Dă-o-n măsea de artă!
(Scriu asta fără să-mi beau cafeaua cu gâtul și jumătate de spate înțepenit.)
E un anumit forum pe care nu prea vreau să mai comentez, în parte că mă simt claustrat acolo, pe de altă parte că n-am nimic în comun cu oamenii care s-au aciuat acolo. Dar un domn a lăsat un comentariu ce conținea chestia asta:
Revenind la discutia de mai sus – despre “elite” – nu poti sa nu observi ca pustii – in general – sunt avizi dupa ultima tehnologie si entertainingul facut posibil de aceasta – nu stiu care dintre ei ar prefera o banda desenata in locul ultimului joc video. Probabil tot la fel de atragatoare au fost si bd-urile la vremea lor – de unde ideea de a combina ultimele gadgeturi cu benzile desenate imi pare nepotrivita.
Pe lângă faptul că problema e oarecum circulară și derivă din faptul că domnului i se pare nepotrivită asocierea unui gadget cu banda desenată (i.e. benzile sunt de hârtie – puștanii sunt tehnofili – nu citesc benzi – benzile pe iPad sunt câh – benzile sunt de hârtie), am câteva obiecții:
- Îmi pare că puștanii sunt mai degrabă avizi de divertisment, cât mai ieftin și cât mai mult. E un segment imens din populație care nu-și permite (sau nu vrea) produse de la Apple sau telefoane cu sistem de operare sau alte drăcării din plastic și siliciu. Sau care nu le folosesc pentru divertisment ci să-și verifice obsesiv notificările pe Facebook (guilty), sau să stea pe 9Gag la cursurile de PL (guilty again). Privați de Angry Birds, oamenii ăia recurg și ei la ce pot. Mai la privit obsesiv pentru a treia oară la Grey’s Anatomy, mai la stat pe 9Gag-4chan-tumblr. Unii chiar citesc. Alții citesc benzi desenate, sau ar citi. Cred că sunt mai îndreptățit să vorbesc despre preferințele puștanilor decât el.
- Poate ar prefera să citească benzi desenate că-s hipsteri și pare o chestie demodată și ironică pe care s-o facă. Poate ar prefera să citească benzi desenate că se identifică culturii ”geek”. Poate ar vrea să citească benzi desenate pentru că treaba asta pare o noutate și sunt curioși. Poate ar vrea să citească benzi desenate deoarece persoane foarte interesante ca mine o fac. Sau poate pentru că oferă o bucată foarte bună de divertisment?
- Benzile desenate or să se combine cu mediul digital că se vrea sau că nu se vrea. Chestia e că dacă nu o să facă nimeni niciun efort pentru a populariza banda pe net, cel puțin nimeni cu oleacă de ambiție artistică sau vână critică, ăsta va fi standardul pentru benzile Internautice. Sau poate chiar ăsta.
Dar mai e o chestie, care-i defapt motivul pentru care m-am urnit să scriu polobocul ăsta.
Vreau sa le vad ca tind spre arta – fie ca e vb de tehnica sau idee – si practic de aici incepe toata problema.
Da, de aici pornesc toate problemele mele.
- În primul rând, tot mai avem impresia asta că Arta este o dimensiune absolută a operei de artă și că nu depinde de accepțiunea unui grup sau al altuia?
- De unde rezultă că cine decide ce e artă? E un cuvânt și un concept atât de ridicol în complexitate încât îmi pare inutil. Poate pentru mine chestia asta e artă. Sau asta.
- Lăsăm la o parte așa ceva.
- Arta în mediile consacrate nu poate exista, în cea mai mare parte, fără consum. E o dihotomie care a fost cultivată chiar de către autori și nu prea poți avea film de artă fără Hollywood/Bollywood/Luc Besson. Nu poți avea jocuri de artă fără iterația anuală de NFS sau Fifa. Nu prea poți avea artcomix sau benzi à la L’Association fără marile companii producătoare de benzi de gen.
