Mențiuni:
Manhattan Projects
Empowered
The Underwater Welder
Bandette
Fatima: The Blood Spinners
Punk Rock Jesus
Multiple Warheads
Fury MAX
Wolverine and the X-Men
Batman: Legends of the Dark Knight
Hawkeye
Crossed: Badlands #1-3
Ragemoor
Richard Stark’s Parker: The Score
Mind MGMT
Edison Rex

și probabil altele(nu Saga sau Batman)

10 – Casanova: Avaritia


Ăăăă, să fac vreun efort să explic ce este Casonava sau nu? Că-i greu. Și tocmai ăsta-i motivul pentru care scriu chestia asta. Că teoretic ar trebui să fie ușor. Deci nu.

Casanova: Luxuria* mi-a plăcut incredibil de mult a doua oară când am citit-o, iar Casanova: Gula* chiar mai mult, dar Avaritia* a fost cam o dezamăgire. Mai ales finalul care a dezamăgit nu neapărat pentru că a fost incomprehensibil, cu toate că a fost, dar pentru că s-a dovedit a fi destul de afon emoțional. Ceea ce poate este consecință a sus-numite dificultăți în a înțelege ce se petrece, cine e aliat cu cine, cine vrea să facă ce etc. Și cele mai bune numere, care chiar o făceau să pară promițătoare, au apărut în 2011. Dar e lista mea și zic că își are locul, chiar dacă cel mai frumos panou care a apărut anul ăsta este acesta:

Dacă Luxuria a fost o celebrare a propriei identități și individualități, a propriilor gusturi și idei și opinii și sensibilități și direcții în care ți se mișcă viața, Gula despre nevoie de schimbare, iubire și puterea de a trece peste pierderi personale, Avaritia a fost despre ură, în special de sine și depresie și furie și sentimentul că temeliile lumii se fărâmă chiar sub picioarele tale, dar și despre sentimentul, oricât de firav, că poți face ceva să supraviețuiești. Totul într-o poveste cu super-spioni interdimensionali.

9 – Alabaster: Wolves/Courtney Crumrin


No, e o listă plină e trișări după cum se observă. Ceea ce este perfect ținând cont de importanța pe care o asemenea listă ar trebui să o aibă. Sincer nu m-am putut hotărî între o bandă despre o sectantă albinoasă ce-și pierde arhanghelul furios care o păzea în timp ce cutreieră o America distrusă și populată cu satane pe care le înfruntă și înfrânge cu greu prin chin și durere, pierzându-și încetul cu încetul inocența și credința ori o bandă Young Adult Fantasy croită fix după modelul Harry Potter, dacă lumea în care Harry s-ar învârti n-ar fi una simplă separată în alb și negru, dacă toți gardienii lui Harry fie s-ar întoarce împotriva lui, pe drept, fie s-ar sacrifica protejându-l fără motiv, dacă prietenii l-ar abandona, dacă tot ceea ce a făcut de când și-a aflat talentele ar fi fost din egoism și frică și s-ar întoarce brusc să-l muște de cur. Și dacă ar fi fată.

8 – Final Frontier(e webcomic, dați click)


Final Frontier se inspiră până la plagiat din cele făcute în primii ani ai universului Marvel, în special din Fantastic Four. Și e glorioasă. Mai mult din cauza artei lui Scioli și a lumii pe care o construiește, și a efectelor pe care le folosește, decât a poveștii pe care o spune, care-i un melanj între nunta lui Sue cu Reed Richards din Fantastic Four Annual #3 și The Galactus Trilogy din Fantastic Four #48-50. Doar că aici cei patru fantastici sunt de fapt o trupă de Rock&Roll, tot cu super-puteri, evident. Ei locuisc într-o clădire numită Acul Heroinei, unul din membri are un prieten imaginar(mă rog, nu-i chiar imaginar) numit GSUS, analogul lui Invisible Girl fuge în ziua nunții cu fostul ei soț, un înger și destule alte nebunii. Nu cred că v-ar plăcea.

7 – BPRD: The Long Death


No, nu moartea lui Hellboy de anul trecut fu climaxul emoțional al serie. Nu-mi pasă de Hellboy.  BPRD se ocupă de fapt de ceea ce este important. Iar ceea ce este important este că pe fondul unei apocalipse din care nu se întrevede vreo scăpare, aproape fără nicio legătură cu ea se rezolvă conflicte care ard de câțiva ani buni, atât în timp diegetic cât și real. Ce fel de conflicte? Un soi de răzbunare meschină. Ce fel de rezolvare? Vreo douăzeci de pagini de luptă fizică și violentă, în care fiecare labă trasă și membru rupt și maț scos se simte și contează, că-s deosebit de cathartice. James Harren e un om care eu zic că trebuie urmărit. O făcut până și benzi de Brian Wood să fie interesante.

6 – Batman Incorporated

Nu cred că știți, dar de vreo șapte ani Batman are un fiu. Nu știu încă pentru cât timp deoarece pleacă Grant Morrison de la DC (și în paralel e un superevent în care se presupune că un personaj important din bat-familie o să moară; probabil nu o să fie Damian, însă cine știe), dar momentan are un fiu numit Damian făcut de Talia(o știți din film). Iar acum vreo doi ani  Damian a trebuit să aleagă cu cine stă, cu tati sau cu mami. Și a ales cu tati, ceea ce a înfuriat-o pe mami, care nu a putut să-l dea pe Batman în judecată ca o ființă normală, ci a țesut o largă pânză conspiraționistă care culminează acum printr-o revoluție a săracilor în Gotham pe care i-a înarmat cu slogane și puști și un nou scop în viață.

Banda este probabil cât de sus poate o bandă cu supereroi să fie. Destul densă fără a fi laborioasă, destul de metatextuală fără a risca artificialitate, destul de intertextuală fără a se face vinovată de obscurantism, destul de lipită de mai largul zeitgeist cultural încât să nu fie complet prinsă în propria mitologie și propriul fund, cu un sâmbure emoțional destul de tare încât să nu se simtă ca un simplu exercițiu steril și desenată al nabii de bine de un artist care îmbină simpaticul cu grotescul și care experimentează permanent cu pagina și secvența, rareori eșuând. E fantastic cât de mult a putut Burnham să evolueze în ultimul timp.