După ce Ed Brubaker a finalizat povestea Soldatului Iernii, poveste începută acum vreo nouă ani în paginile lui Captain America şi importantă pentru viitorul film de la studiourile Marvel, aducându-l într-un loc nu mult diferit de cel din care l-a luat (dacă ignorăm faptul că Bucky era mort, ori faptul că ideea de Soldat al Iernii nu prea exista) forţând fostul partener al lui Captain America să stea ascuns de lume şi dizolvându-i relaţia cu Văduva Neagră, Marvel l-a predat lui Jason Latour, acesta având astfel șansa ca împreună cu Nic Klein să-i scrie un epilog puternic ce ar fi putut înflori în ceva frumos.
Volumul este o poveste de spionaj incitantă cu un final ezoteric, care se concentrează pe personaje mărunțite interior de propria istorie pe care trebuie să învețe să o accepte ca imuabilă și să treacă mai departe în viață, înțelegând că nu pot să-și șteargă păcatele, dar pot încerca să și le răscumpere.
Nick Fury îl găseşte pe Barnes într-o crâşmă din Croaţia destul de bătut, dar nu mai rău decât pe cei cu care s-a luat la trânta, şi îi oferă o misiune pentru a-l repune în joc, considerând că are nevoie de așa ceva pentru a se înzdrăveni moral după evenimentele din ultima vreme. Și este păcat ca bunătate de resursă umană să-și piardă timpul bătându-se prin baruri din Europa de Est, când ar putea omorî oameni prin Europa de Est pentru Unchiul Sam. În acelaşi timp îi dă și ocazia să-şi spele nişte crime de pe vremea când era asasinul ruşilor. Astfel îl pune în contact cu un agent dublu căruia Bucky i-a distrus mai demult viaţa ucigându-i marea dragoste, spion care într-o zi cedează psihic şi atacă un cuib al lui Hydra. Cei doi pornesc să investigheze dispariția bruscă a unui satelit şi descoperă că vinovată este Fantoma Electrică, fiica unei victime a Soldatului Iernii devenită apoi un copil soldat în tabere secrete ruseşti odată ce a rămas orfană.
Arta lui Klein nu produce nebunia sterankoiană ce ieșea cândva din paginile lui Butch Guice și Elizabeth Breitweiser, însă oferă pagini deosebit de lizibile care amintesc când de aspectul filmelor noir, când a celor mod-spy, prin unghiuri puternice sau jocuri cu umbra și lumina fără a lăsa afectările estetice să invadeze cursul narațiunii, producând atunci când este cazul și scene deosebit de pietonale, în cel mai bun sens al cuvântului. Iar faptul că omul se ocupă și de culori îi oferă o organicitate și autenticitate sporită, mai ales atunci când schimbă registrul stilistic în flashbackuri.
Banda se găsește aici.
Leave a Reply