- Ba nu, n-am chiar scăpat de primul punct fiindcă domnii care afirmă că fac artă s-au autodefinit în opoziție cu domnii despre care dânșii zic că n-ar face artă.
- E contraproductiv să te gândești că faci artă (sau că alții n-ar face artă) când lucrezi într-un mediu pentru care publicul și chiar criticul nu are niciun fel de aparat cu care să-i judece valoarea (exceptându-mă pe mine, evident). Pentru că nu este o definiție cât de cât acceptată pentru ce înseamnă artă în banda desenată și or să vină unii cu nostalgia pe cap, alții cu concepția de artă din artele contemporane, alții cu arta din literatură, alții cu arta din film, alții cu arta de la benzile nord-americanilor, alții cu arta de la benzile francezilor și o să fie aiurea.
Vroiam să mai zic de faptul că banda desenată cam e singurul mediu care de la origini până în prezent nu a avut decât foarte puțini reprezentanți care creau din start pentru adulți (sau chiar adolescenți mai târzii). Până prin anii 80-90 (aproape contemporan cu mine, frate!) toate capodoperele veneau din benzi pentru copii. Au Herge, Kirby, Tezuka subtexte care pot fi înțelese numai de minți mai coapte? Au folosit și dezvoltat procedee inovatoare în narațiunea secvențială? Da și da. Dar nu știu, e ceva care mă roade gândindu-mă că nu se adresau chiar sincer unui public și mascau în metafore discursuri sau monologuri, în loc de a căuta dialoguri.
Ok, cafea!
29 Comments
N-am înțeles, deci cum, arta e ce crede fiecare?
Ideal nu. Practic…
Poți să-mi oferi o definiție a artei cu care să fie toată lumea de acord?
Are atât de multe conotații cuvântul ăsta încât nu cred că mai corespunde unui singur concept. Și pe deasupra este aruncat în aer atât de des încât a fost trivializat. Cam ca geniu.
Știu că eu ca viitor inginer sunt ultima persoană îndreptățită să vorbească despre așa, dar cred că măcar atunci când cineva aduce arta în discuție ar trebuie să includă în discurs și ceea ce înțelege prin asta. Să nu mă confuzeze pe mine spirit necultivat și insensibil. Sau măcar să nu mai caute dialog cu mine în privința asta.
Evident că nu poți da o definiție la care să nu poți găsi imediat contraexemple. Dar asta nu înseamnă că lucrurile îs arbitrare, ci că e vorba de un continuum cu mai multe axe. Așa, ca ipoteze de pornire, aș zice că e nevoie de cît mai multe din următoarele caracteristici: (1) skill – dacă poate face oricine, probabil că nu e artă; (2) originalitate – fie în concept, fie în execuție; (3) mi-e și rușine să zic, dar autenticitate (dacă asta înseamnă ceva), adică aș vrea să se simtă omul din spatele creației. Ce mi-a scăpat?
Și hai, nu mai fă pe modestul, ce legătură are meseria cu datul cu părerea?
Bun, dar chestiile astea nu au nimic cu acea calitate a unei opere de a fi artă. Gen ”Pollock nu-i artă că nu-i figurativ” sau ”Bacon nu-i artă că e violent/obscen”. Sau banda desenată ”nu-i artă că upty-dupty-doo”. Mă rog, au, dar tot e subiectiv, fiindcă preferi anumite regiuni încadrate de axele alea spre deosebire de altele. Mai ales că uneori caracteristicile sunt cam contradictorii. S-ar putea ca uneori autenticitatea să nu meargă foarte bine cu dovada skillului.
Ce mă roade pe mine e folosirea ideii de artă, apartenenței la artă, ca argument cu oareșce pretenții de autoritate și obiectivitate, când de fapt e vorba de incapacitatea individului de-a exprima niște obiecții coerente(vezi sus).
