Black Hole de Charles Burns

Deși având doar douăsprezece numere, publicarea lor a durat zece ani. Nu cred că s-a tipărit până acum vreo bandă desenată care să merite asemenea așteptare. Dar asta nu înseamnă că Black Hole nu este a dracului de bună.

Tinerii dintr-o suburbie a Seattleului sunt normali. Plutesc oarecum în derivă prin viață. Își descoperă și formează sexualitatea. Dar pe fondul unei boli anormale, cu transmitere sexuală, cu simptome haotice care le transformă trupurile aleatoriu, deseori grotesc, uneori fatal.

Dar spre deosebire de, să zicem, Spiral(sau Uzumaki pentru puriști), unde accentul cade în primul rând pe transformări, pe oroarea grafică, pe șoc, aici în schimb primează aspectul psihologic, chiar analitic și atmosfera. Boala este un aspect secundar, se înfiripă în viața protagoniștilor încet, organic am putea spune.

Dezvoltarea bolii este paralelă cu dezvoltarea sau degradarea relațiilor, cu stârnirea libidoului și a maturizării, atât emoționale, cât și fizice, oferind o stare de neliniște, transpunând în apendice și orificii grotești anxietăți față de corpul propriu sau al altora.

Black Hole este de asemena cred că una dintre puținele benzi care să fi asistat la lecțiile de narațiune secvențială ale lui Watchmen și a făcut ceva cu ele, poate chiar depășind opera lui Moore și Gibbons la nivel de formalism, secvențialitate, autoreferențialitate grafică și decupare a acțiunii; în mod cert surclasând-o la semnificația oferită motivelor și tranzițiilor.

În general operează pe o grilă de șase panouri, dar aproape fiecare pagină este un joc cu perspectivele personajelor și instanțele narative, cu referințe ironice, cu simboluri și aluzii grafice care conduc către psihologia tinerilor, amplificând toate temele și temerile.

trimite pe proddit