Persoane care nu vor scrie în viața lor o bandă desenată, dar lui Alin i-ar plăcea la nebunie să se întâmple asta, totuși

Prin lista ce urmează cred că îmi voi demonstra gusturile dubioase, dacă chestia asta nu era deja dureros de evidentă. Trebuie menționat că nu-i aduc în discuție pe oamenii ăștia din cauză că le apreciez munca în domniul ales, fiindcă ar fi o idioțenie. Dacă îmi place ceea ce fac, îmi place pentru că utilizează cu eficiență ridicată mediul de exprimare ales. Să grefeze acele trăsături pe unul necunoscut și diferit ar distruge tot farmecul. Cu toatea astea artiștii pot fi versatili și unii cred că ar aduce lucruri frumoase într-o bandă desenată.

Disclaimer: la partea de ”de ce nu” cred că se subînțelege și faptul că persoana respectivă are lucruri mult mai bune de făcut, câștigă mult mai bine, și-ar compromite imaginea, etc. Este un exercițiu de imaginație.

Totuși, vreau ceva de la voi, dragi cititori(pe care vă număr pe degete). Vreau să-mi spuneți cam cum ar fi benzile create. În ce gen s-ar încadra, ce format ar avea. cum ar decurge producția (adică dacă domnul/doamna artist ar realiza-o singur(ă) de la zero, dacă ar face doar scenariu, doar artă, dacă ar fi făcută într-un alt fel de colaborare, cu cine ar colabora), cine ar publica-o, unde, cum, cam în ce tiraj și cărui demografic se adresează. Cu cât sunt deciziile mai detaliate și mai argumentate, cu atât mai bine. Cea mai bună, amuzantă, incitantă geekuială de genul acesta primește o bandă desenată din partea mea. Pe bune.

Așa, să recapitulăm. Eu zic de câte un nene care mi-ar plăcea să facă benzi desenate și ofer niște trăsături care-mi par că ar merita exploatate.

Apoi, dumneavoastră, chiar dacă nu sunteți familiari cu munca dânsului, chiar dacă vă repugnă, îmi descrieți cum ar fi o bandă creată de el sau de ea. Nu trebuie să fie într-o notă pozitivă. Puteți foarte bine să descrieți cum ratează epic. Iar la final, când se strâng destule asemenea mărturii, dacă destul de mișto, anumiți cetățeni, după merit, primesc o bandă desenată din colecția mea personală.

Așa că începem cu:

De ce: Pentru că Joe Matt n-a mai făcut de foarte mult timp o bandă. Nu cred că se duce lipsă de memorii, benzi care constau din simple vignete personale sau chiar slice-of-lifeuri fictive ori nu. Dar majoritea sunt realizate de tineri și chiar mai mult, nu sunt deloc amuzante, iar cele care sunt oarecum amuzante sunt foarte hipsterish și fluffy. De asemenea, cele care au fizicalitate o folosesc grosier, numai pentru umor. Celelalte tratează ființele umane de parcă n-ar fi niște mecanisme biologice dependente de un metabolism care uneori parcă vrea să te omoare, ci doar aglomerări de istorie și emoții. Iar tipul ăsta cred că ar umple acest spațiu spunând povești despre ororile, dar și minunile, trupului, relațiilor, familiei, despre împliniri și dezamăgiri.

De ce nu: Nu știu cât de vividă îi este imaginația grafică, iar în absența ei m-aș mulțumi cu serialul său. Totuși, ar putea să meargă pe ruta Spiegleman-Jason-Sfar și să transforme personajele umane în altceva, fără a oferi vreo indicație narativă asupra faptului. Sau ar putea să-i fie banda desenată de Frank Quitley/Jerome Opena/Darick Robertson. Sau poate chiar de R. Crumb.

Comments

5 responses to “Persoane care nu vor scrie în viața lor o bandă desenată, dar lui Alin i-ar plăcea la nebunie să se întâmple asta, totuși”

  1. Victor Grigoriu Avatar
    Victor Grigoriu

    Noi ăștia fără Facebook nu putem să vedem colecția ta personală…

  2. Alin Avatar

    Când iau o pauză de la fizică.

  3. Victor Grigoriu Avatar
    Victor Grigoriu

    Fizică FTW.

  4. Alin Avatar

    Gata, schimbat linkul.

    1. Alin Avatar

      Aș fi dispus și să ofer un cadou de pe comixology. Dar știu că nimănui nu-i place să citească benzi pe un ecran.

Leave a Reply to Victor Grigoriu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.