/**

* Ăsta-i un text vechi care a apărut în numărul 9 din SEFEU. Este nițel curățat de înjurături, dar opiniile

*exprimate în el sunt la fel de  ridicole, absurde și lipsite de nuanță. Inițial vroiam să fac ceva mai

*new-jurnalism în cinstea lui Thompson pe care Ellis îl plagiază  omagiază în Transmet,

*dar mi s-a făcut lene că trebuia să construiesc un soi de poveste și să depun efort și să

*studiez puțin și să caut anecdote. Ceea ce nu. Apoi m-am gândit să fac ceva mai mult a la

*Pitici Gratis. Ceea ce ar fi însemnat să-l citesc puțin cu atenție să mă apuc să-i emulez stilul.

*Ceea ce iarăși nu. În final a ieșit o logoree verbală cam necitibilă. Care cred că se potrivește

*într-un număr de SEFEU.

*Also, cam așa arată când încerc cât de cât să arunc cu noroi în cineva. For further notice.

**/

So, vreau să vorbesc despre Warren Ellis în primul rând pentru sunt complet lipsit de originalitate, iar în mailul primit pentru a realiza colaborarea asta au fost introduși termenii horror și post-umanism, după care am purces imediat la căuta în memorie pe cineva care le are pe amândouă, chiar complet conștient că limitarea nu există. So, yeah, Warren Ellis.

230px-Warren_Ellis_by_Gage_Skidmore

Înainte de a începe trebuie să stabilim niște termeni, o serie de condiții să ne înțelegem. Asta în principiu pentru cei care au citit ceva de Warren Ellis sau au să o facă. Dacă ai cea mai vagă familiaritate cu literatura modernistă, mai ales cu exponenți mai decadenți ai ei, dacă știi de new waveul britanic din literatura SF, de cyberpunk, postcyberpunk; de fapt dacă ai pus mâna pe o carte scrisă în ultimii 70 de ani, dacă ai aflat că ar exista niște oameni pe care-i cheamă Pat Mills sau Alan Moore sau Adam Warren, dacă n-ai nevoie de lupă și pensetă să-ți găsești flocii, dacă ai mai mult de 15 ani și încă ți se pare că ar fi ceva de capul lui Warren Ellis, ceva care să-l plaseze în vreun eșalon superior al scenariștilor de bandă desenată atunci, nu știu, pune-te pe o dietă lungă de Hunter S. Thompson și Capote, Ballard, William Gibson, Neil Stephenson, Pynchon și Vonnegut uită-te la niște filme de von Trier, Makavejev și William Klein, bagă-n tine la greu Crumb și Gilbert Shelton și John Wagner și Druillet și Caza și Nihei și Shirow, ieși afară, fă cunoștință cu vreo fată, scoate-o la dans, introdu-o în cercul tău de prieteni, las-o să-ți stoarcă inima până ai o pată mov de durere în piept și apoi întoarce-te la Ellis să vezi dacă mai găsești ceva care să te intereseze acolo; dacă mai găsești vreo fărâmă de idee originală sau care să merite cântărită, dacă mai e ceva element social pertinent, ceva concept speculativ care să nu fie anchilozat, dacă mai găsești vreo fărâmă de umanitate și viață în personaje, dacă întunericul său nu-i decât o umbră palidă, dacă are ceva carne în scheletele narațiunilor sale.

 

Din Saga #12 de Brian K. Vaughn și Fiona Staples

Din Saga #12 de Brian K. Vaughn și Fiona Staples

Acum că am terminat cu asta, să vorbim despre Warren Ellis și cine este domnul acesta, care este al treilea autor britanic ca mărime a cultului internautic al personalității construit în jurul său, în ciuda realizărilor discutabile, după J. K. Rowling și Neil Gaiman. În ciuda tuturor treburilor ăstora el e un tip destul de mișto. Are tumblr, deci n-are cum să nu fie.