Cred că vorbind despre BD-uri ar trebui să renunțăm la prea multă meditație despre semnificația cuvântului artă. Sau dacă o facem, să ne mulțumim cu definițiile din dicționar, până la urmă, este cadrul de referință cel mai sigur / de bayă pentru umanitate (chiar dacă inclusiv prin dicționare se poate manipula lumea, vezi 1984 a lui Orwell și al său http://en.wikipedia.org/wiki/Newspeak).
Și ca să ne bazăm pe o națiune cât mai mare, să vedem ce spune dictionary.com:
noun
1.
the quality, production, expression, or realm, according to aesthetic principles, of what is beautiful, appealing, or of more than ordinary significance.
2.
the class of objects subject to aesthetic criteria; works of art collectively, as paintings, sculptures, or drawings: a museum of art; an art collection.
3.
a field, genre, or category of art: Dance is an art.
4.
the fine arts collectively, often excluding architecture: art and architecture.
5.
any field using the skills or techniques of art: advertising art; industrial art.
Concluzia mea, ca să n-o lungesc – arta e ce vrem noi să considerăm artă. Dacă criteriul appealului la mase ar fi definitoriu pentru obiectele / operele de artă, n-am avea acum acces, pentru că s-ar fi distrus sub povara anonimității de masă, la 50% din capodoperele lumii. În cheie mai personală, faci artă când la ansamblul de creații umane artistice dinaintea ta adaugi ceva care nu a mai fost făcut așa niciodată (sau niciodată utilizând mijloacele de expresie nou apărute) de către un om talentat, care a studiat sau a intuit bine tot ce s-a făcut în domeniul său artistic înainte de apariția sa. Tot artă este și dacă nu ești original, însă valoarea scade enorm. Marea artă aduce ceva nou. NU TREBUIE SĂ CONSUMĂM DOAR MAREA ARTĂ! Este o capcană stupidă a elitismului / snobismului, noi stabilim ce este marea artă. Seamănă cumva cu iubirea carnală relația noastră cu arta. Doar pentru că ție îți plac slăbănoagele și din principiu nu te poți nici măcar apropia fizic de o persoană plinuță, nu înseamnă că doar slăbănoagele sunt frumoase.
Ce este astăzi considerat artă poate că peste 3000 de ani nu va fi considerat artă, pentru că între timp s-a schimbat definiția și artă nu poate fi decât ceva care nu numai că e original, bine executat, ci și interdisciplinar sau care face o conexiune remarcabil de creativă între două domenii distincte ale realității percepute de noi.
Așa că sfatul meu este să nu ne mai încrâncenăm atâta. Ne place să citim BD-uri? Da. Vrem să citească și alții, ca să fim cât mai mulți, că e mai fun să ai cu cine să le și discuți? Clar. Atragi oameni spre BD-uri insistând să judeci cât se poate de obiectiv operele nou-apărute? Nu cred. Sau nu atât de obiectiv precum o făcea Alin la început. Între timp, a mai trecut un pic de timp, Alin și-a dat seama că nimănui nu-i plac criticii și a învățat să-și nuanțeze verdictele în funcție de proveniența autorului.
Sincer judecând, nu poți să aplici aceleași principii de judecată asupra unui autor român de BD-uri ca unui profesionist american sau francez din simplul motiv că România este încă la început. În țările fostei Iugoslavii a durat vreo 40 de ani de publicare masivă de BD-uri străine ca să apară prima generație de desenatori și autori suficient de buni pentru a se impune pe plan regional / european. La noi publicarea masivă NICI MĂCAR NU A ÎNCEPUT!
Avem însă internetul. Așa că eu cred că în România marii autori de bd-uri vor fi de fapt mari autori de webcomics… Vezi porumbeii lui Erhan și Muscalu cu ai lor fani din toată lumea.
