Tot vreau de ceva vreme să scriu o treabă despre Adventure Time că-i singurul serial la care mă mai uit la momentul de față (*). Nu prea pot să scot ceva coerent sau cât de cât inteligent așa că uite o serie de puncte care enumeră câteva dintre motivele pentru care îmi place. Nu știu dacă are sens să citiți.

Așadar, îmi place Adventure Time:

I LOVE FAT PONY!

– Pentru că e ciudat. Adică…ciudat. Și nu-i vorba numai despre PenisVaginaHead. Ci de toată estetica și geografia locului care arată foarte explicit o post-apocalipsă atât figurativă, cât și una ceva mai meta, una a culturii populare, un mișmaș anacronic de concepte preluate din basme, muzică, jocuri video, istorie, istorie alternativă și benzi desenate, fără prea multe referințe explicite la alte opere. E vag, dar familiar.

– Pentru că nu știu nimic asemenea. E aproape unic, în capul meu cel puțin. Gravity Falls, de exemplu, este alt serial de animație destul de isteț*. Da-i doar Community pentru copii. De ce să mă uit la Gravity Falls când pot să mă uit la Community, care-i mai inteligent, are mai puțină risipă narativă, are personaje mai interesante și deconstruiește mai multe elemente culturale și sociale. Singura chestie cât de cât asemănătoare este Donjon a lui Trondheim, Sfar și restul oamenilor de la L’Associasion care au mai colaborat la ea. Ceea ce-i mare laudă din punctul meu de vedere.

Ăla galben din stânga? E practic Lucifer.

– Pentru că e al dracului de eficient. Fiecare episod are 11 minute. Iar alea 11 minute au mai multă substanță decât multe seriale ”serioase”. Iar asta fără a fi hiperactiv, fără a bombarda constant cu informație, ci pentru că are oarece subtilitate, sugerând conflicte și aventuri mai mari, construind constant, rapid, însă susținut, diferite caracterizări sau fire narative. Alea 11 minute sunt bogate și-i o bogăție care poate fi asimilată.

Yeeah…

– Pentru momentele alea*. Pentru acele interacțiuni incredibil de autentice între personaje. Adică, pana mea, unele sunt cu adevărat răvășitoare și lovesc ca un pumn în stomac de te lasă fără suflu. Nu zic că ar fi fost la fel de șocante în cazul unui serial cu oameni adevărați și nu cu mutanți, prințese din gumă de mestecat, curcubeucorni și câini vorbitori foarte maleabili. Dar toate lucrurile astea îl fac să lupte împotriva curentului și ca acele realizări, poate banale în alte circumstanțe, să fie destul de impresionante.

– Pentru momentele muzicale. Care da, sunt cam de căcat, dar ăsta le e farmecul. Nu sunt repetate. Sunt, dar nu par. Se simt ca genul de cântece în care ai izbucni și vin cu lipsă de ironie, spre deosebire de ceva ce-ai găsi în, nu știu, South Park.

PenisVaginaHead.

– Pentru modul cum integrează cultura populară, mai ales jocurile de D&D, în poveste. Uneori sunt numai poante. Alteori chiar rezumă cu tact diferite subiecte care altfel ar fi luat prea mult pentru a fi explicate.

Serialul scrie fancficuri pentru public.

– Pentru toată povestea de fundal care crește și crește și face prezentul din ce în ce mai bizar, sinistru și poate chiar complex uneori.

– Pentru că o bună bucată din oamenii care lucrează la serial sunt băieți și fete din subteranul benzii desenate. Iar uneori se vede. Faptul că asta-i un motiv mi se pare nițel creepy. Că în capul meu totul ajunge să se reducă la benzi desenate. Ceea ce-i cam penibil. Și mă sperie.

– Pentru că personajele cresc. Pentru că personajele au nuanță și dimensiuni, relații mai clare sau mai complicate, motivații, și nu manii. Prind viață prin multiple mijloace de caracterizare, nu-s doar o mână de glume, un set de reacții și obsesii cuprinse într-un model colorat. Pentru că mai schimbă din haine, din stilul aplicat podoabei capilare, ceea ce contribuie la senzația mai largă de autentic.

– Că mă mai uit împreună cu Lucia la el.

– Pentru nostalgia care pare sinceră și benignă, nu condamnă prezentul. Serialul în sine vine  din nostalgie pentru copilărie, pentru stat degeaba cu prietenii, pentru inventat jocuri și povești cu aventuri și salvat de prințese de vrăjitori răi. Pe de-o parte prin asta evocă sentimentul în privitor. Dar și când personajele îl trăiesc, pentru că printre altele vezi primul punct, chestia se amplifică. Și când un episod plusează pe relația asta, două entități între care contactul este imposibil, însă sunt legate printr-un sentiment de nostalgie, treaba-mi pare destul de frumoasă. Poate nu-l face deosebit de profund din puncte de vedere artistic, dar cred că-i oferă puțină adâncime pe plan emoțional. Ceea ce nu prea văd în mult din cultura populară contemporană.

În concluzia, Adventure Time nu o fi cel mai bun serial din toate timpurile, nici nu cred că este pentru toată lumea. Nu-i deosebit de amuzant, nu la modul ”HaHa!”, cel puțin. E foarte distractiv, dacă-l privești cum trebuie. Cred că-i numai pentru copii, emolăi și fanii unei plante înrudită cu banala cânepă. Eu sunt emolău, și cam copil, deci îmi place.

Pace!

PS: Benzile desenate sunt mișto și ele. Cred că am mai zis.

PPS: Voi oamenilor de faceți slashfic cu personajele din serial sunteți niște ființe rele, rele de tot și ar trebui să vă fie rușine de voi. Nu aveți idee peste cât pornache am dat căutând să fur poze. Numai chestia asta nu puteați să cruțați de la legea 34? Știu că v-a încurajat Ice King la asta, cumva…dar Ice King este un personaj bolnav posedat de o coroană malefică. FFS!!!

Adventure Time creat de Pendleton Ward, deținut de Cartoon Network (deci probabil de Warner Bros.). Nicio poză nu-mi aparține, bla bla.