 50751-9100-66560-1-hellstorm-prince-of

Și-a început cariera scriind câteva benzi prin reviste și fanzine din Marea Britanie, după care, mulțumită invadatorilor britanici de la DC, a fost angajat de Marvel pentru a face chestii similare pe la ei, dar a început să capete notorietate de abia când a început să scrie câteva seriale la Wildstorm, unde s-a remarcat ca fiind singurul scriitor mediocru dintr-o masă de scenariști incompetenți, ba mai mult, unul dintre singurii care să fi citit ce se întâmplă prin alte părți cu banda desenată și să priceapă ce citea. Gen, a înțeles că Watchmen n-a fost mișto fiindcă un mustăcios dubios a pătruns-o pe una cu forța. Apoi a început să se plimbe prin Vertigo alături de conaționalii săi cu Transmetropolitan care a fost mai mult sau mai puțin ”Aventurile lui Hunter S. Thompson ÎN VIITOR!!!”, iar acolo s-a format acel Warren Ellis modern. Acolo și-a definitivat ființarea și s-a stors în lume ca un bărbos colecționar de pălării, care soarbe țigară după țigară, în timp ce o arde gălăgios și vulgar anti-sistem, mai ales prin forumurile și newslettererele sale. Doar că nu o arde anti-sistem, nu-i așa. Adică, ce căcat e mai geeky decât să scrii benzi desenate și să ții forumuri/bloguri despre ele?(cu toate că mai vorbea și despre lucruri mișto, gen oameni care violează găini, diferiți teoreticieni paranoici ai apocalipsei și o lungă serie de treburi, activități și întâmplări morbide  despre care afla din ziare și de pe Internetul timpuriu).(also, acele forumuri au lansat în lume plagă infamă reprezentată de Kieron Gillen, Matt Fraction, soața sa, Kelly Sue DeConnick, Brian Wood, Sam Humphries și o sumă de mulți alți scenariști ori artiști care infestează astăzi paginile benzilor de la Marvel și Image, dar mai ales Internetul – Internetul meu prețios –  cu hipstăreala lor enervantă și îmbâcsită de un circle-jerk mai mare decât Fox News)

 3935_400x600

Și ce a descoperit domnul Ellis scriind Transmet? Păi în primul că nu-i place să scrie benzi desenate. Îi place să vorbească și să-și lase creierii liberi să vomite cuvinte și păreri pe pagină neînfierați de vreo rigoare sau structură. A descoperit că poate să plagieze pe cine vrea. Iar apoi, a descoperit cantitatea perfectă de sentiment rebel ce trebuie să transpire din textele sale astfel încât să fie atractiv pentru mase, fără a pune cu adevărat probleme culturale, ideologice, ori intelectuale și mai ales, fără a munci prea mult. Mai o înjurătură cât de cât colorată ici și colo, mereu un protagonist fumător care le știe pe toate, musai îmbrăcat în palton, ceva noțiuni vagi că sistemul vestic de guvernământ este corupt, că Statele Unite au tendințe imperialiste, că populația e îndobitocită, că viitorul promis nu se întrevede. Cochetează cu diferite conspirații fără a le confirma(de fapt atitudinea lui e că-s explicații mai simple pentru diferite fenomene, iar doar mintea umană speriată și terifiată de nimicia ei conjură șerpilieni și răuri absolute, când adevărul ar sta în coincidență și circumstanță, însă nu-i tot timpul deosebit de clar și îmi imaginez cum diferite tipuri de persoane pot avea diferite interpretări) și mereu personajele sale plasate la periferia sistemului însă în interiorul lui, ajung să le distrugă pe cele revoluționare, care vor să înlocuiască sistemul cu ceva nou și posibil mai bun.