Este artă ce fac ei? Pe mine mă doară în fund ce spune unu și altu, eu simt că este artă. Din simplul motiv că eu în această parte a lumii nu am văzut ceva atât de bine executat la nivel de webcomics. O să rămână porumbeii în istoria artei mondiale? Mă îndoiesc. În istoria artei românești? Depinde cât de tare va crește și se va impune arta BD la noi și cât de mult le va păsa băieților să se bage în seamă cu criticii.
Realitatea e foarte complexă și toate încercările de a stabili taxinomii clare sunt din punctul meu de vedere sortite eșecului. Așa că nu e mai sănătos pur și simplu să citim BD-uri, să le comentăm deștept și simpatic, după care să ne trăim viețile și mai deștept, și mai simpatic, în loc să ne încrâncenăm pe definiții?
Cum ziceam, contraexemple se găsesc oricînd, lumea reală nu stă cuminte în cutiuțe cum ar vrea Aristotel să credem.
Mi se pare că îs oarecum disjuncte preferințele personale cu dacă ceva e artă sau nu. Dacă Inna are o grămadă de fani nu înseamnă că ce cîntă ea e artă (nici, evident, nu înseamnă neapărat că nu e). Pot să apreciez că și Caravaggio și Rafael sunt artiști foarte buni, și să-l prefer pe primul.
Nu cred că axele îs contradictorii, doar perpendiculare. Evident că se poate una fără alta, și de aia cine e și autentic și are și skill e artist mai bun decît cine e doar autentic.
Faptul că unii mis-folosesc conceptul de artă nu înseamnă că nu putem discuta coerent despre el, că nu putem ajunge la ceva cu care oricine rezonabil să poată fi de acord.
Și care e „acea calitate”? Doar nu vrei să zici c-o fi ceva mistic & inefabil, livrat artistului de o muză diafană?
Dacă zice cineva că arta e musai să fie figurativă sau non-violentă, o să-mi permit să nu fiu de acord. Se poate ca mie sau ție sau lui să nu ne placă una sau alta, dar, cum ziceam, asta nu înseamnă că aia nu e artă.
Îmi închipui că ce-am zis mai sus ar putea fi pus într-o ordine și făcut mai coerent, da’ mi-e lene.
@Lucky_Shark
Eu mi-s oarecum de acord cu tine. Mai ales când zici că BDul + artă n-ar trebui încă puse la un loc. Și încerc pe cât posibil să nu mă leg de problema asta, ci să mă refer la niște lucruri pe care fiecare operă în parte le face. Dacă pentru individul ce citește contează lucrurile respective, atunci să fie fericit. Dar nu eu aduc în discuție problema asta, ci niște oameni care nu-mi par să știe mai mult decât să mâzgălească, uneori drăguț, pe o foaie. Și mă irită când se protejează de orice critică invocând-o.
Cât despre faptul că nu pot fi analizați românii chiar ca cei din străinătate aș fi un pic de acord, dar când văd atât de mult vitriol, lipsă de informare și preconcepții idioate sau din contra infatuare și elogii destul de ridicole (vezi articolul lui Ion Manolescu despre Elabuga – care e cu atât mai ciudat dacă citești scrierile sale despre literatură și critică) mai că nu-mi prea vine.
@Victor Grigoriu
În general aș fi de acord cu tine (adică cred că din cărțile mele preferate vreo două-trei sunt literatură serioasă, la muzică stau și mai rău), dar la benzi desenate chiar nu știu. Nu văd de ce Ronin sau All Star Superman sau Casanova sau Sandman ar fi mai puțin artă decât Asteryos Polyp sau Maus sau Persepolis sau Love and Rockets. Poate artă mai puțin bună.
Păi de unde rezultă din ce-am zis eu că „Ronin sau All Star Superman sau Casanova sau Sandman ar fi mai puțin artă decât Asteryos Polyp sau Maus sau Persepolis sau Love and Rockets”?
