Și pentru că tot am menționat custumele, nu trebuie să ne eschivăm de la un aspect important și care le aduce deseori comentarii derogatorii: sunt mulate. Motivul pentru care sunt așa este destul de simplu și deloc pervers. Pe lângă faptul că se ajunge la iconografia despre care vorbeam mai devreme, astfel se poate reprezenta forma nudă, ceea ce inspiră virilitate și e ceva mai ușor de reprezentat în secvențe de acțiune.  Lâsând deoparte chestii absurde cum ar fi motivații reale, trebuie să sondăm consecințe mai adânci, altfel nu-i amuzant deloc ce facem aici.

Chiar dacă sunt mulate, ele nu relevă niciun caracter sexual, ba chiar își fac foarte bine treaba ca haine acoperind întregul corp. Explicitează implicitul și implică explicitul, transformând totul într-un coșmar freudian. Chiar și mult blamata formă a supereroinelor nu face altceva decât să le transforme în obiecte ale fanteziilor juvenile, create pentru a promite ceva incabile să ofere, în mod cert neputând să primească sau chiar să dorească, această latură a sexualității fiind complet ignorată. Deci în ciuda aparențelor, benzile cu supereroi sunt extrem de caste, curate, ”spandexul” nefiind altceva decât o peliculă care apără personajele de atingerea altor trupuri.

Iar chestia asta rămâne valabilă și pentru lupte. Pentru un gen în care bătaia reprezintă pâinea sa de toate zilele, când am început să citesc astfel de benzi am fost puțin surprins poate nu de raritatea cu care au loc, dar în mod cert de lipsa visceralității lor. Loviturile nu au impact, sunt uscate și lipsite de satisfacție. Ceea ce este poate foarte potrivit ținând cont de faptul că de multe ori atacurile servesc drept ”argumente” în diferite conflicte; fie ele emoționale, de clasă, politice sau ideologice. De asemenea acest aspect sporește impresia de ireal, care paradoxal crește cu cât se caută veridicitatea. Însă fantasticul lor nu apare natural și organic ca în mitologii sau basme, ci artificial, pe întreaga construcție simțindu-se patina antropicului.

Absolut fără nicio legătură