(Scriu asta fără să-mi beau cafeaua cu gâtul și jumătate de spate înțepenit.)

E un anumit forum pe care nu prea vreau să mai comentez, în parte că mă simt claustrat acolo, pe de altă parte că n-am nimic în comun cu oamenii care s-au aciuat acolo. Dar un domn a lăsat un comentariu ce conținea chestia asta:

Revenind la discutia de mai sus – despre “elite” – nu poti sa nu observi ca pustii – in general – sunt avizi dupa ultima tehnologie si entertainingul facut posibil de aceasta – nu stiu care dintre ei ar prefera o banda desenata in locul ultimului joc video. Probabil tot la fel de atragatoare au fost si bd-urile la vremea lor – de unde ideea de a combina ultimele gadgeturi cu benzile desenate imi pare nepotrivita.

Pe lângă faptul că problema e oarecum circulară și derivă din faptul că domnului i se pare nepotrivită asocierea unui gadget cu banda desenată (i.e. benzile sunt de hârtie – puștanii sunt tehnofili – nu citesc benzi – benzile pe iPad sunt câh – benzile sunt de hârtie), am câteva obiecții:

  1. Îmi pare că puștanii sunt mai degrabă avizi de divertisment, cât mai ieftin și cât mai mult. E un segment imens din populație care nu-și permite (sau nu vrea) produse de la Apple sau telefoane cu sistem de operare sau alte drăcării din plastic și siliciu. Sau care nu le folosesc pentru divertisment ci să-și verifice obsesiv notificările pe Facebook (guilty), sau să stea pe 9Gag la cursurile de PL (guilty again). Privați de Angry Birds, oamenii ăia recurg și ei la ce pot. Mai la privit obsesiv pentru a treia oară la Grey’s Anatomy, mai la stat pe 9Gag-4chan-tumblr. Unii chiar citesc. Alții citesc benzi desenate, sau ar citi. Cred că sunt mai îndreptățit să vorbesc despre preferințele puștanilor decât el.
  2. Poate ar prefera să citească benzi desenate că-s hipsteri și pare o chestie demodată și ironică pe care s-o facă. Poate ar prefera să citească benzi desenate că se identifică culturii ”geek”. Poate ar vrea să citească benzi desenate pentru că treaba asta pare o noutate și sunt curioși. Poate ar vrea să citească benzi desenate deoarece persoane foarte interesante ca mine o fac. Sau poate pentru că oferă o bucată foarte bună de divertisment?
  3. Benzile desenate or să se combine cu mediul digital că se vrea sau că nu se vrea. Chestia e că dacă nu o să facă nimeni niciun efort pentru a populariza banda pe net, cel puțin nimeni cu oleacă de ambiție artistică sau vână critică, ăsta va fi standardul pentru benzile Internautice. Sau poate chiar ăsta.

Dar mai e o chestie, care-i de fapt motivul pentru care m-am urnit să scriu polobocul ăsta.

Vreau sa le vad ca tind spre arta – fie ca e vb de tehnica sau idee – si practic de aici incepe toata problema.

Da, de aici pornesc toate problemele mele.

  1. În primul rând, tot mai avem impresia asta că Arta este o dimensiune absolută a operei de artă și că nu depinde de accepțiunea unui grup sau al altuia?
  2. De unde rezultă că cine decide ce e artă? E un cuvânt și un concept atât de ridicol în complexitate încât îmi pare inutil. Poate pentru mine chestia asta e artă. Sau asta.
  3. Lăsăm la o parte așa ceva.
  4. Arta în mediile consacrate nu poate exista, în cea mai mare parte, fără consum. E o dihotomie care a fost cultivată chiar de către autori și nu prea poți avea film de artă fără Hollywood/Bollywood/Luc Besson. Nu poți avea jocuri de artă fără iterația anuală de NFS sau Fifa. Nu prea poți avea artcomix sau benzi à la L’Association fără marile companii producătoare de benzi de gen.
  5. Ba nu, n-am chiar scăpat de primul punct fiindcă domnii care afirmă că fac artă s-au autodefinit în opoziție cu domnii despre care dânșii zic că n-ar face artă.
  6. E contraproductiv să te gândești că faci artă (sau că alții n-ar face artă) când lucrezi într-un mediu pentru care publicul și chiar criticul nu are niciun fel de aparat cu care să-i judece valoarea (exceptându-mă pe mine, evident). Pentru că nu este o definiție cât de cât acceptată pentru ce înseamnă artă în banda desenată și or să vină unii cu nostalgia pe cap, alții cu concepția de artă din artele contemporane, alții cu arta din literatură, alții cu arta din film, alții cu arta de la benzile nord-americanilor, alții cu arta de la benzile francezilor și o să fie aiurea.

Vroiam să mai zic de faptul că banda desenată cam e singurul mediu care de la origini până în prezent nu a avut decât foarte puțini reprezentanți care creau din start pentru adulți (sau chiar adolescenți mai târzii). Până prin anii 80-90 (aproape contemporan cu mine, frate!) toate capodoperele veneau din benzi pentru copii. Au Herge, Kirby, Tezuka subtexte care pot fi înțelese numai de minți mai coapte? Au folosit și dezvoltat procedee inovatoare în narațiunea secvențială? Da și da. Dar nu știu, e ceva care mă roade gândindu-mă că nu se adresau chiar sincer unui public și mascau în metafore discursuri sau monologuri, în loc de a căuta dialoguri.

Ok, cafea!