Mă scuzați, dar mi se pare că reiese din ce ziceți voi așa, un complex de inferioritate. De ce să nu se discute despre BD + artă? Dacă unii folosesc o decizie binară „e artă”/„nu e artă” ca un ciocan oratoric să dea în cap partenerului de discuție, nu înseamnă că discuția nu merită purtată deloc, ci că merită (și trebuie) purtată nuanțat.
Or something.
Re: definiții, nu cred că cineva se „încrîncenează” pe ele, doar încercăm să vedem dacă putem găsi niște caracteristici universal acceptabile ale artei. Mi se pare că putem purta discuția la nivel general, și ce descoperim să se poată aplica foarte bine și benzilor desenate.
Cît despre definiția din dicționar, dicționarul e, prin natura lui, o sculă foarte bună dacă vrei să afli ce-i un abric (care, apropo, pare că nu apare in DEX) dar mai puțin bună pentru concepte mai diafane cum e arta. Definiția lor mi se pare foarte limitată (deh, astea-s limitările de spațiu dintr-un dicționar, că nu e enciclopedie). Pe de-o parte aș zice că da, dimensiunea estetică e importantă, dar pe de alta (1) ce însemnă estetic? nu cumva e circular dacă definești arta ca ceea ce e estetic? și (2) nu e ceva esențial. Oricum, a reduce o discuție la definiția din dicționar mi se pare o dovadă de lene intelectuală.
@Lucky_Shark, mi se pare puțin confuz sau contradictoriu ce zici. Pe de o parte, zici că nu trebuie să consumăm doar mare artă. Perfect de acord, doar n-om fi niște Iosif Sava scorțoși. Pe de alta zici că arta e ce vrem noi să considerăm artă, ceea ce mi se pare eronat și tocmai asta încerc, să găsesc niște caracteristici ale artei cu care să putem fi toți (as in „toți oamenii raționali și cu bunăvoința de a participa la discuții”) de acord. Mă repet, dar hai să nu confundăm ce-mi place mie cu ce e artă. Una e mai mult sau mai puțin arbitrar, cealaltă mai puțin.
Cît despre „hai să menajăm BD-urile românești”, mi se pare condescendent, ca și cum ai avea de-a face cu un copil handicapat. Asta este, avem un teren de joacă mare, vin copii de peste tot. Oamenii votează cu portofelul pînă la urmă, dacă îmi place o bandă românească o cumpăr, dacă nu, nu. Cine e deranjat că rîd ceilalți copii de el, să stea acasă.
Cam trasă de păr alegoria asta, nu? Oricum, recunosc că e și un cerc vicios. Adică, dacă ar exista multi cumpărători de BD românesc, atunci mai mulți artiști ar face asta decît, știu și eu, afișe publicitare, și atunci ar fi mai mari șansele să apară ceva fain. Pe de alta, dacă ar fi mai multe chestii faine, ar fi și mușterii mai mulți.
Complicat.
Din ce zici tu nu reiese asta. Dar am dubii că unele persoane care susțin sus și tare că ”banda desenată contemporană se adresează adulților și cititorilor de literatură contemporană”(parafrazez) ar găsi multă artisticitate în ele. Și oamenii ăia sunt considerați ca fiind (dacă nu chiar sunt) îndreptățiți decât mine să zice ce-i artistic și ce nu-i în banda desenată. Nici Lucia nu prea le vede bine. Deci mă îndoiesc că scoase la lumina mainstreamului ar fi puse pe același palier, sau pe undeva pe acolo, cu lucrările din a doua categorie.
Ceea ce poate se leagă de complexul de inferioritate, care cel puțin la mine încă este prezent și destul de puternic și poate nu fără motiv.
Nu prea mai văd utilitatea termenului. Cel mult cred că împuternicește preconcepțiile venite de la niște europeni albi morți de foarte multă vreme. Arta e o lucrare într-un anumit mediu, care are niște trăsături? Arta este un nivel pe care o operă de ”artă” îl atinge când strânge un număr de puncte la skill/originalitate/autenticitate ? Nu e cam mecanic? Și cine decide când se atinge nivelul? De unde îi vine autoritatea? Este mai orice operă de artă, artă în sine? Atunci ce e atât de special la a fi artă?
