…dar la capete opuse ale spectrului. Comedia este o specie antică, chiar dacă a suferit imense transformări de-a lungul timpului, horrorul una destul de modernă, dar are rădăcini adânc îngropate în timp. Amândouă au același scop, însă. Sigur, superficial una ar trebui să stârnească râsete, alta frică, iar stările astea două par să fie destul de îndepărtate una de altă. Totuși dacă ne uităm ceva mai în profunzime, observăm că ambele funcționează pentru că explorează aspecte ale umanității prin recontextualizare, inclusiv în absurd, prin exagerare, prin alegorie. Iar numai câteva apecte stilistice înclină balanța către o categorie sau alta. O scentă de Monty Pyton este la un unghi al camerei distanță de a se transforma într-un scurt-metraj de Lynch.

Ambele funcționează mult mai bine în reprize scurte. Crescând în lungime, tind să devină opere mai complete, din punct de vedere al tonului, al tipului de situații în care sunt puse personajele și al reacțiilor stârnite, motiv pentru care devine greu a le plasa în categorii adecvate. Poate este numai obsesia mea și sunt conștient că toate genurile și grupurile sunt alese arbitrar, însă uneori exercițiile de acest gen sunt drăguțe și formează contexte propice unor discuții care sporesc cunoașterea. Iar astfel ne apropiem de motivul acestei postări.

Foarte multe dintre benzile desenate desemnate drept horror, nu-mi par lucrări care să aparțină genului. Nu neapărat pentru că nu mă sperie (nu mi se pare deosebit de important dacă reușește să înfioare sau nu; episoadele cu The Weeping Angels din Doctor Who mi se par exemple extraordinare de horror și nu cred că s-a speriat cineva vreodată de ele), dar nu adresează teamă, cauzele temerilor, nu confruntă protagonistul cu sursa terorii. Chiar mai important, întreaga poveste nu are niciun posibil efect transformativ, sau de cele mai multe ori curativ, nu adresează nicio psihologie sau patologie, ci doar au creaturi care au fost terifiante în filme sau cărți mai vechi. Nici nu știu dacă autorii intenționau înspăimânte pe cineva în unele dintre aceste cazuri.

Doar pentru că anumite situații sau tipuri de personaje au fost exploatate inițial în lucrări din acest gen, nu înseamnă că includerea lor schimbă automat opera. Știu că Twilight este cel mai înfiorător lucru de pe fața Pământului, dar e numai proverbiala excepție. Nu știu ce rost ar avea să trasez o serie de reguli precise, dar în principiu trebuie să fie vorba despre o fobie sau teamă sau anxietate cât de cât universală, măcar comună, transpusă în ceva anormal, nu musai supranatural. Dacă este vorba de un conflict fizic nu-i frumos dacă protagonistul este deosebit de competent în confruntare, iar toată experiența trebuie să implice relaxarea unei tensiuni interioare. De exemplu, în Alien, Ripley află că poate să fie o femeie independentă și puternică, chiar dacă naște un copil. Sau ceva de genul. Metaforic vorbind.

Ce m-a trăznit de m-am apucat brusc să vociferez despre benzile de groază? Păi octombrie este o lună înfiorătoare. În primul rând pentru mine începe școala. Apoi, cică s-ar încheia cu o sărbătoare seculară, consumatoristă, capitalistă cu asemenea tematică și ca atare întreaga cultură populară se umple de nemorți, ucigași, strigoi și alte bâzdâganii. Inclusiv Webcomics.ro care inițiază astfel o lună tematică în care toate articolele ar trebui cât de cât să trateze acest gen. Măcar ar trebui să fie o lună în care articolele sunt mai mult și mai diverse, dacă nu altceva.