Dezvăluiri digitiale 09/07/12

Să-mi explic puțin interesul pe care îl acord benzilor distribuite digital, poate chiar mai puternic decât cel acordat speciei de bandă desenată după care este siteul numit. Am mai zis asta, dar cred că merită repetat, chiar dacă poate par schizofrenic ca urmare, dar webcomicul este mult mai mult o expresie a culturii ce a luat naștere pe Web. Cultură ce a devenit atât de vastă, care atinge atât de mulți oameni, încât nici nu cred că mai merită să fie numită ”geek culture”. Iar Webcomicurile de succes sunt cele care se integrează în ea. Sunt Oatmealurile și Cyanide and Happiness, XKCDurile și SMBCurile lumii. Sunt cele din care poți rupe o pagină, să o lipești pe 9Gag sau Funnyjunk și să se descurce de minune în noul ecosistem. Sunt cele pe care le poți împărți pe Facebook și Twitter și Tumblr, iar din stropul de fertilizare ce oferă, să răsară discuții și interacțiuni, unele ce merită. N-am nimic împotriva acestui fapt.

Însă, modelul acesta nu este unul prielnic narațiunii. Nu este unul capabil să afunde personaje complexe în mentalul colectiv. Sigur, există webcomics ale căror autori au reușit să țeasă o poveste care nu se împiedică în cultura populară și imperativul unor poante. Dar asta pentru că autorii și-au permis să lucreze la ele luni, poate ani, până să atingă vreun interes din partea publicului care să promită într-un final măcar posibilitatea vreunui profit, în general atunci când o editură specializată a văzut materialul și s-a oferit să-l publice.

De aceea modelul oferit de benzile digitale este unul mult mai atractiv, mai ales pentru artiștii nu trebuie să mai aleagă între a face pe salahorii pe niște proprietăți intelectuale perimate sau a-și urma propriile impulsuri creative. Chiar și pentru mine ca cititor e mai bine, fiindcă știu că astfel primesc cu oarece regularitate o secvență de narațiune concepută să fie satisfăcătoare și nu se va tăia firul taman în acel moment din care eu nu o să mai am niciun interes să continui lectura.

Oricum, să vedem ce am mai dezgropat eu de pe aici la partea de recenzorială:

Legends of the Dark Knight a scăzut în calitate, dar tot este mai bună decât Batman, Detective Comics, Batman Beyond și Batman: The Dark Knight. Ceea ce-l face al treilea titlu cu personajul publicat de DC la momentul de față. Ame-Comi continuă frumușel, la fel și Smallville.

În schimb:

Double Barrel este o inițiativă foarte frumoasă. Doi veterani ai artei, Zander Cannon și Kevin Cannon au scos o revistă online în adevăratul sens al cuvântului ce acționează drept platformă pentru serializarea de romane grafice. În momentul de față ale lor, dar dacă funcționează vor pasa ștafeta. Cu toate că nu știu ce sens ar mai avea numele în astfel de condiții.

Pe lângă cele două benzi se oferă tutoriale, sfaturi și viniete amuzante despre diverse subiecte, toate exclusive versiunii digitale. Iar ce a scris Zander în primul număr despre meșteșugul povestirii mi s-a părut unul dintre cele realiste și exacte texte despre subiect din câte am citit, deci eu zic că se merită, măcar pentru asta.

Heck de Zander Cannon este povestea lui Hector care întorcându-se în orașul natal pentru a asista la înmormântarea tatălui său descoperă în casa acestuia o poartă către iad. Și ca orice bun american ale cărui aspirații liceene au fost spulberate în mocirlă de viața de zi cu zi, s-a decis să pornească o afacere: coboară în iad pentru a rezolva diferite dispute dintre morți și vii sau pentru a transmite mesaje între aceștia. Problemele apar din cauză că geografia acestui loc este formată de psihologia și moralitatea celui ce-l cutreieră.

Autorul afirmă că spre deosebire de alte benzi acum lucrează pe o hârtie de dimensiuni comparabile cu cele finale, iar asta se vede în ilustrațille crude, lipsite de precizie sau detaliu, dar totuși viguroase și energice în simplitatea lor. Ceea ce primează este povestea și spunerea ei. De aceea are unele dintre cele mai dense pagini din câte am văzut în ultimii ani, cu în jur de paisprezece panouri pe pagină, Zander reușește să facă douăzeci și patru de pagini, ce constau aproape numai din dialog, expoziție și dialog expozitoriu, să fie dinamice și cursive.

Urmează Crater XV de Kevin Canon. Asta este continuarea lui Far Ardent, primul roman grafic al artistului, de asemenea serializat online, dar atunci sub forma unui webcomic care poate fi găsit aici. Această continuare nu necesită cunoștințe despre ce a fost înainte, dar dacă tot e gratuit nu văd cu ce ar strica.

Acțiunea se petrece într-o Canada alternativă, de fapt toată lumea este una paralelă, cu pirați, aventurieri, birocrație și tehnologie aproape steampunk. E un melanj de-a dreptul fermecător de familiar și straniu în modul cum este clădită lumea formată aparent numai din colibe, baruri, ghețari, corăbii și vapoare.

Personajul principal Armitage Shanks este arhetipul bătrânului războinic care nu mai are pentru ce trăi, în grija căruia ajunge o persoană tânără și inocentă, tipologie pe care eu din motive neînțeles, o ador. Atrage după ea de diferite tipuri de conflicte, garantează o diversitate tonală și atunci când este realizată cât de cât competent chiar un traseu al personajelor.

De această dată grafica este atentă, panourile mai mari și mai puține lasă loc pentru detalierea personajelor, a texturilor și mai multă expresivitate în general. Trecerile de la panou la panou se realizează cu eficiență, claritate și fac o adevărată plăcere din secvențele de acțiune parcă scoase dintr-o animație de la studiourile Fleischer.

Până acum au apărut două numere, primul ajungând la 122 de pagini, al doilea la 100, ambele la 2 dolari și ținând cont de conținutul oferit cred că puteau foarte bine să ceară și mai mult, când Marvel și DC vor 3-4 dolari pe număr. Deci este o publicație de acest fel pe care eu o recomand cu destul de multă căldură.


Posted

in

by

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.