 planetaryhc4

Aș fi tentat să-l compar cu Marlyn Manson sau Lady Gaga, dar pana mea, cred că s-au cam chinuit oamenii la concerte și filmări. Gaga bora în spatele șcenei când a avut concert în București. O fi borât sau leșinat sau ceva vreodată Ellis de la prea mult scris? Tim Burton ori Trey Parker și Matt Stone, poate să fie mai apropiați de el? Volatire(muzicantul ăla de n-are nici măcar atât curaj încât să fie un goth)! Între timp, nu numai că a ajuns să aibă câte o rubrică prin multitudini de reviste și siteuri, unele care au fost publicate în volume, dar benzile lui au căpătat un pronunțat aspect eseistic, în special cele de la Avatar Press. Nu mi-e foarte clar cum îi este proza.

 gravel_1_wrap

Excepția de la caracterul polemic e Gravel și toate miniseriile Strange Kiss/Kisses/Killings, care-s destul de fun și violente prefăcându-se că-s benzi horror. Plus, are oameni care înnebunesc sugând lapte de la țâțele unor șerpi uriași și șopârle imense transcendentale ale căror gonade sunt niște șopârle mai mici care se îmbracă în costume de femei sexoase, violează bărbați cărora le cade penisul și sunt impreganți cu progeniturile respectivei șopârle imense și transcendentale. Pe care Gravel reușește să o omoare în vreo trei panouri. Are niște anti-climaxe Ellis astă…

 1126247

Asta dacă reușește să termine ce începe, că multe proiecte în ultima vreme(adică cam jumătate de deceniu) fie i-au suferit întârzieri extraordinare, ori n-au ajuns până la final. Cum ar fi Doktor Sleepless, care a început ca o continuare spirituală a lui Transmetropolitan, doar că nu îndreptată înspre politică și prin diferite paralelele științifico-fantastice la lumea contemporană ci la relația noastră cu tehnologia. E ceva mister misticoid prin spate, mult plagiat din V for Vendetta, parcă-i și un subplot polițist pe undeva, dar în cea mai mare parte e Ellis țipând la oameni să nu se mai plângă că n-au jetpacks că au aiFoane și sisteme instantanee de telecomunicație și posibilitatea de a fi ciborgi și toate cele bune, iar dacă vor musai viitorul utopic din Star Trek, atunci să pună mâna să-l construiască, chiar și prin violență dacă se poate. Ceva strigăt la ieșire din letargie și acțiune.

 61r-BXY+wsL1

Încă nu-s convins că face o treabă neapărat bună sau sănătoasă pentru industrie și cultură, pentru că până la urmă crează un tampon între mainstream și adevăratele elemente subversive, oferind copilașilor impresia că ceva violență și înjurături îi fac rebeli, că ceva techno-bâlbă îi face cititori de sefeu, că niște măruntaie înseamnă horror. Pe de altă parte e destul de poros tamponul ăsta de-l țese și trebuie să recunosc că mi-a făcut până și mie cunoștință cu Druillet și în consecință cu Metal Hurlant și tot ce urmează. Mă gândesc că unii tinerei care ar fi îndepărtați atât de conținut prea intens, dar și prea subtil ori rafinat sunt prinși totuși acolo până se fac mai mari, astfel încât n-or să se întoarcă imediat în brațele lui Tata Hollywood. Și ne face cunoștință cu muzică interesantă. E complicat.

 20070308051832warren_ellis

Oricum, până una alta, cea mai mare reușită narativă a tipului ăstuia, e transformarea sa într-un simbol al SFului când n-are aproape nicio altă legătură cu el, exceptând calitatea de mare fan și poza lui, de altfel destul de convingătoare, într-un personaj contra-cultural. Uneori se mai scapă și pune pe net rețete sale culinare sănătoase, ori fotografii cu ce cadou i-a luat fiicei, anume un ponei. Nu cred că ar fi cu adevărat vizionar, însă ar putea fi responsabil de un fel de artă și ficțiune holistică, realizată prin intermediul rețelelor de socializare și a Internetului. Person-fiction sau ceva asemănător, prin care cineva încearcă să joace o altă persoană la nivel micro, în interacțiuni de zi cu zi, în poze urcate, în răspunsuri și twitturi. Îmi imaginez că s-a făcut asta deja.