Un prieten mi-a sugerat mai demult să fac o listă cu benzi desenate bune de inițiat pe cineva în mediul acesta. Avusesem și eu o inițiativă similară, dar nu s-a soldat foarte satisfăcător. Voi încerca să ating demografice cât mai variate, chiar și unele de care eu mă feresc ca dracul de aghiazmă deoarece copii mă înfioară, cât mai multe subiecte și genuri. Desigur, accept sugestii și corecții. Ba chiar aș cere.

Cele selectate vin aici după câteva criterii, cum ar fi ușurința lecturii, să nu fie greu de găsit, dimensiuni deloc intimidante (iar cele care depășesc totuși 4-5 volume nu spun chiar o poveste lungă și continuă, ci multe, poate legate, dar totuși cu oarece discreție), să ofere ceva familiar cititorului și foarte important, să poată acționa drept un punct de plecare către alte lucrări.. Autorii, dacă este cazul, să fie cât de cât prolifici, să facă parte dintr-o linie mai largă, să facă parte dintr-un gen deseori valorificat care de asemenea produce benzi care-și merită lectura.

Am evitat lucrări consacrate. În primul rând crează așteptări care pot fi împlinite cu greu. Chiar dacă sunt întrecute, există șansa de a nu instiga neapărat cetățeanul să persevereze, fiindcă era totuși așteptat ca Maus sau Persepolis sau Epileptic să fie mișto, dar restul benzilor tot sunt nașpa. Iar apoi, cred că de multe ori se întâmplă ca aceste opere să facă lucruri care nu impresionează în lipsa unei oarecărei familiaritate cu banda desenată (lucru care cred că se întâmplă cu orice formă de artă).

Acestea fiind spuse:


Morning Glories

de Nick Spencer(s), Joe Eisma(a) și Alex Sollazzo, publicată de Image Comics (sub Shadowline)


 

Morning Glory este un internat foarte fițos și eficient, brutal chiar uneori. Avem șase protagoniști, cu distribuire egală între sexe, unul mai ciudat decât altul. Mă rog, Casey, care e mai protagonistă decât restul n-are atât de multe ciudățenii, fiind doar o tipă de treabă. Căreia școala, personalul de fapt, i-a omoarât părinții. Au obiceiul să facă lucruri din astea răutăcioase.

Așa că ceva e putred rău în respectiva instituție și ne avântăm repede în mistere. Spencer a promis ca până la plănuitul final, este atât de optimist încât speră să ajungă pe la 100 de numere, să le poată rezolva pe toate. Mbine. Cum zice el. Totuși, a început deja să mai explice din bazaconii, nu mereu cu cea mai bună coerență, dar destul de satisfăcător.

Ce e mișto totuși e că deși decorul și personajele nu sunt chiar cele mai predispuse la imagini care să arate bine statice, închise în panouri, pe de altă parte nici nu riscă să îndepărteze cititorul mult mai familiar cu mediul filmic prin idei prea îndrăznețe, creatorii benzii fac destule lucruri încât povestea să-și justifice existența în această formă. Se fac multe paralele vizuale, lucrează frumușel cu timpul, fac uneori lucruri drăguțe și din culoare, e ca o lecție ușurică în formalismul benzii desenate, mult mai lină decât ceva ce ar oferi un Moore sau Chaykin.

Povestea este destul de inventivă, Spencer reușește de multe ori să îngrămădească un episod cu început desfășurare și final într-un singur număr, iar apoi să exploreze povestioara aia prin alta spusă similar, ceea ce îmbogățește retroactiv întreaga poveste. Dialogul lui e sănătos, dar letteringul îl aranjează drăguț în pagină, încât să nu deranjeze și oricum sună destul de bine, e informativ, iar fiecare personaj are un discurs propriu și expresiv.

Mai îmi place că puștanii se comportă oarecum ca niște adolescenți cât de cât verosimili, au și figuri destul de variate, chiar potrivite, mai scapă o înjurătură, mai recunosc c-ar ști câte ceva despre cuc și pupăză, iar cei antipatici încă nu și-au dezvăluit brusc o inimă de aur.

Este o recomandare potrivită pentru adolescenți și tineri adulți, mai ales dacă preferă lucruri cu un iz de agresivitate, rebeliune împotriva sistemului, le-a plăcut Heroes sau Lost, ori pentru care ideea de școală sinistră, bântuită, ai cărei profesori sunt niște tehnocultiști siniștri, iar elevii posibili Meshia, pare interesantă(pentru că probabil se regăsesc în concept). De asemenea nu-i cu supereroi și nu-i de la Marvel/DC, deci se pot evita astfel câteva preconcepții. Iar în final, fiind o serie continuă, atât timp cât menține cititorul interesat, îl va face să vrea la un moment dat și alte benzi așteptând noi numere/volume.

Dacă se preferă ciudățeniile și nu se strâmbă din nas la materialul mai adult aș merge pe una dintre două direcții, amândouă izvorâte din Grant Morrison: Invisibles, bandă pe care Spencer însuși o recomandă într-un fel(Iar acum că am scris asta nu-mi pot scoate din cap faptul că Morning Glories nu este decât o palidă imitație a ei) sau New X-Men. De acolo se deschid lumi întregi de posibilități. Altfel ar merge Runaways.