Cred că mult mai util e a discuta cele ce reușește o lucrare să realizeze. Și după aia, dacă vrem să-i spunem că-i ceea ce am considera că e artă, zicem că-și transcende caracteristicile sau ceva de genul acesta.
Păi stai. Vrei să zici că Maus e mai mainstream decît Sandman (nu zic de Persepolis, că o fost film, deși nici ăla prea mainstream)? Sau înțeleg eu greșit? Oricum, ce contează ce zic „unii”? Dacă are sens ce zic, bine, dacă vorbesc prostii, să fie sănătoși, ce te doare pe tine capul? Dacă-ți zice cineva „banda care-mi place mie e mai artă decît banda care-ți place”, zi și tu ca Moromete, „pe ce te bazezi”?
Oricum, ce mă chinuiam eu să zic da’ se pare că nu știu să mă exprim e că a fi artă nu e ceva binar, zero sau unu, ci e continuu, de la scris „pula” în lift care clar nu e la Misa in Si care clar e. Și la mijloc îs o gramadă de alte creații la care e mai mult sau mai puțin clar. Și nu-s toate comparabile una cu alta, să zici că a mea e mai artă decît a ta.
Și mi se pare că nu, nu există o listă de medii „autorizate” sau ceva, dar da, există trăsături comune, indiferent de mediu.
Pînă la urmă, mi se pare că ce zic eu aici îs niște banalități evidente, nici nu știu cum ar putea cineva să nu fie de acord
PS: asta-i situația, din cauza conjuncturii socio-economice s-a întîmplat că bărbații albi europeni morți au avut mai mult timp să se ocupe de asta, să exerseze, așa că au produs artă mai multă și mai bună decît alții. Asta nu înseamnă că ar fi a priori artiști mai buni decît alții.
PPS: nu ziceam de tine personal cu complexul de inferioritate, ci de ceva care mi se pare că văd în general la bedefili (pot să folosesc termenul?), ceva gen „nu abordăm subiectul «artă» că dacă vine vreun academician și ne zice că ce ne place nouă nu e artă”. Și asta cu hai să menajăm benzile românești tot pe-acolo e.
Hai s-o dăm pe bune, și cine face treabă bună nu trebuie protejat.
Deci aici e o problemă oarecum de morfologie care cred că trebuia rezolvată de la început: la ce zicem artă? Și cât de mult valorează faptul că ceva e artă.
Dar cred că am înțeles poziția ta.
Dacă zicem mainstream = comercial, atunci Sandman nu-i mai puțin mainstream că se vinde mai bine. Dar după logica asta J. K. Rowling e mai mainstream decât Mario Vargas Llosla (ok, habar n-am scriitor contemporan care nu scrie ceva pe lângă realism magic/postmodernism ciudat). Dacă zicem mainstream ca satisfăcând cel mai larg set de sensibilități, atunci cred că da. Sandman este totuși o chestie fantasy, cât de cât de nișă. Gândește-te așa, care premiză ai fi cel mai dispus să o explici cuiva despre care nu știi foarte multe? Care e cea mai neutră/serioasă?
Zicem artă, zic eu, la ceva care îndeplinește mai mult sau mai puțin condițiile enumerate mai sus, și altele care mi-or fi scăpat. Acuma, nu poți trage o linie clară intre ce e și ce nu e. E ca la dezvoltarea embrionară: ai la un capăt un ovul fecundat, și la celălalt un pui de mamifer. Evident, ovulul fecundat nu e mamifer. Dar nu există un moment precis în care să poți zice că s-a făcut trecerea de la una la alta.
Cît valorează că ceva e artă? Nu știu, poate nimic. Poate ceva. Cred că mai degrabă decît a pune problema „e sau nu artă?” întrebi „e artă bună sau nu?”, asta îți spune ceva, că merită efortul de a încerca să consumi/pătrunzi/înțelegi respectiva operă.
