BANDA DESENATA ROMÂNEASCA – Intrebari despicate

Introducere in ceatza

Alin mi-a propus sa scriu despre chestia aia din titlu si sa reciclez cumva insemnarile mele de pe forumul dreamworld.syndicart.net

Scriu despre pentru ca se vorbeste despre “banda desenata romaneasca”. Unii spun ca exista fara doar si poate. Altii, ca nu exista oricum. Sunt cativa desenatori care fac BD in Romania si publica pe net, in fanzine, mai rar in magazine (“reviste”) din tara sau deloc. Sunt cei care fac BD din Romania pentru “export”, putini si ei. Unii dintre ei, nici nu sunt bine cunoscuti. Mai sunt cei care fac o BD supra-sub-peri-nationala, care fac valuri, in ideea unui Nou Val. Vreo trei-patru autori au scos cate o carte (album, roman grafic etc), fiecare intampinata cu un entuziasm de gradul trei.

Credeti ca este suficent pentru a crede intr-o “banda desenata romaneasca”, atat de pomenita si-atat cat e facuta? Nu o pot accepta asa cum este perceputa de prea multi priceputi, care parca-s mai multi decat cititorii. Uneori am impresia ca este folosita pentru aflare in treaba. Macar de ar fi treaba asta propasirea celei de a noua arte in patria noastra!

Pentru mine este rasunatoare, goala, ineficienta [footnote]teoretic, cel putin, dat fiind ca la noi practica este inefabila si intangibila “inspiratie”; poate vom vorbi despre “Teritorialitate”, de “Marketing”, care profita de “ceatza” asta[/footnote].

Nu pot indesa in desaga “bedelei nationale” (sintagma adaptata social-cultural si fonetic, ce naiba!) pe veteranii bastinasi si contemporanii internalternativi, pe artizani si entuziasti, profesionisti suficienti si amatori exploratori. Iar intransigenta nu poate fi un liant.
Ce poate fi mai provocator decat sa scrii despre ceva nedefinit, pentru a-l lumina? Sau a-l lamuri ca fiind nedefinit.
Pentru a vedea unde ne plasam cu nationala noastra, e bine sa dam o raita pe-afara.
Modele “nationale”

Iata cateva exemple:

    1. Banda desenata poloneza, care are o Ghilda 
    2. Banda desenata macedoneana, care are un portal
    3. Banda desenata ungureasca
    4. Banda desenata bulgareasca
    5. Banda desenata ceha, slovaca: dintr-o tara scindata de putin timp (istoric) se vorbeste despre BD nationala intr-un portal de literatura  si se expune intr-un “salon” BD 

Cred ca sunt destule exemple pentru a realiza ca “nationalizarea” se face mai mult in fostele tari comuniste. Este cautarea unei identitati nationale, este o forma de emancipare individuala si inca un exercitiu de libertate, “go west” gen? In conditiile acestor tari, fiecare din aceste manifestari in parte este paradoxala, iar intre ele, contradictorii. Sau sunt toate astea alte sechele post-comuniste energofage?

Alte modele, oarecum:

    1. Banda desenata sarbeasca este o exceptie. Interferentele cu celelalte republici ale federatiei iugoslave persista, iar nostalgia este justificata: industria BD nu s-a deconstruit intr-un regim comunist (aparte, ce-i drept)
    2. Spaniolii, iesiti din dictatura cu aproape patruzeci de ani in urma, au un portal, national prin limba exclusiva, nu prin continutul exclusiv
    3. Portughezii, o baza (internationala) de date 
    4. “Banda desenata franco-belgiana” desemneaza un stil
    5. “Banda desenata japoneza” este…

Noi, aici, cu bedeaua noastra, mai “jmecheri”, nu ne-am ostenit sa avem o formula de organizare (a activitatilor) participativa, o forma de centralizare (a datelor) accesibila… O Forma care ar putea intemeia un Fond? Sau nu este nevoie pentru ca exista o productie semnificativa, consistenta, constanta pe hartia tipografiilor din Romania si in virtualul.ro, care da sens susnumitei impresii “Banda desenata romaneasca”?

Poate exista la un moment dat o “reprezentativa nationala BD”?

Un raspuns de o eclatanta confuzie a fost prilejuit de “Romanian Comics” la New York, sub bolta luminoasa “NO SCHOOL”, cu un stand “Hardcomics” si doi artisti romani (…)

      • “singurul stand de comics european din manifestarea de la New York”
      • “vine sa consolideze prezenta benzilor desenate romanesti in SUA,”
      • “NO SCHOOL is the apotheosis of the long and storied history of Romanian comics and is so named because it symbolizes the avant-garde nature of this explosive comics renaissance. NO SCHOOL doesn’t follow any past or current strand of comics styles. It is new, fresh and edgy. “
      • “So we sell some drugs, we do some prostitution, and with the money we save after eating at McDonald’s, we can publish some Romanian comics. Then we sell it almost for nothing and the money goes for condoms.”
      • “Imi permit sa va întreb româneste: care-i problema, frate ? Stilul ireverentios, punk, complet asumat? Caricatura lejera a artistului în devenire? Ok, e o parte de strategie marketing in toata faza asta, dar daca se poate atrage curiozitatea presei si a publicului american, foarte bine atunci.”
      • Avem aici un vartej in jurul cozii cu engleza de lemn, autocritica de slava individuala, identificare distructiva, libertate-n sevraj…

Daca “Romanian Comics” este traducerea sintagmei “Banda desenata romaneasca”, atunci nemultumirea “apocalipticilor” fata de “nereprezentativitatea” echipei integratilor romani de la New York e fireasca. Sau primii sunt depasiti de subtilitatea secunzilor?

Subtilitatea este dintr-un demers impleticit patapievician de creare a artistului nou si inaintare spre ce-o fi, parte a unui program obscur al Institutului Cultural…Roman?

Institutional, ori ba

Cluj, 27 octombrie 2013. H-R Patapievici iese, in sfarsit, in public. Un public restrans, pe spranceana, la Universitatea Babes-Balyai. Public este cuvantul, cu familia lui cu tot, care rasare ici si colo si sare din textul conferintei, nuantat pana la paradoxa.
“Nu voi mai fi un intelectual public. Mi-a ajuns.” Textul integral, aici: din care emana aceeasi lectie de viata cu “facerea de bine” sau cu “orice fapta buna nu ramane nepedepsita” – patimile unui om ispitit de spatiul public.

Tare as fi curios cum ar fi textul acesta revizuit si rescris de emanator.
Revolutia ICR a fost inca o tentativa de sincronizare: nu o aroganta si jalnica propagare a valorilor nationale ignorate de Occident, ci insinuari de aculturatie dezinvolta, simpatico-agresiva, liber consimtita.
In cultura nu se fac revolutii de catre grupuscule institutionalizate, care se manifesta antiinstitutional.
In cultura nu se fac revolutii. Poate in China. Fara scoala, se poate orice.
Marga ar fi distrus tot la I.C.R.-ul lui Patapievici – jertfa implacabila care-i va ingadui acestui urmator Manole sa faca altul mai frumos, pe rau in jos,
Vai!
Asadar, mai usor cu caruta nationala!

Inteleg de ce artisti ardeleni se prezinta in strainatate ca venind din Transilvania.


Posted

in

by

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.