marțieni albi care nu-s chiar chestiile din Secret Origin, dar seamănă foarte mult. Tot extratereștri metamorfi de pe Marte care se infiltrează în lume facilitând o invazie de amploare împotriva căreia eroii nu pot lupta necoordonat. Invazia lui Morrison este un pic mai subtilă, prezentându-și cotropitorii întâi ca fiind benevoli și dorind să ofere asistență pământenilor, dar ajungând să instaureze ordine marțială și urmărindu-și propriile scopuri nefaste. Element care a fost folosit în finalul celui de-al doilea sezon din Justice League, inspirat în parte și de miniserial eveniment Invasion! .
În urma acestui atac în amble povești supereroii ajung să își unească forțele în echipe compuse pentru a aplana slăbiciunile individuale. Aceasta este într-un fel originea arhetipală a unui grup de supereroi și a devenit în ultimii ani cea a lui Justice League [footnote]Vezi Justice League: The New Frontier sau primul capitol din Justice League Nu52 și adaptarea sa Justice League: War[/footnote]. Sigur, Morrison și echipa nu au croit singuri lucrurile astea stând pe umerii lui Steve Englehart[footnote]Justice League #144 – The Secret Origin of The Justice League – Minus One[/footnote]și evident pe cei ai lui Gardner Fox. Dar au văzut potențialul acestui fel de origine și au reușit să-l valorifice cu adevărat în contemporaneitate, altfel, abordarea titlului fiind foarte inexactă și deloc impresionantă până atunci. [footnote]Excepție făcând JLI De Giffen, DeMatties și Maguire, un alt titlu care a atins niște nivele frumoase de calitate și nu numai că a fost important pentru evoluția benzii desnate cu supereroi, dar a abordat un ton și o prezentare mult mai apropiate de cele ale serialului. Însă felul prin care s-a folosit de echipă și însăși componența ei sunt foarte atipice.[/footnote]
Pentru că proiectul artistic al lui Bruce Timm și Paul Dini nu prea este același cu cel al lui Morrison asemănările tind să se oprească la premisa inițială, lucrurile decurgând diferit. Timm și Dini vor să creeze un univers mai credibil, un pic mai sobru, în limitele permise de un serial de animație pentru copii, care să aibă în comun mai multe lucruri cu clasicii SFului decât să celebreze banda desenată cu supereroi în întregul ei ridicol. Tema principală din JLA este creșterea și dezvoltarea personală, în timp ce Justice League tratează problema puterii și uzului ei responsabil sau abuziv. Dar, chiar și așa ideea centrală a acesti origini este una destul de specifică și operele evocate (chiar dacă în feluri diferite) sunt cam aceleași, astfel încât coincidența trebuie măcar menționată. Apoi, mai sunt câteva lucruri care fac din seria lui Grant Morrison și Howard Porter un punct de plecare pentru serialul de la Warner Brothers.
Pentru Justice League există ideea de Big Seven, adică cei șapte membri fondatori ai echipei. În banda desenată aceștia ar fi Superman, Batman, Wonder Woman, The Flash, Green Lantern, Martian Manhunter și Aquaman. Pe de altă parte, ”distribuția” asta nu prea a fost atât de centrală echipei, schimbându-se de-a lungul vremii prin numeroase permutări și rareori revenind la ea(nu că ar fi fost vreodată deosebit de folosită). Pentru anumiți fani Fire, Red Tornado sau Black Canary ar fi membri la fel de importanți, dacă nu chiar mai mult decât unii dintre aceștia șapte. Înviind seria cu această echipă și mai ales prin succesul avut cu ea, Morrison și editorii săi au creat un precedent prin care noile iterații ale echipei își anunță simbolic debutul. După ce Morrison a lărgit componența echipei în timp, Mark Waid o reduce la cei șapte când preia titlul. Acesta fiind exact același lucru care se întâmplă și în animația Justice League.
În animație apariția lui Aquaman și cea a lui Hawkman se inversează, probabil dintr-o fericită alegere de a mai echilibra balanța genurilor reprezentate. În ambele Aquaman este regele războinic bărbos și cu bustul gol. Cu toate că asta se poate să fie doar fiindcă-i cea mai interesantă portretizare a lui. Nici în banda lui Morrison, nici în animație rolurile lui Green Lantern și Hawkman nu sunt ocupate de purtătorii originali ai numelor. Green Lanternul din animație este John Stewart, fost pușcaș marin (și negru), cel din bandă este Kyle Rayner un artist grafic. În animație o avem pe Hawkgirl în timp ce Morrison îl creează pe Zauriel, un înger ce poposește pe Pământ încercând să oprească Apocalipsa. Și mai sunt o serie de elemente minore, de ”tropeuri” specifice lui echipei, creșterea sa în urma unui eveniment catastrofal, poziția lui Martian Manhunter de coordonator al echipei ș.a. care chiar dacă nu au originat cu Morrison, el este cel care le-a cristalizat.
Primele patru numere ale benzii lui Grant Morrison și Howard Porter nu au fost adaptate în primele trei episoade ale serialului de la Cartoon Network, însă este evident faptul că au fost o inspirație. Au fost ceea ce a creat formula succesului unei echipa ca Justice League adaptată pentru televiziune de Dini și Timm, iar mai mult de atât, a arătat cum poate istoria acelor personaje să fie adaptată și integrată în noi narațiuni bine închegate.
Leave a Reply