Re Sandman vs. Persepolis, data viitoare.
Că e mai important să te gândești dacă arta-i bună sau nu am spus-o din al treilea răspuns.
Sandman vs Persepolis nu știu foarte bine. Protagonista lui Persepolis nu-i un bărbat alb, deci din punctul ăsta de vedere nu-i chiar mainstream. Oricum, n-am ales chiar bine Sandman. Cam e un crossover-hit. Putem presupune că am zis Shade the Changing Man?
Prietene, bati campii
Pleci de la interpretari superficiale, le exagerezi parca sa tragi concluzii extreme si apoi povestesti cat esti tu de nefericit cand vine vorba despre “arta”. Citeste cu atentie cum m-ai citat “Vreau sa le vad ca TIND spre arta” (benzile desenate) – am vorbit despre gusturile mele personale – ce imi place si ce apreciez, n-am pretins ca munca mea este arta. Daca nu intelegi ce spun, sau ai alte pareri – puteam discuta pe forum – acolo unde a fost postat textul. Am inteles ca “nu prea vrei” sa postezi pe acel forum, dar daca scoti din context, e de bun simt sa faci o trimitere la sursa. Vorbesc in numele meu cand spun “ideea de a combina ultimele gadgeturi cu benzile desenate imi pare nepotrivita.” drept dovada n-am ceut scoaterea de pe piata a benzilor desenate in format electronic, ci mi-am desenat si publicat propria banda desenata in format TIPARIT. Ai prins legatura ? Nu ti-am cerut s-o placi, cu atat mai mult s-o promovezi, si daca nu e pe gustul tau, iti propun s-o ignori. Daca din cauza mea te simti “claustrat” – simte-te in continuare, nu vreau sa-ti fac pe plac. Fac ce vreau cu ce-i al meu si tu n-ai parte. Reuseste tu cu o banda desenata in romania, si ai sa ai cuvant, pana atunci esti doar un papagal ce vrea respect pentru minciuni, promovand impresii false. Esti las ca ma vorbesti pe la spate. Sterge-mi raspunsul, nu posta sursa, poate-ai sa fi respectat de cei ce nu cunosc ce le-ai ascuns. Penibil …
Pentru toti ceilalti – Sa aveti o zi faina !
tiberiu
@tiberiu
Mă simt claustrat pe forum pentru că fac parte dintr-o altă generație față de oamenii care comentează acum acolo, cu atât mai mult cu cât îmi pare că mi-o desconsiderați. De asemenea nici nu cred că citim aceleași benzi sau critică referitoare la BD. Iar în final eu în principiu citesc și îmi exprim impresiile stârnite de cele citite, pentru că vreau să le testez, să le compar. Voi vreți să creați și aveți gusturile mult mai bine cimentate. Luând toate aceste lucruri în considerare, nu prea văd ce aș căuta eu acolo.
Apoi, scuză-mă, dar nu știu ce ai citit tu, fiindcă n-are nicio treabă cu ce am scris sau cu ce s-a discutat aici. Înafară de primul paragraf citat și comentariile aduse lui (care răspunsuri n-ar avea rost să le urc pe forum fiindcă doar aș reitera lucruri pe care le-am zis deja) textul are foarte puțină legătură cu tine. Am pornit de la afirmația ta pentru a discuta o problemă care mi se pare interesantă, poate chiar importantă.
În final, nu-mi place pasiv agresivitatea și dacă vroiai să fie un răspuns privat mailul meu este public, sau puteai să-mi trimiți un mesaj pe forum.
