Înainte de a începe trebuie să menționez că eu văd o diferență între arta erotică și pornografie, iar aceasta nu e neapărat că prima e artistică și elevată, în timp ce a doua e scârboasă și degradantă, nici nu ține neapărat de detaliul oferit. Erotismul ține mult mai mult de a oferi fizicalitate unor stări interioare, în timp ce surata sa este mult mai interesată de a explora noi situații și apoi a le exploata în diferite direcții. Sau altfel, erotismul ține de exprimare, pornografia de transpunere și delegare. Aceaste posibile abordări nu sunt deloc diferite de ceea ce găsim în majoritatea genurilor sau subiectelor tratate în general în ficțiune. De asemenea nu știu dacă există erotism pur, poate în abstracțiuni; pornografie lipsită de erotic e ceva mai ușor de produs. De asemenea distincția dintre ele cred că depinde mai mult de cititor decât de obiectul în sine, la fel ca nivelul de artisticitate. Oricum, probabil vorbesc prostii, sunt niște oameni care se pricep mult mai bine decât mine la asta care cel mai probabil mi-ar da una peste bot, dacă m-ar auzi.

Am mai zis-o cândva: unul dintre lucrurile pe care niciun alt mediu nu le poate face la fel de bine ca banda desenată este pornografia. Pe plan global italienii sunt regii acestor benzi, cu Crepax și Manara în frunte oferind adevărate capodopere de narațiune secvențială prin acest material. Pe japonezi nu cred  că i-ar putea întrece nimeni în volum. Nord-americanii, în schimb, sunt atrofiați. Blegiți, am putea spune. Iar ceea ce produc este în principiu fie cu jenă, fie cu un exces jenant pierzând control asupra operei per ansamblu  motiv pentru care aproape toate sunt parodii, unele reușite, ale unor genuri care par să se imprime mai ușor tipului acesta de interacțiuni între personaje.

Black Kiss este în schimb o poveste riguros structurată, cu și despre pornografie, fiind ea însăși prin excelență așa ceva. Este o deconstrucție a tiparelor pornografice, a cultului vedetelor și a Hollywoodului în mare, iar cel mai important lucru e că-i făcută cu zâmbetul pe buze. Pare că Chaykin chiar are ceva de spus despre virilitate, tinerețe și cel mai important, sex, despre portretizarea sa în ficțiune și a găsit metode interesante să-l folosească în a sa; nu vrea numai să șocheze sau se arunce în frenezii grafice mai degrabă onirice, cu farmecul lor ce-i drept, ci chiar să spună o poveste, bogată în teme, planuri și fire narative, pe care nu aș vrea să o stric descriind-o, ceea ce rar mi se întâmplă.

Nu este atât vorba despre mister, care-i destul de banal și de prost-gust, chiar dacă puțin amuzant, cât despre modul cum îți dai seama de el ca cititor. Nu este relevat într-un splash-page mare și chipurile dramatic, ci pe parcurs, prin fundalul narațiunii. Dar are treabă și cu poveștile de groază, că n-am amânat degeaba capitolul ăsta. De fapt e un melanj de genuri, de la horror, la polițist transpus într-o pornografie foarte programatică.

Ce aș zice însă, e că funcționează pe bază de coincidență, care alături de simțul exemplar de design al paginii, de narațiunea grafică ajunsă la apogeu pentru artist și de linia din ce în ce mai expresionistă* prin care se trasează personaje realist proporționate, este un combustil foarte potent pentru povestea obsedată de dubli, dualități, straturi de adevăr, comunicare și diferitele vâzcozități ale lichidelor corporale. Black Kiss este coincidență și contradicție, manierism și grobianism în același loc, în același timp; Black Kiss este o operă cu un ton dacă nu unic, măcar extrem de rar întâlnit în banda desenată nord-americană. Este o bandă produsă cu maximă seriozitate, care are lucruri de spus, dar care nu se ia pe deplin în serios.

Influența ei este poate limitată. I se coace o continuare în momentul de față, mult mai grafică, mult mai explicită atât în sex cât și în supranatural* , destul de dezamăgitoare până acum, totuși. A alimentat totuși unul dintre cele mai recente scandaluri legate de cenzură în bandă desenată, fiind una dintre țintele raidurilor prin magazinele specializate de la sfârșitul anilor 80*. Oricum, din moment ce asistăm la momentul de față atât la o învigorare a benzii desenate erotice și pornografice, cât și la o creștere în profilul și popularitatea lui Howard Victor Chaykin* , mă îndoiesc că nu vom vedea în anii ce urmează opere care n-ar fi existat fără ea.