Before_Dawn_and_the_End_of_the_World_000a

Cred că Inio Asano este cunoscut/ă* mai mult pentru Solanin. Poate prin simplul fapt că-i printre puținele sale lucrări mai ample, echivalentul unui roman grafic și, mai mult de atât, a primit o adaptare cinematografică. Eu îl gust mai mult în poveștile scurte. Iar acolo îmi place foarte mult. The Dawn and The End of the World este o colecție de astfel de povestiri, titlul fiind dat de prima și ultima dintre benzile ce-l compun.

Before_Dawn_and_the_End_of_the_World_027

Sunt povești micuțe și prețioase, majoritatea despre adolescenți liceeni sau tineri adulți care nu prea știu ce să facă cu viața lor, povești despre iubire și despărțiri, îmbibate în melancolie, despre lumea contemporană, mai mult decât doar despre Japonia actuală, vise, sfârșitul lumii, și aspirații care se zdrobesc de un cer covârșitor în a sa frumusețe.

Before_Dawn_and_the_End_of_the_World_032

Toate sunt ilustrate în stilul său distinctiv, cu personaje cu fețe moi și expresive care nu depind de scurtăturile și idiomurile specifice manga pentru această calitate, ori dacă o fac se simte mult amprenta autorului astfel încât să fie scurtăturile și însemnele sale, nu niște tehnici parcă luate dintr-un dosar comun. Și cu decorurile care nu sunt altceva decât niște poze filtrate prin Photoshop. Tinde să-și structureze paginile în două jumătăți, să deschidă o scenă în susul paginii și să o închidă (pe aceeași pagină sau pe alta) jos. Primele panouri tind să-i fie întinse și să ofere o introducere în mare a personajelor și spațiului în care se află. Folosește multe tranziții de la aspect la aspect și iese uneori din scene, respectiv intră folosind racorduri, ceea ce-i oferă o densitate plăcută a informației. Tinde destul de des să folosească și niște panouri complet negre pentru a cuprinde monologul interior al personajului principal, în special pentru a lega scenele între ele.

Before_Dawn_and_the_End_of_the_World_108

Before The Dawn nu este neapărat cea mai bună, dar este cea mai surprinzătoare și interesantă. Nu mă pot hotărî dacă este chintesență de Asano sau cea mai puțin caracteristică. Începând cu miezul nopții se întâmplă lucruri în Tokyo. Lucruri banale, lucruri scârboase, lucruri sfâșietoare, lucruri absurde, dar și lucruri minunate. Într-o sală de bowiling un tip s-a lăsat convins de un prieten să-i medieze despărțirea cu gagica, un cult al apocalipsei încearcă să trimită un mesaj telepatic către OZNurile ce se ascund pe lună, în camera sa un scriitor a găsit o pagina prin care o adolescentă își va streamui sinuciderea, un funcționar zace bătut și scuipat pe asfalt, se filmează un porno în care un cerc de bărbați bătrâni și slăbănogi încearcă să se masturbeze peste o femeie, într-o cafenea o fată năvălită de toate sentimentele care pot răbufni în urma unei despărțiri neplăcute îi zice prietenei sale că se va răzbuna pe bărbați răspândind boli sexuale, un copil este trezit din somn de un demon care-l îmbie să-și vândă sufletul, o femeie plutește prin aer și spionează oameni care se acuplează în parc, o mamă își lasă nou născutul să-i strângă degetul în palma sa imposibil de mică. Unii ar vrea ca noaptea să înghețe. Alții sunt prinși într-o altfel de noapte. Una a sufletului, a fricii, a groazei de o lume mârșavă și aducătoare de durere. Soarele răsare în același fel peste toți și aduce cu sine calmul, perspectiva.

Before_Dawn_and_the_End_of_the_World_142

Sunday , 6:30 PM este o trilogie de povești. Primele două sunt despre reacțiile a doi frați la dispariția tatălui lor de acasă, mai mult non-reacțiile, și sunt destul de tipice volumului. Cea din urmă urmărește chiar părintele care a fugit pentru că a fost concediat și astfel a rămas fără vreun scop în viață.  Se plimbă singur prin munți în cămașa sa de funcționar cu cravată târâind servieta după el. Se întâlnește cu o fată de șaptesprezece ani care a fugit de acasă și împreună găsesc hotelul unde el obișnuia să vină cu familia, când soția sa încă trăia. Intrând în el spera să fie inundat de amintiri plăcute, de pe vremea când nu se simțea alienat de copii și trădat de societate, dar contrastul nu a făcut decât să-i adâncească amarul. Ajunge la concluzia că deși familia sa ideală nu poate exista, trebuie să creadă în cei care sunt până la urmă lângă el.

Before_Dawn_and_the_End_of_the_World_192

Tokyo este o poveste mai mult sau mai puțin autobiografică, în orice caz una în care personajul principal seamănă leit cu Asano pe vremea când avea un smoc de fire rare de păr pe bărbie. Haru trece în vizită prin orașul natal, plecând din capitală pentru un weekend. Acolo se întâlnește din întâmplare cu prieteni din copilărie de care s-a despărțit de când a plecat la o școală privată. Cunoscuții îl tachinează cu un pic de admirație pentru că a ajuns un mangaka oarecum popular, chiar dacă ei nu citesc benzi desenate și nu le e chiar clar ce face. Se întâlnește cu Takayama care începe să-i depene amintiri pe care Haru nu le mai găsește în primă fază, dar le descoperă cu luciditate când colindă coclaurii copilăriei. De fapt sunt atât de vii senzațiile trăite încât le aseamănă cu o formă de călătorie în timp. Este spusă eliptic, cu memorie involuntară tăind narațiunea curentă și scenele din final ciclând spre începutul povestirii.

Before_Dawn_and_the_End_of_the_World_241

Restul sunt povești micuțe despre tineri, surprinzătoare în modernitatea lor și destul de puternice în cat de raportabile sunt. În orice caz, evocând o prospețime în grijile și obiceiurile protagoniștilor pe care rareori o regăsesc în benzile occidentale. O constantă teamă față de un viitor umbrit de dezastre ecologice și crize financiare, interferența vieții cotidiene cu cultura populară, puștani ale căror priorități alternează între găsirea unor mijloace de a descărca pornografie fără să-și umple PCul de viruși și căutarea unei poteci către maturitate, independență și împlinire.