“Apoi, scuză-mă, dar nu știu ce ai citit tu, fiindcă n-are nicio treabă cu ce am scris sau cu ce s-a discutat aici”
Aici te contrazic, dar n-am de gand sa subliniez legaturile. Nu stiu de ce am avut senzatia ca textul are legatura cu mine – poate citatul sau referirea la blogul meu m-am indus in eroare !? E treaba ta cum iti gasesti subiectele de discutie, si daca n-ai fi facut legatura cu blogu meu n-as fi avut nici o treaba, un link catre sursa citatului il salutam, dar daca ma implici in chestii d-astea ma deranjeaza. Daca-mi scriai asta pe forum iti raspundeam pe forum, daca ai scris-o aici, ti-am raspuns aici. In ce ma priveste, as prefera sa nu ma mai implici in chestii d-astea, sau daca ma implici, sa faci o trimitere la sursa fie ca-i de bine sau de rau. Oricum, asta depinde doar de tine – fa cum vrei. Succes.
@tiberiu
Am plasat și irelevanta legătură.
Nu are legătură cu tine în sensul că n-am discutat opera sau persoana ta. Am preluat o afirmație, pe care am am auzit-o sub diferite forme și în alte lucruri pentru a începe o dizertație proprie că nu prea aveam la momentul respectiv nimic mai bun de făcut decât să stau să scriu. Nu-ți era adresat ție, nu e chiar o replică la ce ai spus acolo. Dacă te simți exclus din discuție, poți să contribui cu ceva mai constructiv.
Dacă eram de acord cu tine mai recurgeai la injurii? Sau te bucurai că-mi trimiteam cei 5 unici către blogul tău?
Asta e simpatic: „Aici te contrazic, dar n-am de gand sa subliniez legaturile”.
Nu știu cine e Shade the Changing Man, așa că nu-mi pot da cu părerea. Și de fapt cred că întrebarea ta nu e despre comparația între două benzi anume, ci între categorii, cumva, nu? Benzi americane vs. europene, sau colorate vs. alb-negru sau cum?
Oricum, comparațiile între categorii mi se par inutile, diferențele dintre indivizi îs mult mai mari decît diferențele dintre grupuri (și asta e valabil și la oameni, și la benzi desenate, și la, ce știu eu, formații muzicale și la etc).
Nu prea mai stiu ce vroiam sa zic. Cred ca benzile, cam toata arta de fapt, de gen sunt desconsiderate. Iar ca genul cam se opune mainstreamului.
Zici? Cred că doar dacă definești mainstream altfel decît pornind de la popularitate.
Stai că încerc să fac o diagramă…
(nu că ar fi ideea atât de complexă, dar nu știu eu să mă exprim)
Prea lene să fac diagramă.
Dacă mainstream înseamnă popularitate, atunci Red Tails nu este mainstream și Juno este. Ceva nu mi se pare chiar în ordine cu afirmația asta.
Arta , in general , nu se lipeste cu masele largi de oameni .
In banda desenata sunt artisti si cei care cred despre ei insisi ca pot face si ei ceea ce fac altii . In general , in tara noastra toti se pricep la toate . Faptul ca Ion Barbilian , matematicianul , a scris poezie este o exceptie care nu statueaza ca inginerul Cristian Tudor Popescu poate fi un scriitor de talia primului , cu toate nuvelele lui sf.
Artele vizuale au niste criterii foarte riguroase – si de executare si de evaluare – pe care unii le sar ca fiind plicticoase . In definitiv , ce-mi trebuie o cultura serioasa intr-un domeniu , ca sa ma apuc de treaba ? ? Recomand cu sinceritate o carte foarte utila , in trei volume , numita “DESCOPERIREA PICTURII” de Rene Berger sau inca una , numita GEOMETRIA SECRETA A PICTORILOR . Daca le-ati citit , ma mir ca purtati astfel de discutii , daca nu , e explicabil…
Adica , nu e frumos ce e frumos , ci e frumos ce-mi place mie sau , cu alte cuvinte , gusturile nu se discuta , asa ?
Daca pana acum n-ati descoperit ca arta exista , o sa mai aveti surprize pe parcurs , aveti timp..
Mă bucur.