Copertă de Maxim

Am de adresat o restanță din toamna trecută, care acum s-a dublat, anume Clubul benzilor desenate BDC, o nouă revistă de benzi desenate, ele însele nu chiar noi, redactată de Viorel Pîrligras, Marian Mirescu, Cristian Ciomu și Dragan Predić, plus mulți colaboratori. Este produsul susnumiților creatori craioveni și olteni de bandă desenată, mai mult din pasiune pentru forma de artă și din dorința de a-și vedeam operele de sertar publicate, după cum atestă prețul de trei lei și aspectul deloc pretențios. Nu sunt ”cărți obiect” care speră să câștige importanță prin calități tipograce excepționale, ci reviste de benzi desenate care se cer răsfoite, citite, epuizate, nu băgate la insectar. E ceva vital și onest în asta. Îmi place aranjerea, cu povești mai lungi și cu mai multă încărcătură dramatică urmate de gaguri simple, povești umoristice sau pagini de text informativ. Mi se pare că-i ceva mai puțin din acesta în numărul 2, ceea ce e într-un fel dezamăgitor, deoarece se anunțau niște rubrici, precum ”În luna x le spunem La Mulți Ani”, ”Ancheta BD” sau ”Știați Că” un scurt eseu ilustrat despre legătura din BD și derbedei. Iar mie îmi plac rubricile, că oferă un soi de structură și familiaritate, construiesc un ritm care oferă farmec unei publicații. Și acum despre benzi în sine. Toate sunt povești scurte, care fie nu au văzut niciodată tiparul, fie n-au fost de multă vreme în circulație la noi în țară. Nu o să le enumăr pe toate, că sunt destul de multe. Sper să nu rănesc orgolii, cum am mai făcut. În primul număr avem ”Moșule”, de Cristian Ciomu despre cum era românul frate cu natura și în comuniune cu spiritele pământului care-l ajutau să înfrângă invadatorii răi. Dar de altfel destul de frumoasă, cu pagini interesante și bogate. Avem apoi ”Ochiul” de Marko Stojanović, Dalibor Ralajić și tradusă de Dragan Predić, despre un războinic care căutând sensul vieții și al lumii este consumat de nihilism. Clarobscurul e forțos în ea, însă o face să pară mai degrabă neterminată pe alocuri, mai mult decât să ajute în sugerearea unei lumi care nu poate fi reprezentată. Totuși, se simte destul de modernă și-i satisfăcător de violentă. ”Bate și ți se va deschide” este o metaficțiune cu vagi accente subversive în care trei personaje, din trei universuri diferite și variat post-apocalitice, se strâng laolaltă și ajung să-și cunoască creatorul, pe Viorel Pîrligras. Și încheiem primul număr cu ”Erji se mărită!”, o pagină de Valentin Iordache, despre cum o tânăr ce se numește Erji refuză avansurile diferiților pețitori. Și își lasă însărcinată vecina.

Copertă de Cristian Ciomu.

Începem al doilea număr, numărul 1, cu ”Omu’ Ploii” adaptată de Adrian Barbu, care ne povestește cum a adus Nastratin Hogea precipiațiile după o lungă secetă. E amuzantă și expresivă și foarte plăcută estetic. Următoarele două benzi sunt bucăți premiate, ambele la International Comics Festival de la Belgrad, chiar cu Marele Premiu, una în 2009, cealaltă în 2010. În ”Țeapa”de Marian Mirescu și Cristian Păcurariu, care are aici puternice accente de Toppi, se confruntă două versiuni la fel de fictive ale lui Vlad Țepeș. Doar că una e mai a noastră și cealaltă a fost deturnată de anglo-saxoni. ”Chiar nu știi?” de Tigomic Ćelanović și tradusă de Dragan Predić seamănă nițel cu secvența aia din Poulet aux prunes în care maestrul îl învață pe Nasser Ali să cânte. Doar că mai pop, în sensul că-i mai șlefuită, mai dinamică, mai exagerată, mai săltăreață. Îl avem și pe ”Vlady„ de Alin Ivan care aduce ceva culoare în revistă, chiar dacă-i alb-negru aici. Nu mi-e clar ce reprezintă bula de lângă numele Emanuelei Leoni; dacă este doar responsabilă de lettering, sau a compus dialogul. Iar coperta patru este o bandă de Ionuț Popescu, care ilustrează un banc vechi și nu deosebit de bun. Am impresia că a mai fost prin Revista Comics, că l-am mai văzut. Arată bine, oricum.

Așadar, îmi place BDC, cu atât mai mult cu cât încearcă să scoată banda desenată românească din nișa în care s-a băgat singură, convingându-se de propriul elitism, confundând raritatea unor anumite lucrări nu numai cu valoarea lor, dar cu valoarea celor care le colecționează. Momentan la chioșchiurile de ziare se găsește doar prin Oltenia, cică. Bănuiesc că puteți trimite o mailă la grupbdc@gmail.com pentru a comanda numere viitoare. Mi-ar plăcea totuși să găzduiască seriale. Ar putea deveni un soi de 2000AD românesc.