zero-vol-1-an-emergency

Ales Kot a debutat cu două benzi deosebit de tributare lui Grant Morrison în concept și execuție. De fapt, nici măcar efectiv lui Morrison cât a percepției generale despre el. Narațiuni metaficționale, ciclice, foarte interesate de actul creației și pozând contracultural. A avut totuși noroc de niște colaboratori de excepție și a arătat mult mai multă grijă față de limbajul grafic al benzii desenate, chiar dacă aproape până formalism, decât alți scenariști debutanți în general dornici doar să-și vadă publicate în vreo formă ideile de seriale TV mediocre, iar asta m-a făcut să-mi mențin ochii pe el. Și a meritat fiindcă după ce și-a exorcizat și călit suprafața a devenit vast mai interesant. Tot își afișează cu o nefericită ostentație influențele, însă măcar în cazul lui nu doar că pot fi recunoscute unele, dar nu apar epigonic, ci pline de promisiune.

Zero poate fi ușor văzut drept succesorul spiritual al lui Global Frequency de Warren Ellis, o bandă desenată despre o grupare de spioni/teroriști care încearcă să oprească guvernele lumii din a face răutăți. Fiecare număr spunea o poveste de la cap la coadă, diferită în teme, subiect și protagonist, iar cel mai important, fiecare număr era desenat de câte un alt artist. Zero este de asemenea o bandă cu spioni, de partea instituțiilor de data aceasta, cu numere care spun povești individuale, desenate de către un artist diferit.

Dar Zero urmărește un singur personaj, eponima mașinărie de ucis spălată pe creier din pruncie să-și lepede sentimentele cunoscând doar mijloacele infiltrării și crimei. Capitolele se succed nu chiar cronologic și țes o pânză din ce în ce mai interesantă de mistere și revelații, introducând noi personaje și situații care par să se potrivească într-un puzzle narativ, nu doar să năucească prin imprevizibilitate.

Începând cu lupta dintre un soldat palestinian și unul israelian, ambii beneficiind de implanturi bionice care-i fac capabili să devasteze orașe, făcând o mică incursiune în copilăria și prima misiune a lui Zero, apoi infiltrându-se într-o licitație de arme pentru teroriști și apoi suferind consecințele unei misiune rezolvate nu chiar ideal, Zero reușește să traverseze genuri și tonuri astfel încât să traseze prin episoade satisfăcătoare o evoluție sobră atât a protagonistului și a personajelor din jurul său, cât și a lumii pe care aceștia o ocupă, prezentând dileme etice și consecințele deciziilor luate.

În acest volum își fac apariția Michael Walsh, Tradd Moore, Mateus Santolouco, Morgan Jeske și Will Tempest, mereu culorile fiind oferite de Jordie Bellaire, care fără a suprima stilul graficianului oferă oarece coerență benzii. Nu știu dacă Ales reușește chiar să-i exploateze și să-i forțeze să se exploreze, însă îi lasă să-și pună amprenta asupra esteticii benzii, fără a pierde din atmosfera și ritmurile ce-i sunt specifice.

Vine din mâinile unor oameni destul de tineri și cu puține titluri prin bibliografie, dar parcă propulsați doar de o ambiție canalizată printr-o foarte rară rigoare reușesc să vorbească într-o formă alertă, antrenantă și virtuoasă tehnic despre lumea contemporană și conflictele ce ne înconjoară. Nu-s cadre menite doar pentru a ațâța tumblrul, nu face cu ochiul jucăuș, nu risipește niciun moment, ci este un mecanism perfect uns de a oferi o poveste, a construi o lume, a dezvolta personaje și a face toate asta într-un fel specific benzii desenate.

Banda poate fi achiziționată de aici.