Cu ocazia lui Man of Steel luați d-aci al meu top 10 povești cu Superman.

10 – Adventures of Superman

comics-adventures-of-super-man

de diferiți oameni

Cu o singură excepție, care-i doar pe jumătate excepție, toate benzile ce or să urmeze sunt fie mini-serii, fie episoade de sine stătătoare. Aș fi pus aici Red Son. Dar nu este cine știe ce și-i derivativă în draci. Aș fi pus runul lui Joe Casey la Adventures of Superman, care dintre toate serialele cu personajul cred că-i cel mai ok. E nițel politic. Superman e pacifist acolo. Sunt destule momente de caracterizare frumoase. Dar nu-i nimic special. Și toată mitologia modernă a lui Superman e idioată.

Până la urmă m-am hotărât la actualul volum Adventures of Superman, cel digital. Este antologic și conține multe povestioare scurte din partea multor creatori. Unele sunt drăguțe, altele nu. Dar îmi plac benzile cu Superman din afara continuității, în care fiecare autor poate lua elementele care îi plac lui și despre care consideră că ar avea sens. Îmi plac benzile scurte cu Superman. Îmi plac benzile digitale. Și-mi plac antologiile. Așa că Adventures of Superman să fie!

9 – ”Of Thee I Sing” Hitman #34

Hitman-34-big

de Garth Ennis și John McCrea

Garth Ennis este o persoană care urăște supereroii. Urăște că este obligat să-i scrie. De fiecare dată când a căpătat vreun serial la Marvel sau DC în care era forțat să o ardă cât de cât maintream nu a făcut altceva decât să-și bată organul de ei într-un hal fără de hal. A scris și propria serie, The Boys, în care a făcut același lucru până la epuizare. Și totuși a scris una dintre cele mai faine povești cu Superman.

Superman este trist că în urma unui accident pe o stație spațială nu a fost în stare să salveze toți astronauții. Se întâlnește cu Tommy Monaghan și-și descarcă sufletul. Iar Tommy îi zice:

”Băi! Ejti nebun? Toată lumea care vine aci, în America, are ocazia să o ia de la început. Dar nuuuuu! Toți vor să fie greci și italieni și arăboi. Țin cu dinții de tot bagajul ăla din Lumea Veche doar pentru că părinții lor le-au zis că trebuie să facă asta. Dar vii tu, și ție ți-a explodat planeta, băi! Deci vii tu și zici, aia a fost în trecut. Io-s Superman. Cu ce pot să ajut?”

Discursul ăsta îi redă speranța lui Superman să-și continue activitatea. Taman la timp ca Tommy să scoată sniperul și să asasineze un nene.

8 – “If Superman Didn’t Exist…” Action Comics #554

554-1

de Marv Wolfman și Gil Kane

Cică filmul ăsta nou cu Superman ar trasa multe paralele între Superman și Iisus. Ceea ce-i greșit. Că bine, este apolinic și are treabă cu soarele, dar Superman nu este Iisus. Este Moise. Like DUH! Cât de evident poa să fie?

Banda asta nu merge până într-acolo încât să-l transforme pe Superman într-un Moise în colanți, dar plusează destul de mult caracterul său mesianic, când, într-o realitate paralelă lipsită de ”idealul eroic” și orice impuls violent, Pământul este invadat de o flotilă de extratereștri cotropitori. Singurii care se împotrivesc sunt doi copii, evident Jerry Siegel și Joe Shuster*, care se retrag într-o peșteră și își imaginează un salvator. Pe Superman, evident.

Și grafica optezecistă a lui Gil Kane este fabuloasă!

7 – ”The Death of Superman” Superman #149

149-1

de Jerry Siegel și Curt Swan

Nu-i vorba despre chestia aia plictisitoare cu Doomsday din 90. Ci de cea din 61. Silver Age, baby! Este o poveste ”imaginară„ * în care un Lex Luthor chipurile reabilitat reușește să-l omoare pe Superman. Pam, pam! Dar Superman are o armă secretă: Supergirl. Care iese la iveală și îl ”arestează” pe Luthor.

Îmi plac mult momentele alea de ambiguitate în ceea ce privește intențiile lui Luthor. Chestie care-i piatră de temelie pentru aproape toate poveștile moderne cu personajul. Îmi place că nu-i chiar campy, în ciuda câtorva manierisme ale vremii. Îmi place că nu încearcă să forțează chiar ca alte benzi din aceeași perioadă că ”până și o femeie poate să fie erou”. Îmi place că finalul nu redresează lucrurile la normalitate, ci este chiar puțin melancolic.

6 – Superman Birthright

Birthright01cover

de Mark Waid și Leinil Yu

Birthright este o origine a lui Superman care nici ea nu știe ce naiba vrea să fie. Ori vrea să fie originea modernă definitivă a personajului, ori vrea să fie una după modelul ”Ultimate”. Este puțin turkducken și asta o știrbește. Însă tot este o bandă destul de faină. Începe cu începutul, cu distrugerea Kryptonului și se termină cu o invazie ”Kryptoniană” a Metropolisului. Între timp Clark Kent face pe jurnalistul în zone periculoase de pe lume, pe activistul politic pentru a-și căuta un loc în lume, până când se hotărăște să devină Superman, unde-l calcă pe bătături pe Lex Luthor.

Chiar și acum, la ceva anișori, se simte cât de cât modernă și fresh. Pe unii oameni îi irită asta, că ei preferă mai mult senzația asta de atemporalitate și mitologic lângă Supermanul lor. Altora le-a plăcut destul de mult. Mie îmi place că-i o bandă distractivă, bine făcută, care-și caracterizează frumos personajele și care în ciuda intențiilor reformatoare nu risipește calitatea personajului de a inspira speranță și bunătate.