Rethorical triangle

Când mă informam în vederea seminarului (activitatea de altfel perpetuă, doar că într-o anumită perioadă a fost mai intensă) am aflat că în teoria comunicării există un instrument, numit triunghiul retoric, prin care o afirmație este descompusă și analizată. Pornind de la cele trei apeluri aristoteliene, la etos, la patos și la logos, orice afirmație poate reuși din trei puncte de vedere. Poate reuși convingând auditoriul că emitorul este credibil, poate reuși stabilind o conexiune emoțională cu publicul și poate reuși oferind informație și argumente pertinente.  În alte cuvinte poți să mă crezi fiindcă eu sunt ”cineva”, poți să mă crezi fiindcă amândoi simțim aceleași lucruri cu privire la un subiect sau poți să mă crezi fiindcă produc un raționament aparent corect.

Evident, orice comunicare conține, într-o măsură sau alta, elemente ale tuturor acestor trei apeluri, cu toate că primele două sunt considerate erori logice și sunt sau ar trebui să fie minimizate în locurile unde faptele sunt cele ce ne interesează; cum ar fi dezbateri sau reportaje. Iar în cazuri în care scopul discuției nu este convingerea unei persoane de corectitudinea unei  poziții, cum ar fi o formă de expresie artistică, acestea trei devin dimensiuni ale comunicării care pot fi manipulate pentru obținerea unui anumit efect.

Batman 667 013

În Batman and The Black Glove, J. H. Williams III își variază linia și mijloacele de construcție a figurilor, iar Dave Stewart modul de a colora în tandem cu el, citând astfel vizual din alți artiști pentru a caracteriza rapid personajele sugerând astfel că ar avea trăsăturile altor eroi care au mai fost reprezentați într-un astfel de stil. Tehnica asta a mai fost folosită de Williams, dar cred că doar aici are succes. În parte și pentru că doar aici tehnica este coroborată de tematica poveștii și făcută necesară de lungimea ei redusă.

Acum, aș propune utilizarea acestei tehnici pentru banda desenată mai mult ca un exercițiu mental. Pentru a ne gândi puțin asupra benzii desenate ca o formă holistică de comunicare și fără a pierde prea mult din specificitatea descompunerii ei în pașii producție, atât de populară, însă care din nefericire prea des produce afirmații după modelul:”povestea e nașpa, dar uite ce linii faine are”, care până la urmă nu ne zic nimic despre opera în sine.

Dar în cazul acestui nou triunghi retoric, fiindcă operăm cu alt limbaj, ar trebuie să avem definiții puțin diferite pentru cele trei apeluri. Înainte de a dezvolta, nu aș vrea să insist sau să se insiste asupra denumilor alese. Fac doar lucrurile un pic mai ușor de discuta și o asemenea perspectivă ar nunața discuțiile avute.

Logosul ar putea însemna informația pură ce se găsește în desen. Ceea ce este reprezentat în imagine făcând abstracție de stil și de tehnică. Banda desenată s-ar împlini prin logos atunci când cititorul vede pe pagină ceea ce autorul intenționa să găsească. Nici mai mult, nici mai puțin.

avengers_4

Avengers #4 de Jack Kirby.

Etosul ar putea fi considerat felul în care se prezintă artistul prin modul cum desenează și cum influențează asta receptarea materialului. O reușită prin prisma ethosului se face atunci când cititorul apreciază banda pentru anumite calități ale graficianului reflectate în arta sa. Fie că este corectitudine, efort, curățenie, precizie sau sinceritate.

avengers_alex_ross_01

Reproducere după coperta de adineauri de Alex Ross.

Iar prin patos am putea înțelege trăirea afectivă trezită în cititor la vederea imaginilor, indiferent de conținutul acestora. Anumite trăsături ale liniei, anumite asocieri de culori, exagerări în figuri și în perspectivă sunt doar câteva dintre aspectele care ar influența receptarea materialui din acest punctul de vedere. Mai mult, într-un mediu care se ocupă de secvență impactul emoțional poate să apară și prin asocierile care iau naștare prin alăturarea unor anumite imagini și relațiile astfel stabilite. În special într-o bandă desenată, spre deosebire de film, să zicem, unde aceste relații se pot realiza în multiple moduri, astfel încât să se profite de aspectul diagramatic al mediului.

Evident, la fel ca în cazul afirmațiilor verbale, chiar mai mult decât în cazul lor, nicio o comunicare grafică nu este unilaterală și nu poate prezenta doar unul dintre aceste apeluri. Cel mult unul dintre ele poate fi explicit și celelalte implicite, însă există. Din nou, sunt dimensiuni ale obiectului artistic.

Van Gogh - Dormitorul din Arles

Van Gogh – Dormitorul din Arles

Anumite imagini, oricât de neutru ar fi prezentate au intrinsec o valoare emoțională pentru cititori, la fel cum reprezentare suficient de corectă doar tehnic, poate în unele condiții să fie percepută ca mult prea sobră. Oricât de nepretențios ar fi ilustrate, corectitudinea prezentării anumitor obiecte, de obicei necomune sau aprținând dintr-o cultură străină, comunică ceva despre caracterul autorului, sugerând munca de cercetare depusă. Emularea unui anumit stil, chiar dacă se face doar pentru a profita de proprietățile morale asociate lui cu greu nu poate modifica informația găsită în desen și este evident că senzațiile trăite sunt diferite.

Roy Lichtenstein - Dormitorul din Arles

Roy Lichtenstein – Dormitorul din Arles

Știu că am vorbit mai mult despre variații în stil și reproduceri și poate nici ideea nu merită atât de multă dezvoltare superficială, însă pentru a se ajunge la o singură lucrare care să poată fi privită drept ceea ce este și ceea ce exprimă, nu ceea ce ar fi putut să facă, niște alegeri sunt necesare, iar aceste exemple ne pot arăta cum aceste alegeri pot produce opere diferite. De asemenea, observăm că lipsește eleganța abstractizării și izolării considerării pașilor procesului (cum e scenariul, cum e creionajul, cum e tușul, cum e culoarea etc.), dar chiar dacă aceste dimensiuni prezentate sunt puternic strânse între ele, consider o astfel de separare, chiar și imperfectă, utilă în vederea studierii efectul avut pentru un cititor și scontat de un autor. Cred că ar face mult mai ușoară depistarea sursei plăcerii sau cauza lipsei ei. Alegerile făcute de un autor pot să fie mult mai informate și exacte luând în considerarea ceea ce vrea să obțină, ceea ce vrea să transmită și nu calitatea tehnică. Grafica nu-i doar bună sau proastă, stilul nu-i doar neplăcut sau frumos și arta nu-i separată de poveste. Deciziile făcute în cadrul unei benzi desenate interacționează unele cu altele. Fiecare cadru transmite un mesaj, însă atunci când mesajele sunt contradictorii, oricât de împlinită ar fi banda la suprafață, lucrarea în ansamblul ei suferă.