Iacă am consumat o chestie pe care n-am urât-o teribil. Cu toate că se prea poate să fi fost din cauza colectivului, că ne-am strâns ceva peste 60 de studenți de la ACS * să-l vedem la 10 noaptea la IMAX. Așa că sala fu umplută de asistenți, laboranți și mulți studenți care au urmărit cu sufletul la gură călătoria unor pitici bărboși călare pe ponei.

Prince Kubrickstare

Domnii critici au cam blamat filmul acesta. Suspectez că dintr-un motiv ideologic care ține de faptul că e filmat în 48 FPS, chestie care ar putea avea repercursiuni destul de urâte în modul cum receptăm materialul filmic. S-ar putea să aibă dreptate. S-ar putea să fie și un fenomen de ”backlash”, cumva încercând să compenseze mult prea buna primire critică a trilogiei originale. Sau îl taxează din cauza transparenței motivelor financiare ce stau în spatele împărțirii poveștii în trei. Sau habar n-am. Poate filmul chiar e mediocru*, iar eu sunt un netot.*

Dară mie în schimb, mi-a cam plăcut. Însă îmi vine greu să zic de ce, totuși. Treaba asta am remarcat-o și pe drumul de întoarcere când vorbeam cu Lucia. Chiar dacă amândoi am apreciat The Unexpected Journey și anticipam partea următoarea, nu prea mă puteam abține să zic ce mișto ar fi ieșit dacă l-ar fi regizat del Torro, sau că a fost mult prea epic ori dark în părți, sau că fu ceva în neregula cu sala/proiectorul/filmul în sine* că anumite cadre în mișcare nu se puteau vedea, ori că a fost nițel cam lung. Trecând totuși peste aspectele astea a fost distractiv. În ciuda faptul că rupe o cărticică pentru copii în trei filme de trei ore.
Poate acum ar fi cazul să zic că n-am citit nimic de Tolkien. Ecranizarea asta m-a făcut nițel curios față de The Hobbit, dar trilogia m-a convins să nu mă apropii în vecii vecilor de Stăpânul Inelelelor. Îmi imaginez că în ochii multora chestia asta îmi invalidează recenzia și probabil orice opinie am avut și voi avea vreodată. Fie. Orice zic legat de carte mai încolo este speculație pe baza a două trei rânduri de pe wiki și intuiție.
Revenind. Cum a reușit Peter Jackson să dilate firul narativ original era oarecum de așteptat. Multe cadre panoramice cu protagoniștii călătorind prin peisajul pitoresc al Noii Zeelande, scene care prezintă multele case, temnițe și palate prin care se aventurează pitcii noștri petrecăreți și nostalgici, cântece și dansuri, ospețe și evident, nelipsitele lupte super-mega-ultra-hiper epice în slow-motion. Cu excepția ultimei chestiuni, eu sunt de acord cu alegerile făcute; mai ales cu dansurile și cântecele. Poate ar fi fost un film mai bun fără dilatare asta, fără pitici karatiști, sau fără anticiparea evenimentelor din Lord of The Rings*. Dar merge și așa, zic eu.

Mai ales că a început să se ivească puțin din Peter Jackson cel vechi. Peter Jackson cel responsabil de Bad Taste și Braindead. Fie că vorbim de trolli construiți după The Three Stooges, de Radagast cel hipiot, de ceata de pitici cu care petrecem aproape tot timpul, sau mai ales de goblinii scârboși, purulenți, dar cu chef de viață, este umor și vlagă în filmul ăsta. Un umor organic, stupid, deseori grețos, dar care tocmai din cauza asta este eficient și plăcut, care ajută la construirea lumii și a personajelor cărora le oferă din calitățile sale. Și esteticul nu se mai contopește atât de mult cu eticul.

I se face o intervenție lui Odin din cauza obsesiei sale pentru pitici și Sauron.

Am început chiar să mă mai încălzesc față de designul orcilor. În primă fază mi s-a părut frustrant grotescul lor baroc și lucrat, mult prea amenințători, serioși și lipsiți de dimensiune comparativ cu restul personajelor, fie ele colective sau individuale, care chiar din câteva scene, aproape exclusiv prin comportament și design, par destul de vii și interesante. Chiar dacă sunt numai construcții virtuale. Acum, n-aș spune că îmi plac neapărat, dar pot vedea cum ar putea fi găsiți interesanți, tocmai din cauza acestei diferențe. Cu toate că încă sunt de părere că se poate face ceva cât de cât campy și stupid, dar în același timp amenințător. A reușit de minune cu Golum. Cred că Orcii nu sunt destul de ”mari” pentru a fi răutate și violență pură.

Tot vizual Jackson reușește să introducă și un soi de temă în poveste. Aspectul de bildungsroman nu avea cum să nu se piardă prin fragmentare, poate o să revină privind toate trei Director’s Cut cap la cap, dar a fost înlocuit cu idea de cămin. Chiar și înainte să înceapă spre ”final” să explice din motivațiile personajelor, faptul că piticii nu aparțin de un loc și tânjesc după casă este ceva ce se simte. Se simte pentru că aproape fiecare popas în călătoria lor se face invadând casa, locuința sau cetatea altui grup, apoi fiind izgoniți sau fugind, în funcție de circumstanțe  Se simte pentru că sunt locuri pe care Jackson le-a de-epificat, Rivendell de exemplu, filmând scenele respective mai intim, cu mai mult accent pe personaje, pe raportul dintre ele și nu pe decor, pe dimensiunea grandioasă a locului, comparativ cu ce se întâmpla în Lord of The Rings. Na, nu-i cine știe ce, nu-i nici pe departe o idee explorată, însă e frumos să ți se pare că o poveste ar fi despre ceva, nu doar o serie de întâmplări care se înlănțuie.

Pentru că eu nu sunt Peter Jackson nu o să mă mai lungesc și pun de-o încheiere. E un film destul de distractiv. N-aș zice că-i musai să-l vedeți acum, la IMAX sau în 3D, dar dacă aveți timp și răbdare și prieteni care să vă însoțească, sunt moduri mai urâte în care să petreceți trei ore.