Recapitulare:

Eu zic de câte un nene care mi-ar plăcea să facă benzi desenate și ofer câteva trăsături care-mi par că ar merita exploatate.
Apoi, dumneavoastră, chiar dacă nu sunteți familiari cu munca dânsului, chiar dacă vă repugnă, îmi descrieți cum ar fi o bandă creată de el sau de ea. Nu trebuie să fie într-o notă pozitivă. Puteți foarte bine să descrieți cum ratează epic. Iar la final, când se strâng destule asemenea mărturii, dacă destul de mișto, anumiți cetățeni, după merit, primesc o bandă desenată din colecția mea personală (care nu-i deosebit de vastă, dar are niște lucruri frumoase prin ea, zic eu, și-i destul de variată încât să acomodeze mai multe gusturi).

Ăsta-i momentul când probabil o dau epic în bară, sau cel puțin mă fac de rușine.

Lupe Fiasco

”We scared of almost everything, afraid to even tell the truth
So scared of what you think of me, I’m scared of even telling you
Sometimes I’m like the only person I feel safe to tell it to
I’m locked inside a cell in me, I know that there’s a jail in you”

De ce:
Pentru că narațiunea scrisă din banda desenată nu prea e proză. Uneori poate fi asamblată într-o formă care să semene cu un text epic. Dar efectul nu este în niciun caz același. Modul cum este fracturată, modul cum este suprapusă sau întrepătrunsă de dialog ori imagine, îi dublează rolul de diegeză într-unul sensibil, ritmic. Clădește ceva mai larg.
Prin ea rareori se creioneză o povestire coerentă, de sine stătătoare, iar atunci când o face, contextul o îmbogățește (sau ea îmbogățește contexul; sau e reciproc). Ceea ce se întâmplă și în multe muzici; iar dintre astea pop formal cred că seamănă cel mai mult cu rapul, mai ales ăsta modern, corcit, care nu mai are structura atât de rigidă.

”Daydream
I fell asleep beneath the flowers
For a couple of hours
On a beautiful day
Daydream
I dream of you amid the flowers
For a couple of hours
Such a beautiful day”

Pentru că se pricepe de minune să creioneze situații și personaje din doar câteva versuri. Poate încercările sale de a crea fire narative nu sunt mereu cele mai coerente, însă personajele, oricât de simbolice sau abstracte sunt, au o autenticitate rară.

”Well I’m like ten, eleven, been fighting since I was like six or seven,
Now I don’t know much about where I’m from but I know I strike fear everywhere I come,
Government want me dead so I wear my gun, I really want the rocket launcher but I’m still too young,
This candy give me courage not to fear no one,
To fear no pain, and hear no tongue,
So I hear no screams and I shed no tear”

Pentru că aspectul social a dispărut complet din banda nord-americană. Și pentru că îi plac benzile desenate.

”I love the lord
But sometimes it’s like that I love me more”

Fiindcă-i rapper și oamenii ăștia deja sunt ca niște supereroi; cultivă o estetică absurdă și proliferează o serie de mituri moderne, citadine. El nu prea face asta, cântă despre skateboarduri și roboți, dar înțelege importanța, măcar rolul, elementelor superficiale care sunt luate în derâdere, iar uneori le celebrează, chiar dacă cu unele remușcări. Deja a operat într-un gen artificios, abundând cu machoisme și a adus sinceritate fără să-l schimbe formal până la nerecunoaștere.

”She would be my queen, I could be her king, together
She would make me cool, and we would both rule, forever
And I would never feel pain
And never be without pleasure, ever, again
And if the rain stops, and everything’s dry
She would cry, just so I could drink the tears from her eyes”

Adevărat, există Astro City al lui Kurt Busiek care face asta într-un fel, dar elementul social mi se pare forțat, lipsa de iconoclasm îl îngrădește, iar personajele lui sunt lipsite de scânteie.

De ce nu:
Fiindcă e rapper?

”Yield, to the forces of darkness
I bring you the torches of our shit
Reinforced with hardness of Wolverine’s
Arms with the harshness and overall sharpness”

Pentru că nu-i deloc atât de profund și incisiv cum au destui oameni impresia, chiar el însuși, uneori e usturător de transparent. Dar eu totuși, cred că asta-i din cauză că vrea să fie mainstream, vrea să fie auzit de cât mai mulți oameni.

Pentru că ultimele lui albume (un LP și un mixtape, de fapt) au lăsat foarte mult de dorit, nu numai muzical.

”I really think the war on terror is a bunch of bullshit
Just a poor excuse for you to use up all your bullets
How much money does it take to really make a full clip”

Nu-l ajută cu nimic să scuipe o serie de metafore cristaline și să fie ascultat doar de un garaj de oameni care probabil oricum sunt în asentiment cu el. Părerea mea.

”It’s so loud inside my head
With words that I should have said!
As I drown in my regrets
I can’t take back the words I never said
I can’t take back the words I never said”