de pe forum
Sunt benzi care au poezie în linie; benzi în care fiecare umbră relevă mult mai mult decât ar putea ascunde vreodată, iar secvențarea planșei face orice cuvânt să fie superfluu. Sunt benzi care reușesc să reducă substanța la ideal, capturând în închisoarea planșelor sale mai multe dimensiuni decât am putea concepe vreodată.
E de prisos să spun că Achewood nu e o asemenea de bandă, ci poate cea cu al doilea cel mai leneș grafism din câte am văzut (prima fiind evident Dinosaur Comics). Însă ceea ce pierde prin lirismul vizual oferă neașteptată forță întregii narațiuni.
Sfidează descrierii adecvate, iar să zic despre protagoniști că sunt animale, vii sau împăiate, antropomorfizate și roboți ce trăiesc sub pământ într-o lume nu diferită de cea a oamenilor, ar însemna să-i fac un deserviciu pentru că ar banaliza toată nebunia ce ne e pusă pe ecrane de către Chris Onstad.
Începând pe întâi octombrie 2001 cu glume absurde, făcute în general pe seama lui Phillipe, o naivă focă perpetuu la cinci ani, toate constrânse în trei panouri, a început destul de repede să se transforme în altceva. Absurdul situațiilor și al personajelor nu a fost abandonat ci expandat, acaparând narațiunea tot mai vastă, chiar barocă în anumite puncte, devorând logica cititorului, lăsând în loc un gol oniric care nu ar putea fi mai relevant pentru realitatea noastră.
Personajele încep afaceri, intră în diferite relații amoroase, pastișează clasici ai literaturii și cinematografiei, au experiențe transcendentale, pătrund în rai și iad, scriu romane și subtitrează filme pornografice, devin staruri muzicale, descoperă rude pierdute, explorează luna, se îmbată, gătesc, scriu programe, sparg pagini web, suferă depresii, iar în final tot aparentul haos este aplanat de o suspectă autenticitate insuflată lor.
Pentru că oricât de simpliste și repetitive ar fi desenele, Ray și Roast Beef capătă caracterizări deosebit de complexe și chiar raportabile, iar tocmai ancorându-le atitudinile în cele ale cititorilor, Onstad le transformă acțiunile în ceva cu adevărat umoristic și nu le lasă să decadă spre simple exerciții în neinteligibil.
Uneori poate aridă din cauza artei, alteori mai mult reușind să deprime decât să aducă zâmbete, Achewood a fost o lectură care nu a încetat totuși să satisfacă până la a sa abandonarea la începutul acestui an.